Relatiile economice cu SUA si rezolvarea spectrului larg de probleme de securitate nationala sunt mult mai importante pentru Romania decat scutul antiracheta, apreciaza George Friedman, fondatorul si presedintele grupului de consultanta strategica Stratfor, intr-o ampla analiza realizata dupa recenta sa vizita la Bucuresti. El scrie ca pentru a intari o relatie multidimensionala necesara cu SUA, Romania trebuie sa-si rezolve problema "paralizanta" a birocratiei. Daca un sistem antiracheta e dezvoltat in paralel cu solutii de baza pentru interesele nationale, "nu am nicio obiectie. Daca, in schimb, este cladit in locul acestor lucruri, atunci trebuie cu totii sa citim povestea Liniei Maginot", scrie Friedman.

O calatorie geopolitica: In cautarea apartenentei si scutul antiracheta in Romania

​Pe parcursul razboiului rece, Romania a starnit confuzie in randul tuturor. La multa vreme dupa ce nivelul brutalitatii altor regimuri comuniste incepuse sa scada, Romania a ramas o tara ce apela la un grad de violenta similar Coreei de Nord contemporane. Nicolae Ceausescu, descris de admiratori ca Geniul din Carpati, a condus Romania intr-o maniera nemilos de absurda.Politicile guvernamentale au lasat tara in frig si bezna, iar cele trebuincioase vietii de zi cu zi, ce puteau fi gasite fara probleme cativa kilometri mai la sud, in Bulgaria, erau o raritate in Romania. In acelasi timp - si aici este paradoxul - Romania se manifesta ostil si necooperant cu Uniunea Sovietica. Bucurestiul refuza sa se supuna Moscovei, iar aici se rupea firul logic pentru multi dintre noi. Rezistenta fata de puterea sovietica, in mintea noastra, insemna liberalizare, asa cum am vazut in Ungaria sau Cehoslovacia. Dar nu si in Romania; Romania a jucat un alt joc.

Romania este o tara introvertita ce aspira sa se integreze mai bine in sistemul international - o postura greu de mentinut. De fiecare data cand ma intorc in Romania, vad cum se desfasoara aceasta lupta. Daca Bucurestiul a fost o exceptie in blocul sovietic, in prezent intampina mai multe greutati decat alte tari, precum Polonia, sa se adapteze la Europa. Pentru Romania, revenirea la normaliate inseamna sa devina parte a Europei, iar acest lucru inseamna aderarea la Uniunea Europeana si NATO. Ideea de a nu fi pe deplin acceptata la Bruxelles starneste angoasa la Bucuresti. Cand fac trimitere la dificultatile evidente cu care se confrunta ambele institutii si sugerez ca statutul de membru s-ar putea sa nu fie cea mai buna solutie pentru Romania, ideea este respinsa categoric. Ei isi amintesc ceva ceea ce eu uit cateodata: dupa nebunia lui Ceausescu, ei au nevoie sa fie europeni.. Indiferent cate neajunsuri are Europa astazi, gandul de a fi izolati asa cum au fost odinioara este de nesuportat.

Statele Unite joaca un rol unic in cultura tarilor de tipul Romaniei. Parintii mei din Ungaria, tara vecina cu Romania, ascultau Vocea Americii in 1944. Cand au auzit ca aliatii au debarcat in Normandia, au crezut ca au fost salvati de germani si de sovietici. Nu au fost, dar americanii - nobili si invincibili in mintea lor - au fost cei in care parintii mei si-au pus sperantele. Pe parcursul razboiului rece, est-europenii ascultau Vocea Americii si-si imaginau eliberarea de sovietici. Cand aceasta a venit in cele din urma, in 1989, era neclar daca si in ce masura americanii au grabit colapsul URSS. Acest lucru ramane neclar, dar in Europa de Est si in Romania conceptul eliberarii este stabilit, iar dincolo de toata preocuparea lor fata de Uniunea Europeana, America ramane salvatoarea lor.

Aceasta regiune este, probabil, ultima de pe mapamond unde SUA sunt inca vazute drept nobile si invincibile. Puterea este un lucru complex - cu cat ai mai multa, cu atat devii mai ambiguu. Pentru o putere in crestere, exista o clipa, inainte sa-ti exerciti responsabilitatea, in care pari perfect. Nu ai facut nimic care sa solicite cruzime sau brutalitate, dar ai dat dovada de forta. Aceasta a fost imaginea SUA pe parcursul celor doua razboaie mondiale. Pe masura ce SUA au inceput sa se maturizeze, lumea a descoperit ca puterea distorsioneaza si cele mai bune intentii. Dar in Europa de Est, perceptia initiala asupra SUA, desi afectata si intr-o oarecare masura uzata de complexitatea puterii reale, este inca o forta ce misca lucrurile. Din punctul meu de vedere, relatia dintre SUA si Romania trebuie alimentata, dar nu prin proiecte fara prea mare impact, folosite ca studii de caz, ci printr-o dezvoltare substantiala a relatiilor economice si militare. Nu suna prea incantator, dar ar raspunde intereselor de securitate nationala ale ambelor parti.

