Asociatia Magistratilor din Romania (AMR) isi exprima ingrijorarea in ceea ce priveste intrarea in vigoare a noilor Coduri penal si de procedura penala, considerand ca poate deveni "un experiment dureros ce poate avea, pe termen lung, consecinte negative ireversibile".

Magistratii arata, intr-un comunicat remis joi Agerpres, ca sistemul judiciar nu este pregatit logistic si din perspectiva resurselor umane disponibile sa implementeze viitoarele prevederi in materie penala, contrar argumentelor aduse in spatiu public ori retinute drept justificare in notele de fundamentare ce au stat la baza elaborarii unor acte normative ulterioare, adoptate cu intentia de a inlesni procesul de intrare in vigoare a noilor coduri.

"Decredibilizata permanent prin fapta celor care au urmarit sa-i slabeasca forta, responsabilizata si culpabilizata pentru cauze ce nu-i pot fi imputate, justitia este obligata, in baza unor angajamente asumate peste realitatile pe care ea le cunoaste, peste limitele unor dotari materiale care, de multe ori, la nivelul unor instante sau parchete, pot rivaliza unor conditii de Ev Mediu timpuriu, sa reziste si sa invinga intr-o provocare fara precedent in aceasta reforma judiciara", sustine AMR.

Din aceasta perspectiva, asociatia apreciaza ca efectele acestei reforme "grabite, asumata in baza unor intelegeri fata de care justitia a ramas straina prin neluarea in considerare a vocilor autorizate din sistem", pot fi preintampinate prin masuri imediate pe care celelalte doua puteri in stat le pot lua in urma unei consultari reale, iar nu formale, a sistemului judiciar, realizata la nivel national intrucat doar motivarea obligativitatii intrarii in vigoare a celor doua coduri nu este suficienta.

"Asociatia Magistratilor din Romania nu exclude necesitatea unei modernizari a intregului proces penal romanesc, situatie ce nu poate intarzia foarte mult, dar apreciaza ca aceasta nu trebuie realizata cu orice pret, doar pentru a marca o alta 'realizare' pe care, date fiind conditiile actuale, viitorul, cu siguranta, nu o va confirma", arata AMR prin presedintele ei, judecator Gabriela Baltag.