Cetatenii UE au dreptul, de la 1 aprilie, la initiativa legislativa europeana

de V.M.     HotNews.ro
Luni, 2 aprilie 2012, 16:12 Actualitate | Esenţial


Un grup format din cel putin sapte cetateni din sapte state membre UE pot, incepand de la 1 aprilie, sa ceara Comisiei Euroepene, dupa ce vor fi strans cel putin un milion de semnaturi, sa prezinte o initiativa legislativa, informeaza Mediafax.

Aceasta posibilitate a devenit realitate odata cu intrarea in vigoare a Regulamentului pentru utilizarea Initiativei Cetatenesti Europene. Cetatenii europeni vor putea cere CE sa prezinte initiative legislative numai in domeniile care figureaza in sfera de competente ale Uniunii Europene si care respecta valorile si principiile fundamentale ale Uniunii.

Scopul Initiativei a fost ca cetatenii europeni sa poata dispune de un mijloc de a intra in contact direct cu institutiile europene. Puterea cetatenilor de a cere Comisiei Europene sa initieze un proiect de lege va fi astfel egala cu puterile Consiliului de ministri si Parlamentului European.

Acest instrument va trebui sa contribuie la intarirea democratiei in procesul decizional european, in special in contextul epocii Internetului si retelelor sociale.

"Punerea in aplicare a Initiativei Cetatenesti Europene constituie un instrument nou de participare la Uniunea Europeana. Vine in intampinarea asteptarilor opiniei publice europene, iar impactul acesteia asupra functiei de reglementare a UE se va vedea in viitor. Initiativa Cetateneasca Europeana contribuie la crearea unei sfere publice europene care va impulsiona constructia europeana. Prin contributia Parlamentului European, acest instrument a devenit mai flexibil, mai simplu si mai putin birocratic, in slujba cetatenilor europeni", a declarat Georgios Papastamkos, vicepresedinte al Parlamentului European.

Alain Lamassoure (PPE) si Zita Gurmai (S&D) au fost co-raportori ai documentului. "Adevaratii beneficiari ai acestei proceduri vor fi cetatenii obisnuiti care nu ajung sa se faca auziti in Europa de Erasmus astazi, cum ar fi studentii care descopera ca recunoasterea reciproca a diplomelor inca nu functioneaza, lucratorii transfrontalieri care devin victime ale dublei impozitari, cetatenii pionieri ai cauzei europene, care traiesc, se casatoresc si lucreaza intr-un stat membru diferit de cel de origine si care se lovesc de nenumarate tracasari in viata de zi cu zi. Se deschide astfel o adevarata "cutie de idei noi", a spus Lamassoure.

La randul ei, Zita Gurmai a apreciat ca "vointa care sta la baza acestei Initiative este de a reduce distanta dintre institutiile Uniunii Europene si cetatenii europeni, permitandu-le astfel sa participe la procesul legislativ si incurajand o dezbatere publica transeuropeana".


Citeste mai multe despre   


















587 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Sâmbătă