Perceptii diferite

Perspectiva mea asupra locului Romaniei in lume nu pare pe gustul Secretarului General al NATO, Anders Fogh Rasmussen, sau al Presedintelui Romaniei Traian Basescu. Discutiile mele cu acesti lideri sunt o poveste ce merita istorisita, deoarece m-au purtat intr-o veritabila calatorie geopolitica.

In timpul vizitei mele in Romania, m-am intalnit cu Basescu, cu Premierul Victor Ponta si cu alte autoritati. Am purtat si o discutie la Banca Nationala a Romaniei. In timpul acestor intalniri, am folosit argumente pe care cititorii mei le stiu. Am argumentat ca epoca de dupa sfarsitul razboiului rece s-a incheiat si ca Romania are nevoie sa-si domoleasca substantial asteptarile in privinta insemnatatii statutului de membru UE. Le-am spus liderilor romani ca ar trebuie sa respire usurati ca Romania are propria moneda. Am mai argumentat ca NATO nu are nici intentia comuna, nici capacitatea militara de a actiona in comun, deoarece majoritatii armatelor Europei le lipseste capacitatea de a desfasura operatiuni militare sustinute. NATO nu este o alianta, ci doar o grupare de tari - o coalitie a vointei care de cele mai multe ori, asa cum s-a vazut in Libia sau Mali, nu are prea mare vointa.

Am mai argumentat ca rusii nu-si urmarest interesele nationale prin forta militara. Mai degraba, Moscova profita de pe urma slabiciunii Uniunii Europene pentru a tese o panza de relatii comerciale in tarile din vechea Europa de Est, realizand un fait accompli economic. Drept urmare, interesele de securitate nationala ale Romaniei ar avea mai mult de castigat de pe urma investitiilor SUA - in special in sectorul strategic al energiei si resurselor minerale - decat daca se bazeaza pe Uniunea Europeana sau NATO.

Romanii inteleg slabiciunile acestor aliante. Totusi, cu toata dezordinea Europei, increderea Romaniei in Europa este puternica. Increderea intr-un bloc economic european si intr-o alianta nord-atlantica ce include SUA este un canon al culturii politice romanesti. Probabil cea mai mare preocupare actuala a liderilor romani, una ce a dominat multe dintre discutiile mele, este dezvoltarea unui sistem de aparare antiracheta in Europa.

Intregul spectru al sprijinului militar

SUA au permis ca un program de aparare antiracheta in Europa sa devina principalul simbol al angajamentului de sprijin american pentru aceasta regiune. Est-europenii, mai ales, vad in desfasurarea acestui sistem un semn al angajamentului american, chit ca el nu are drept scop anume sa protejeze tara unde este desfasurat. Lucrurile se petrec potrivit teoriei ca oriunde isi instaleaza SUA o baza, trupele americane vor fi acolo sa protejeze locurile. Gandurile Washingtonului referitoare la scutul de aparare s-au tot schimbat dupa administratia Bush. Avansul tehnologic a deschis usa pentru baze alternative, dar romanii percep un alt motiv pentru aceste schimbari: rusii au obiectii majore fata de acest program. Desi rachetele lor ar putea sa copleseasca usor sistemul, rusii cred, asemenea est-europenilor, ca programul este pur si simplu prima faza a unei desfasurari americane de-a lungul frontierelor sferei de influenta a Rusiei. Americanii nu au de gand sa se confrunte cu rusii pentru ceva ce reprezinta o chestiune marginala la Washington, iar ei cauta in mod constant cai sa se retraga din acest angajament.

Acest lucru produce nervozitate in regiune, mai ales pe masura ce Uniunea Europeana se dezintegreaza. Am argumentat ca scutul antiracheta nu ar trebui sa fie vazut drept singura masura a angajamentului american. Romania si alte tari est-europene au, fara indoiala, nevoie de asistenta si sprijin militar substantial. Dar ce le trebuie lor tine de sisteme antiaeriene si antitanc, avioane de lupta pentru superioritate aeriana si sprijin logistic - si au nevoie de suficiente astfel de lucruri pentru a face fata unor amenintari mai simple, dar imediate la adresa securitatii nationale. Sistemul antiracheta vizeaza o dimensiune a securitatii Romaniei, dar nu face nimic la adresa altor dimensiuni mai evidente.

