A inceput protestul in Portul Constanta: Patronate si sindicate acuza conducerea ca vrea sa transforme o parte a portului in zona rezidentiala

de R.M.     HotNews.ro
Luni, 9 martie 2015, 10:13 Actualitate | Esenţial


Aproape 400 de salariati si zeci de utilaje grele au blocat luni dimineata accesul in Gara Maritima Constanta in prima zi a protestului comun al Organizatiei Patronale Operator Portuar si Federatiei Nationale a Sindicatelor Portuare (FNSP) impotriva politicilor economice si strategiei manageriale aplicate de Consiliul de Administratie si managementul executiv al Companiei Nationale Administratia Porturilor Maritime (CNAPM) Constanta, relateaza Agerpres.

Aflat in mijlocul manifestantilor, liderul FNSP, Mircea Burlacu, a declarat ca protestul este organizat 'impotriva incompetentelor si abuzurilor conducerii administrativ-executive a CNAPM Constanta si a strategiei de distrugere a economiei portuare'.

Principalele motive invocate public pentru mitingul de protest cu pichetarea sediului administrativ al CNAPM Constanta, timp de o luna, au la baza contestarea proiectului Master Plan de dezvoltare a Portului Constanta, precum si majorarea chiriilor pentru operatori, cu 380%, in decurs de doi ani.

Presedintele FNSP sustine ca noua strategie de dezvoltare vizeaza transformarea unei zone din incinta vechiului port comercial in zona de restaurante si agrement distrugandu-i, in opinia sa, potentialul economic. 'Actuala conducere a companiei distruge economia portuara, alunga marfa si vapoarele din Portul Constanta, ceea ce va atrage falimentul multor operatori portuari. Vor sa faca acolo o zona rezidentiala, in care sa se intre direct cu iahtul, cu restaurante si cazinouri. Asta doreste actuala conducere a Portului Constanta, demonstrand o permanenta lipsa de respect fata de salariati si operatori portuari', a afirmat Mircea Burlacu.

Autorizatia pentru pichetarea CNAPM a fost eliberata pentru o perioada de 30 de zile, insa presedintele FNSP a spus ca durata protestului este determinata de evolutia dialogului cu adminstratia.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















2106 vizualizari

  • +4 (4 voturi)    
    Nu le pasa de oamenii care vor ramane fara slujba (Luni, 9 martie 2015, 12:02)

    Marius [anonim]

    La ce sa te astepti din partea lor? Ei vor iaht, restaurante si cazinouri nu ii intereseaza ca atatia oameni isi pierd locurile de munca.
    • 0 (0 voturi)    
      Te miri? (Vineri, 13 martie 2015, 12:21)

      Marian [anonim] i-a raspuns lui Marius

      la ce te poti astepta cu Mazare la conducere......
  • +1 (3 voturi)    
    care munca? (Luni, 9 martie 2015, 12:29)

    IancuJianu [utilizator]

    de mult nu se mai munceste in port. 95% din macaralele portuare stau, vapoarele sub operare le numeri pe degete fara sa te descalti, marfa operata este numai lemn si fier vechi, rar cite un vapor la cereale, desi sint puzderie de silozuri (dar astea doar pentru spalat banii) ca cerealele se exporta-importa numai din pix pentru returnare de TVA, iar salariile sint cele mai mici din oras.
    Doar la terminalul de containere mai misca ceva, cind vine marfa contrafacuta din China, dar si atunci vin toti sakalii la ros un os, de nici asta nu mai renteaza. Taxele sint uriase, inclusiv la Policlinica CFR (siguranta navigatiei), ANR unde marinarii din port trebuie sa-si actualizeze periodic documentele. Mai bine sa dea faliment, si sa creasca buruieni, ca asa-i la noi.
    • 0 (0 voturi)    
      Pai???? (Vineri, 13 martie 2015, 12:24)

      marian [anonim] i-a raspuns lui IancuJianu

      de ce sa investeasca in modernizarea portului? de ce sa creeze locuri de munca?? Nu mai bine fac ee cinspe baruri si cazinouri ca sa-si vanda drogurile si cine mai stie ce? Se scot mai multi bani din afaceri ilegale decat din industrie, asta asa e.
  • +1 (1 vot)    
    alte ghidusii din port (Luni, 9 martie 2015, 13:08)

    IancuJianu [utilizator]

    le puteti citi aici; http://www.crewforum.ro/forum/showthread.php/5264-Golani-si-golanii-la-CERONAV-amp-ANR-!!!


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by