Presedintele Klaus Iohannis a declarat joi ca, in opinia sa, Serviciul Roman de Informatii si-a facut "datoria" in scandalul dezinfectantilor din spitale, prin informarile pe care le-a transmis autoritatilor romane.

El a fost intrebat, intr-o conferinta de presa, cum comenteaza informatia Comisiei pentru controlul activitatii SRI potrivit careia Serviciul ar fi transmis peste 500 de informari, in perioara 2011 - 2016, catre presedintii Romaniei, prim-ministri, presedintii celor doua Camere ale Parlamentului, ministrii Sanatatii, prefecti si presedinti de consilii judetene.

"Nu am avut niciun moment impresia ca SRI incearca sa acopere anumite nereguli", a spus Iohannis.

Presedintele crede insa ca "anumiti demnitari nu au citit cu atentie aceste informari sau le-au ignorat cu buna stiinta".

"Eu cred ca SRI si in acest caz si-a facut datoria, cand a avut semnale ca ceva nu functioneaza bine a sesizat dar unele autoritati nu si-au facut treaba foarte bine si daca au fost persoane care au incalcat legea procurorii trebuie sa ii gaseasca si sa ii aduca in fata legii", a continuat acesta.

Klaus Iohannis a precizat insa ca la Administratia Prezidentiala nu a ajuns nicio informare legata de un producator concret de produse dezinfectante.

Intrebat pe ce se bazeaza atunci cand spune ca SRI si-a facut treaba, presedintele a raspuns: "Aceasta e experienta mea, ca SRI isi face treaba, si sunt anumite institutii care nu isi fac treaba. Eu vorbesc din proprie experienta".