Diplomatul Seraphina-Ivona Fulicea a primit, marti, aviz favorabil pentru ICR Paris din partea comisiilor de politica externa si de cultura din Senat, dar a fost sfatuita sa contrabalanseze prin evenimente culturale imaginea negativa a Romaniei facuta de nomazi si de "fustele largi", potrivit Mediafax.

Votul a fost secret, iar Seraphina-Ivona Fulicea a fost votata in unanimitate, potrivit presedintelui Comisiei pentru cultura si media, Georgica Severin.

"Parisul nu-i un loc usor, e un loc complicat, imaginea Romaniei nu e cea mai roza in ultimul timp. E o incercare extraordinara, dar sunt convinsa ca prin cultura putem realmente sa ne reluam locul de egal al oricui in lumea asta, inclusiv la Paris", a declarat Seraphina-Ivona Fulicea, in prezent ministru consilier la Ambasada Romaniei la Paris.

Aceasta a precizat ca "un palier" pe care va merge va fi "reinventarea francezului roman din cultura franceza", intrucat in mentalul francez Emil Cioran, Constantin Brancusi, Eugen Ionescu sau Victor Brauner nu sunt considerati romani.

Fulicea a declarat ca se va axa pe proiecte mari, precum participarea Romaniei la Targul de Carte de la Paris si la marile festivaluri, precum Avignon si Cannes.

Totodata, diplomatul a apreciat ca ICR Paris, cu sprijinul MAE si al Ministerului Culturii, ar trebui sa vina cu "un mare proiect de anvergura", "o ofensiva romaneasca" in cateva muzee mari.

Senatorul PSD Florea Voinea i-a spus ca este "persoana potrivita pentru Orasul Luminii", precizand ca "trebuie sa schimbe impresia francezilor care n-au vazut Romania si care n-au cunoscut romanii adevarati".

La randul sau, senatorul social-democrat Serban-Constantin Valeca si-a exprimat speranta ca Seraphina-Ivona Fulicea va reusi sa reinventeze Romania in Franta.

Dupa ce "acei nomazi care s-au dus si ne-au facut de ras peste tot, intr-un fel si din cauza regulilor europene, veti reusi sa contrabalansati imaginea fustelor largi cu evenimente culturale si poate ii cuplati si pe ei cumva, poate va ganditi la un program si atunci s-ar contrabalansa poate mai usor aceasta imagine negativa care ne-au facut-o si sunt convins ca veti reusi", a precizat Valeca.

Si senatoarea PSD Gabriela Cretu a sfatuit-o sa valorifice experienta obtinuta in cadrul programului PHARE privind imbunatatirea situatiei romilor.

"Sigur ca da, de altfel unul din punctele pe care nu stim sa ne facem cunoscuti suficient este legislatia extraordinara pe care o avem si care poate fi un exemplu european", a spus Fulicea.

De asemenea, ministrul consilier, care a precizat ca la ambasada se ocupa de dosarul romilor, a spus ca se gandeste la "proiecte culturale cu romii si cu ONG-urile rome existente la Paris". "Exista povesti romanesti de succes care ar putea fi exportate, si asta nu numai la Paris", a punctat ea.

Senatorul Florea Voinea i-a sugerat si o colaborare cu Luminita Cioaba.

Yvette Seraphina Ivona Fulicea a studiat, intre 1981 si 1987, Institutul National de Arte Plastice "Nicolae Grigorescu".

Din 2010 pana in prezent, aceasta este ministru consilier in Ministerului Afacerilor Externe (MAE), dupa ce, intre 2006 si 2010, a fost consilier diplomatic, iar, intre 2001 si 2005, a fost secretar I.

Totodata, din septembrie 2010 pana in prezent, Fulicea este ministru consilier al Ambasadei Romaniei in Republica Franceza, iar, din ianuarie pana in aprilie 2009, a fost consilier diplomatic al Consulatului General din Los Angeles.

Din 2006 pana in 2009, Fulicea a fost director adjunct al Directiei Relatii Culturale, Educationale si Stiintifice. De asemenea, aceasta a lucrat, in perioada 2000 - 2001, la Guvernul Romaniei - Departamentul pentru Minoritati Nationale, la monitorizarea programului PHARE pentru imbunatatirea romilor. In anul 2000, Fulicea a fost expert al Consiliului Europei pe prospectiva "Functiuni ale Patrimoniului Cultural intr-o Europa a Schimbarii", fiind coordonator al "Zilelor Europene". De asemenea, din 1997 pana in 2000 a fost consilier al ministrului Culturii de la acea vreme, Ion Caramitru.

Incepand din 1976, Fulicea a fost, pe rand, conservator, supraveghetor, muzeograf, expert in arta decorativa europeana la Muzeul de Arta si Istorie al Municipiului Bucuresti.

Potrivit declaratiei de avere a acesteia datata 30 mai 2013, Fulicea detine o cota parte dintr-un teren de 12.121,75 de metri patrati in Bucuresti si un teren de 4.077 de metri patrati in localitatea Sinaia. De asemenea, aceasta detine sase case, una dintre ele fiind situata in Sinaia. Printr-o dispozitie din anul 2001, Seraphina Fulicea a primit mostenire o cota parte dintr-un imobil de 7.520 de metri patrati situat pe bulevardul Magheru 6-8 din Bucuresti (cunoscut sub numele de imobilul Ciclop), revendicat in instanta, in 2001, de un grup de sase persoane, care spuneau ca sunt mostenitori ai industriasului Dumitru Bragadiru. Cei sase au pierdut procesul, pentru ca nu au putut dovedi prin acte calitatea de mostenitori si, prin urmare, s-au adresat primarului general al Capitalei de atunci, Traian Basescu. In doar o luna, acesta a emis o decizie, prin care a dispus retrocedarea imobilului, potrivit presei.

Yvette Seraphina Ivona Fulicea detine si sapte conturi bancare, intre care unul de 324.394 de lei, un cont de economii de 2.296,99 de lei, un cont curent de 27.099 de lei, dar si un cont curent de 6.885 euro.