CCR va dezbate joi sesizarea sefului CSM, Oana Schmidt-Haineala, privind conflictul cu Guvernul in legatura cu desemnarea judecatorului roman la CEDO, dar si pe cea a Avocatului Poporului referitoare la neconstitutionalitatea dispozitiilor OUG 21/2013 pentru modificarea art.5 din OG 94/1999 privind participarea Romaniei la procedurile in fata Curtii Europene a Drepturilor Omului si a Comitetului Ministrilor ale Consiliului Europei si exercitarea dreptului de regres al statului in urma hotararilor si conventiilor de rezolvare pe cale amiabila, noteaza Agerpres.

Premierul Victor Ponta a anuntat ca va merge la CCR pentru a sustine punctul de vedere al Guvernului privind desemnarea judecatorului roman la CEDO.

"Le voi spune punctul de vedere al Guvernului si anume ca in toate tarile europene - ca vorbim de CEDO, de Consiliul Europei, deci nu vorbim doar de UE, vorbim si de cei care nu sunt membri ai UE - desemnarea judecatorului se face de catre Guvern, pentru ca Guvernul este chemat in judecata la CEDO, nu este niciodata o persoana privata sau CSM-ul. Pe mine ma dau in judecata la CEDO si cei cu retrocedarile si cei cu penitenciarele, toata lumea da in judecata Guvernul, nu CSM-ul. Doi, ca nu trebuie sa fii neaparat judecator in Romania ca sa fii judecator la CEDO, dovada dl Barsan, actualul judecator, este profesor universitar, nu este judecator. Si trei - ca trece timpul foarte repede. Noi, in iunie, luna viitoare, trebuie sa avem cele trei propuneri din care se alege una", a declarat miercuri Victor Ponta.

Presedintele CSM, Oana Schmidt-Haineala, a reclamat la CCR existenta unui conflict juridic de natura constitutionala intre autoritatea judecatoreasca si puterea executiva determinat de modificarea procedurii de numire a judecatorului roman la Curtea Europeana a Drepturilor Omului.

"S-a apreciat ca, prin schimbarea de catre Guvern a mecanismului de numire a judecatorului roman la CEDO, prin intermediul unei ordonante de urgenta a Guvernului, s-a adus atingere principiului separatiei si echilibrului puterilor in stat, in conditiile in care a fost vidata de substanta o atributie fundamentala a Consiliului Superior al Magistraturii, in calitatea sa - prevazuta de art. 133 alin. 1 din Constitutia Romaniei - de garant al independentei justitiei", arata CSM.

Sursa citata precizeaza ca, din alt punct de vedere, s-a considerat ca modificarea acestui mecanism prin ordonanta de urgenta incalca dispozitiile art. 115 alin.6 din Constitutia Romaniei - astfel cum au fost constant interpretate in jurisprudenta CCR -, conform carora ordonantele de urgenta nu pot fi adoptate in domeniul legilor constitutionale, nu pot afecta regimul institutiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertatile si indatoririle prevazute de Constitutie, drepturile electorale si nu pot viza masuri de trecere silita a unor bunuri in proprietate publica.

Premierul Victor Ponta a anuntat in aprilie ca i-a solicitat Avocatului Poporului sa sesizeze CCR, care va trebui sa ofere un raspuns in chestiunea desemnarii judecatorului roman la CEDO, in contextul in care CSM s-a aratat nemultumit ca Executivul i-a restrans atributiile in acest domeniu. Mandatul actualului reprezentant al Romaniei la CEDO expira in decembrie, iar Bucurestiul are obligatia de a trimite noi propuneri pana pe 26 iulie. In acest scop, Guvernul a emis recent o ordonanta de urgenta care prevede infiintarea unei comisii pentru selectarea candidatilor, restrangand astfel atributiile CSM in acest domeniu.

Premierul Victor Ponta a justificat emiterea ordonantei de urgenta prin termenul foarte scurt pana la care Bucurestiul trebuie sa trimita lista cu noi candidati