Comisia Europeana recomanda Romaniei sa continue lupta impotriva coruptiei la toate nivelurile, in conditiile in care independenta si eficienta sistemului judiciar romanesc raman o ingrijorare, se arata in Recomandarile Specifice de Tara si in evaluarile de lucru emse de executivul comunitar. Bruxelles-ul a facut Romaniei opt recomandari specifice, printre care se numara combaterea fraudei in domeniul TVA, eliminarea spagilor din sanatate, sa accelereze reforma guvernantei in companiile de stat. (Vezi aici documentul oficial)

Foto:
  • Intr-un document de lucru al Comisiei se prognozeaza ca in 2014 si 2015 cresterea economica va incetini, iar piata muncii isi va reveni, dar intr-un ritm scazut.

Recomandarile specifice de tara propuse de Comisie vor fi discutate de liderii UE si de ministrii UE in luna iunie. Acestea vor fi adoptate oficial de catre Consiliul UE al ministrilor de finante la data de 8 iulie.

Comisia recomanda Romaniei "sa imbunatateasca in continuare calitatea si eficienta sistemului judiciar, sa combata coruptia la toate nivelurile si sa asigure executarea efectiva a hotararilor instantelor".

De asemenea, in evaluarile staffului, CE se declara ingrijorata de starea independentei justitiei din Romania, rememorand incercarile de la sfarsitul anului 2013, din Parlament, de adoptare a unei legi a amnistiei si gratierii unor infractori condamnati.

"Calitatea, independenta si eficienta sistemului judiciar romanesc raman o ingrijorare. In 2013, independenta justitiei a continuat sa fie contestata prin atacuri motivate politic, interferente politice in numirile in functii-cheie si lipsa de respect pentru deciziile judecatoresti", arata oficialii europeni.

Ei atrag atentia asupra impactului starii justitiei romanesti asupra mediului de afaceri.

"Lipsa de coerenta a deciziilor judecatoresti si lipsa de predictibilitate in interpretarea legii raman iritanti majori pentru comunitatea de afaceri. Mai mult, instantele de judecata si organele de urmarire penala continua sa se lupte cu sarcini de lucru foarte mari. Coruptia, atat de nivel mic cat si cea politica, ramane o problema sistemica in Romania", avertizeaza evaluatorii de la CE.

Printre altele, Comisia propune Romaniei imbunatatirea calitatii justitiei in special prin introducerea de evaluari periodice ale activitatii instantelor si de standarde de calitate. "In ceea ce priveste independenta justitiei, Romania are al doilea cel mai prost rating din UE, referitor la perceptia asupra independentei justitiei", comenteaza CE.

Citeste si:

DOCUMENTE Comisia Europeana: 10 probleme si riscuri la economia Romaniei

Comisia Europeana, despre Romania: Ultima la absorbtia fondurilor UE, coruptie la achizitiile publice, probleme in mecanismele de control