Elena Udrea a declarat vineri ca respinge "categoric orice acuzatie de coruptie in activitatea mea si a angajatilor Ministerului Dezvoltarii in Gala Bute" si l-a amenintat pe Catalin Tolontan, redactor-sef al Gazetei Sporturilor, ca "se poate astepta inclusiv sa-l dau in judecata cind face afirmatii atit de grave". Udrea a mai spus in emisiunea Evenimentul Zilei de la B1 TV ca anchetele jurnalistice ale GSP sunt "parte a unei campanii pe care o duc de ani de zile impotriva mea". Reamintim ca GSP a scris joi si vineri ca Elena Udrea e in vizorul DNA pentru acuzatii de coruptie in dosarul gala Bute.

  • UPDATE 12.49: Reactia lui Catalin Tolontan la acuzele Elenei Udrea: "Sa mai citeasca o data ordonanta DNA: procurorii sustin ca aceasta gala a fost o ilegalitate cap - coada, dar acest lucru nu-l stabilim nici noi, nici procurorii, nici Elena Udrea, ci instanta. Oricum, e un progres democratic pentru Elena Udrea sa ma dea in judecata si nu sa ma ameninte, asa cum cum a facut-o in 2009, cind a ajuns in raportul Departamentului de stat al SUA pentru ca ameninta jurnalistii".

"Am promovat Romania si brandul turistic, si am avut conform intelegerii cu organizatorii Galei de Box a lui Lucian Bute cel mai mare rating si am facut o plata mai mica decit ne-am inteles initial”, a spus Elena Udrea. “Totul a fost legal. E exclus ca eu sa fi beneficiat de orice avantaj. Astazi vad ca de fapt ca acuzatia e ca mi-am facut imagine, dar m-au fluierat citeva mii de oameni la Gala Bute”, a mai spus Udrea.

Reamintim ca Gazeta Sporturilor a scris joi ca Elena Udrea, fost ministru al Dezvoltarii, a intrat in atentia procurorilor DNA in dosarul organizarii Galei Bute. Gazeta Sporturilor citeaza surse judiciare care sustin ca procurorii cerceteaza modul in care banii pentru organizarea galei de box din 2011. Ziarul aduce si o informatie noua din dosar: compania privata Termogaz, apropiata de ministerele conduse de Elena Udrea si Monica Iacob Ridzi, si abonata la contracte publice, a facut in 2012 o plata de 2 milioane de lei catre compania lui Rudel Obreja (organizatorul Galei Bute). 2 milioane de lei e exact diferenta dintre contractul initial incheiat intre Ministerul Dezvoltarii si Rudel Obreja si plata efectiva, caci Ministerul Dezvoltarii ii platise lui Obreja doar 8 milioane de lei din cele 10 milioane promise.