Am argumentat ca atentia strategica a Romaniei ar trebuie sa se concentreze asupra achizitionarii unor sisteme conventionale practice, in masura sa faca fata amenintarilor care evolueaza. SUA ar trebui judecate, drept urmare, nu prin prisma angajamentului lor pentru scutul antiracheta, ci prin cea a dorintei de a contribui la intregul spectru de nevoie de securitate ale Romaniei. Asemenea, NATO nu ar trebui sa fie judecata prin prin prisma angajamentului pentru scutul antiracheta, ci prin dorinta membrilor sai de a colabora si prin capacitatea reala a fortelor lor armate de a face acest lucru.

Amenintari reale si amenintari perceptute

Rasmussen s-a intalnit cu presedintele roman la cateva zile dupa vizita mea acolo si, se pare, punctele mele de vedere au aparut in discutie. Intr-o declaratie publica, Rasmussen a spus ca nu este de acord cu evaluarea mea. El a insistat ca Romania va fi protejata in fata unei eventuale amenintari balistice si a spus ca NATO a adoptat o abordare adaptiva in etape a instalarii unui sistem de aparare antiracheta, obiectivul fiind acela de a acoperi toata populatia Europei si toate natiunile NATO, inclusiv Romania. Rasmussen a spus ca se asteapta ca a treia si cea din urma faza sa fie finalizata pana in 2018.

Problema, in cazul declaratiei lui Rasmussen, este ca el considera ca Romania se confrunta cu o amenintare balistica. Altfel spus, daca eu iau in considerare toate amenintarile cu care se confrunta Romania, atacurile cu racheta nu sunt sus pe aceasta lista. Rusia nu le va folosi, iar acest sistem nu ar putea sa le blocheze. Iranianii nu au inca un sistem de rachete balistice, iar o optiune ofensiva ar fi mult mai eficienta in abordarea unei amenintari iraniene. In esenta, proiectele de aparare antiracheta presupun cheltuirea unui volum imens de bani fara sa raspunda intereselor nationale reale ale Romaniei. Acestea includ securitatea interna in fata unor actori non-statali, securitatea frontierelor si administrarea viitorului Moldovei in cazul unei destabilizari in acea tara.

Ceea ce ma intereseaza cel mai mult in legatura cu aceste schimburi de opinii este ca, atunci cand am fost intrebat in legatura cu apararea antiracheta, intrebarea nu era legata de NATO, ci de SUA. Nu am fost intrebat nici in legatura cu un scut antiracheta european, ci cu instalarea unei componente in Romania. Ceea ce-si doreau romanii era o unitate militara americana in Romania, iar ei au interpretat schimbarile de design americane, ce ar putea elimina o astfel de unitate, drept o abandonare a angajamentului SUA fata de Romania. Cu toate acestea, presedintele roman a sustinut pozitia lui Rasmussen si a respins-o explicit pe a mea.

Raspussen conduce NATO, o organizatie care are cateva proiecte semnificative in derulare - iar acesta este unul major. Ca cineva sa afirme ca proiectul principal al NATO ignora necesitatile extinse ale securitatii nationale romanesti il va irita fara indoiala, mai ales ca el stie ca scutul antiracheta, in loc sa fie parte a unei strategii NATO, este un substitut pentru o strategie NATO. NATO nu are o strategie reala in acest moment, deoarece nu exista un acord politic legat de ceea ce ar trebui sa insemne acea strategie.

Ultimul meu argument in discutiile cu romanii a fost ca, in cele din urma, numai ei isi pot garanta propria securitate nationala. SUA pot fi presate sa participe in conformitate cu interesele lor strategice si economice, dar nu poate inlocui fortele romanesti in protejarea intereselor nationale ale Romaniei. Asa a functionat NATO in timpul razboiului rece si asa trebuie sa functioneze organizatia acum. Numai puterea romaneasca poate sa asigure dimensiunile multiple ale securitatii nationale romanesti. NATO si SUA pot reprezenta ultima cale de scapare, dar nu pot fi prima optiune. Drept urmare, Romania ar trebui sa caute sprijin pentru a-si raspunde nevoilor esentiale, lipsite de luciu pentru o capacitate adecvata de autoaparare. Bucurestiul ar trebui sa nu se preocupe cu desfasurarea unei parti dintr-o instalatie avansata, conceputa pentru un singur scenariu, daca aceasta afecteaza capacitatea de raspuns in cazul mai multor scenarii. Europa in intregul ei ar putea avea nevoie de aparare antiracheta, dar Romania si tarile-surori care au trecut prin experienta ocupatiei sovietice au nevoie mult mai mare de alte lucruri.

