Ministrul de Externe Titus Corlatean a declarat ca in privinta numirii Codrutei Kovesi in functia de Inalt Reprezentant al Ministerului Justitiei la Bruxelles a tinut cont de argumentele prezentate de ministrul Justitiei Mona Pivniceru si nu de evaluarile sale personale cu privire la fostul procuror general, informeaza Mediafax.

In cadrul unei conferinta de presa sustinute joi, ministrul Corlatean a precizat ca a discutat si el cu fostul procuror general despre detasarea postul de la Bruxelles, si ca in aceasta calitate, Laura Codruta Kovesi "va trebui sa tina cont de politica institutiilor statului roman si de instructiunile primite de la Bucuresti".

"Am dat curs acestei evaluari si argumentelor pe care Ministerul Justitiei, si ministrul Justitiei le-a prezentat si personal, si am tinut cont mai putin de evaluarile mele si inclusiv in plan personal si poate chiar si din alte puncte de vedere pe care le-am avut si pe care, poate, continui sa le am", a declarat Titus Corlatean.

Potrivit ministrului, "a fost o discutie avuta intr-un alt format intre ministrul Justitiei si doamna Kovesi si a existat un consimtamant mutual, exprimat si in forma unui consimtamant scris, care mi-a fost confirmat, transmis, iar in baza acestor documente, am avut si o discutie prealabila, directa si personala cu doamna Kovesi, aici, la sediul MAE".

Totodata, intrebat daca aceasta numire nu va afecta evaluarea indeplinirii de catre Romania a angajamentelor asumate prin MCV, Titus Corlatean a raspuns ca prefera sa aiba o abordare pozitiva in acest sens.

"Eu, in general, am un temperament pozitiv si sper sa afecteze intr-o perspectiva pozitiva, pentru ca pana la urma filosofia, dincolo de ceea ce am spus si am crezut, inca mai cred poate, sunt niste interese superioare. Si daca avem totusi capacitatea, si eu asta am inteles din discutia ministrului Justitiei cu doamna Kovesi, avem capacitatea de a merge in aceeasi directie in interesul Romaniei, respectiv promovarea unor proiecte de reforma si inchiderea intre altele a MCV la momentul oportun, cred ca este o premisa favorabila. Mai departe, responsabilitatea propunerii si proiectului apartine Ministerului Justitiei", a concluzionat Corlatean citat de Mediafax.