Traditii in Sambata Mare

de Alina Neagu     HotNews.ro
Sâmbătă, 4 mai 2013, 12:12 Actualitate | Esenţial


Sambata Mare este ultima zi dinaintea marii sarbatori a Pastelui, cand femeile pregatesc marea majoritate a mancarurilor, deretica prin incaperi si fac ultimele retusuri la hainele noi pe care cei din familie urmeaza sa le imbrace in aceste zile. De obicei, in Sambata Mare are loc si sacrificiul mielului, iar din carnea caruia se pregatesc mancaruri traditionale: drobul (in Bucovina cighir), friptura si borsul de miel, potrivit unui documentar realizat de Agerpres.

Spre deosebire de Craciun, pentru Pasti nu se pregatesc prea multe feluri de mancare, de unde si zicerea: ''Craciunul este satul, iar Pastele este fudul''. Principala grija a oamenilor, inaintea Pastelui, este aceea de a-si primeni hainele, fiecare gospodina trebuind sa aiba o camasa noua, cusuta in mod special, iar barbatii macar o palarie noua.

Momentul ritual al facerii pascai, in Sambata Pastelui, amplasat si in Joia Mare, capata frecvent valente magice deosebite, prin plasarea intr-o cosmogonie originala a gospodinei: fie ca trimite la nasterea lui Iisus, fie la moartea lui (prin forma care i se da aluatului), femeia capatand astfel, prin repetarea unor gesturi foarte vechi, o putere deosebita, care poate sa fie valorificata si in gospodarie (ungerea pomilor cu aluat, pentru a le asigura rodirea, semanarea vegetatiei din gradina in aceasta zi, pasca speciala realizata pentru vite etc.).

Cel de-a doilea mare moment ritual este dat de ajunul marii sarbatori. Este noaptea cand se deschid cerurile, cand ard comorile si cand, in general, practicile magice de orice fel sunt la ele acasa.

Sambata spre duminica oamenii nu dorm, ci fac un foc in curti sau pe dealul din apropierea bisericii, care tine pana la miezul noptii. De la miezul noptii merg la biserica, la slujba. Alteori focul este intretinut de flacai pana in zori.

Sambata seara fiecare gospodina isi pregateste cu grija cosul ce urmeaza a fi dus la biserica, pentru sfintire.

In el asterne un stergar curat si pune o lumanare alba, apoi oua rosii, pasca, cozonac, oua incondeiate, o bucata de slanina, muschi de porc, sunca special preparata, zahar, faina, salata de hrean cu sfecla rosie fiarta, sare, cativa catei de usturoi, o ramura de busuioc, carnati, un miel din aluat copt intr-o forma speciala.

Totul se acopera cu cel mai frumos stergar pe care il are gospodina, semn de pretuire a sarbatorii pascale, dar si de mandrie personala.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















2173 vizualizari

  • 0 (4 voturi)    
    IARĂȘI AMESTECĂM RELIGIA CU SUPERSTIȚIILE ? (Sâmbătă, 4 mai 2013, 13:08)

    pointless man [utilizator]

    Pînă la urmă vorbim despre învierea Domnului Christos, sau bîjbîim printre haine curate (în rest pot fi și murdare ?), ungerea pomilor cu aluat (???), „arderea comorilor” (ce-o mai fi și asta ?) și tot felul de prostii culese din străfundul bordeielor pecenego-daco-romane.

    Pînă la urmă, SÎNTEM CREȘTINI ? Sau ȚĂRĂNOI PRIMITIVO - PĂGÎNI ?

    Fiindcă, cel puțin eu personal, M-AM SĂTURAT DE ȚĂRĂNISME ! Mai ales că țăranii autentici AU DISPĂRUT DE MULT.

    Restul e gargară de ziarist debusolat justificîndu-și salariul.
  • +3 (3 voturi)    
    Pastele SI Invierea (Sâmbătă, 4 mai 2013, 13:34)

    Alin Cristea [utilizator]

    Sambata Mare NU este ultima zi dinaintea marii sarbatori a Pastelui.

    Sambata Mare este ultima zi dinaintea marii sarbatori a INVIERII.

    Pastele (Jertfa Mielului lui Dumnezeu) e vinerea!

    Duminica e INVIEREA, cea mai importanta sarbatoare a crestinilor.
    • 0 (0 voturi)    
      o mică precizare (Sâmbătă, 4 mai 2013, 19:36)

      Kute [utilizator] i-a raspuns lui Alin Cristea

      cea mai importantă sărbătoare a creştinilor ortodocşi.


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



hosted by
powered by
developed by