Eroii din Paris: Cum si-a protejat clientii Nicolas Sfintescu, patronul unui restaurant aflat vizavi de localul unde au fost ucisi cinci oameni
Acesta este si muzician, fiind parte a proiectului Noze si are radacini romanesti.
Localul sau este chiar vizavi de restaurantul La casa Nostra, unde un atacator a deschis focul, ucigand cel putin cinci persoane. Cand Nicolas a auzit focurile de arma a reactionat foarte rapid pentru a-si proteja clientii ce erau la cativa metri de traseul gloantelor.
“Le-am spus: Treceti toti sub mese si in spatele barului”, a declarat el. Dupa ce s-au ascuns au auzit infricosati haosul de dincolo de ferestre.
“Am asteptat inca 10 minute inainte sa ne ridicam in picioare. Apoi cativa oameni s-au dus sa vada ce s-a intamplat. N-am vrut sa ma duc pentru ca nu am vrut sa vad oamenii morti”, a povestit el.
Nicolas spune ca era inca periculos afara pentru ca nu se stia unde este atacatorul. Le-a cerut clientilor lui sa intre inauntru si a tras storurile de metal.
El a decis sa mute pe toata lumea in apartamentul sa de deasupra localului. Acolo le-a dat celor circa 20 de persoane de mancare si cateva sticle de vin.
Au stat acolo pana la ora 4 dimineata, cand politia le-a spus ca este sigur sa iasa afara, moment in care au realizat ce tragedie s-a petrecut la cativa pasi de ei.
Pe jos era sange si se vedeau gaurile lasate de gloante in ferestrele La Cosa Nostra.
“Aveam si noi mese pe trotuar, dar era putin cam rece asa nu fusese nimeni pe terasa. Am fost foarte, foarte norocosi”, a spus Nicolas.

România și-a dublat în ultimii 5 ani deficitul comercial cu produse alimentare. În 9 luni am importat aproape 8 milioane de tone de produse agroalimentare
Topul județelor după numărul de teste COVID care se fac în fiecare zi: București pe primul loc, Vrancea pe ultimul / Datele oficiale publicate de Ministerul Sănătății
VIDEO Va deveni Podul peste Dunăre de la Brăila un „muzeu”? „Tocmai a fost emisă autorizația de construire pentru primii kilometri din drumurile de legătură”
ANALIZĂ 44 de ani de la cutremurul din 4 martie 1977: Câte clădiri a consolidat Primăria Capitalei, câte au risc seismic și ce planuri are noua administrație
Katalin Karikó, biochimista care a dezvoltat tehnologia mRNA, despre durata de eficacitate a vaccinului BioNTech - Pfizer, pentru HotNews.ro: „Dacă cei vaccinați nu se infectează, nu vom avea nevoie de o altă doză”
Profesorul Radu Gologan, după prima etapă a Olimpiadei de Matematică, organizată online: „Am descoperit uluiți extrem de multe fraude. Părinți care contestă corupția din România își impun copiii prin corupție”