Instanta a ramas in pronuntare pe cererea lui Victor Ponta de ridicare a controlului judiciar

de I.C.     HotNews.ro
Vineri, 9 septembrie 2016, 16:56 Actualitate | Esenţial


Inalta Curte de Casatie si Justitie a ramas vineri in pronuntare pe cererea fostului premier Victor Ponta de ridicare a controlului judiciar, informeaza Agerpres. Dezbaterile au fost cu usile inchise si au durat aproape doua ore. La final, Ponta nu a dorit sa ofere detalii jurnalistilor in legatura cu ce anume a spus judecatorilor. ''Tot ce am spus in fata judecatorilor as vrea sa spun si in fata dumneavoastra, daca mi se da voie'', a precizat Ponta.

Inalta Curte de Casatie si Justitie a luat vineri in discutie cererea lui Ponta privind ridicarea controlului judiciar in dosarul in care a fost pus sub acuzare de procurorii DNA Ploiesti.

Victor Ponta este urmarit penal de procurori intr-un nou dosar, in care este acuzat de folosire a influentei ori autoritatii in scopul obtinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite si complicitate la infractiunea de spalare de bani.

Marti, procurorii l-au anuntat pe Victor Ponta ca a fost pus sub control judiciar pentru 60 de zile.

In acelasi dosar este urmarit penal si deputatul Sebastian Ghita, pentru complicitate la savarsirea infractiunii de spalare de bani, fiind si el plasat sub control judiciar.

Cei doi au interdictia de a parasi tara fara incuviintarea prealabila a procurorului/judecatorului competent, de a se apropia si comunica cu anumite persoane si de a face declaratii in mass-media referitoare la obiectul cauzei sau aprecieri la adresa procurorilor care o instrumenteaza, la celelalte persoane cercetate in cauza, precum si la martorii audiati in dosar.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















1479 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by