Am mai discutat despre interesul Romaniei de a se alinia cu Polonia si Turcia. Aceste trei tari impartasesc trecutul confruntarii cu puterea rusa. Toate trei au nevoie si doresc sa cladeasca relatii comerciale puternice cu rusii, dar au nevoie sa se asigure ca acele interese comerciale nu le reduc autonomia nationala si nu le submineaza interesele nationale. Am scris, in trecut, despre Intermarium - alianta de natiuni de la Baltica la Marea Neagraa - iar pentru romani Polonia si Turcia sunt parteneri potential importanti.

Argumentul meu impotriva scutului antiracheta nu este ca acesta ar fi o idee inerent proasta sau ca participarea la cel mai inalt nivel nu ar fi in interesul Romaniei, ci ca NATO este, in prezent, incapabila sa raspunda unor necesitati de securitate mai presante din regiune, indeosebi securitatea pentru linia ce trece prin Polonia, Slovacia, Romania, Bulgaria si Turcia. Aceasta linie reprezinta in prezent frontiera estica a peninsulei europene si, in timp ce fiecare tara trebuie sa aiba schimburi comerciale extinse cu Rusia, ele trebuie sa fie capabile si sa se protejeze. Dolarii americani cheltuiti pentru limitarea puterii dure a Rusiei in regiune ar face mai mult pentru a sprijini interesele Romaniei decat ar face-o apararea antiracheta, iar acest lucru ar fi mai potrivit si intereselor SUA. In aceasta discutie, NATO nu joaca, din nefericire, un rol semnificativ. In timp ce un angajament substantial de aparare a Romaniei ar putea veni din partea SUA, o grupare regionala, in interiorul sau in afara NATO, este necesara inainte de toate pentru a putea realiza cadrul unei colaborari relevante.

Dezvoltarea unei relatii cruciale

Provocarea cu care se confrunta Romania este sa dea o dimensiune economica relatiei sale politice si militare cu SUA. In mod inerent, o relatie multidimensionala se poate autosustine mult mai usor decat o relatie exclusiv politico-militara. Problema nu tine de lipsa proiectelor, care ar putea fi numeroase. Problema tine de birocratia romaneasca, ce poate fi paralizanta. In relatiile economice, predictibilitatea, transparenta si eficienta sunt esentiale. Niciuna dintre acestea nu exista in Romania. Una dintre ideile pe care le-am exprimat in timpul vizitei a fost ca, pentru Romania, reducerea birocratiei si cresterea vitezei birocratice si a predictibilitatii sunt chestiuni ce tin de securitatea nationala. Pentru SUA, ca pentru majoritatea tarilor, este mai usor sa sprijine state unde au un interes economic.

Avand in vedere slabiciunea Uniunii Europene si dezordinea din NATO, Romania trebuie sa alimenteze relatiile sale bilaterale cu SUA, iar aceasta presupune sa se miste dincolo de relatiile sale cu Washington-ul. Relatiile militare sunt discutate la Washington D.C.; afacerile se poarta la Seattle, Houston sau Chicago. O calatorie geopolitica prin SUA ar incepe prin a explica limitele Washington-ului si si puterea prezenta in alte orase americane. Romanii trebuie sa inteleaga SUA asa cum sunt si ca angajamentul Washington-ului fata de o tara creste odata cu interesele de afaceri. Daca Romania doreste relatii militare mai stranse in SUA, rationalizarea regulilor privind investitiile este mult mai importanta decat scutul antiracheta.

Nu este limpede daca SUA inteleg semnificatia strategica a Romaniei sau a altor tari est-europene. Nu este clar daca Romania intelege cum functioneaza SUA sau cum sa atraga SUA intr-un angajament strategic. Pe parcursul celei de-a doua jumatati a razboiului rece, Romania a nedumerit SUA, iar SUA au nedumerit Romania in timpul scurs de a caderea comunismului. Din punctul meu de vedere, conversatia trebuie sa se distanteze de obsesia americana fata de tehnologia complexa sau de nevoia NATO de a avea un proiect ce pare semnificativ, dar care nu raspunde riscurilor serioase si temerilor Romaniei privind o excludere din Europa. SUA si Romania trebuie sa se concentreze pe un calcul rece al interesului national, inclusiv chestiuni de baza precum vanzarea unor elicoptere de transport si procesarea rapida a proiectelor de catre ministere. Daca un sistem de aparare antiracheta este dezvoltat in paralel cu astfel de lucruri, nu am nicio obiectie. Daca, in schimb, este cladit in locul acestor lucruri, atunci trebuie cu totii sa citim povestea Liniei Maginot.