Pandemia de coronavirus a afectat sistemele de educație și formare din întreaga lume prin schimbarea modalităților de învățare și predare. Elevii, profesorii, dar și părinții au fost nevoiți să se adapteze și să învețe din mers noi modalități de colaborare și comunicare pentru a învăța și în timpul cât stau acasă. Recent miniștrii educației din Uniunea Europeană, dar și cei din Norvegia, Elveția și Islanda au avut o videoconferință în care au vorbit despre măsurile luate în țările lor. Majoritatea statelor membre ale UE au decis să închidă instituțiile de educație și formare.

HotNews.roFoto: Hotnews

Multe state membre și-au concentrat eforturile pe învățarea la distanță, punând accent pe soluțiile digitale. Miniștrii educației recunosc că trecerea la educația online a creat diverse provocări.

Până când sunt închise școlile:

  • În Grecia, Italia, Irlanda, Lituania, Spania, Cipru, Polonia, școlile sunt închise până la mijlocul / sfârșitul lunii aprilie.

  • În Bulgaria, Luxemburg, Țările de Jos, Austria, Danemarca, Finlanda, Letonia, România, Estonia, Franța, școlile sunt închise până în mai.

  • În Cehia, Croația, Ungaria, Slovacia, Slovenia, Germania (datele variază între statele federale), școlile sunt închise până la o notificare ulterioară

  • În Portugalia și Malta, școlile s-au închis până la sfârșitul anului școlar.

  • Suedia este singura țară UE în care scolile și unitățile de învățământ preșcolar sunt încă deschise.

În ce țări se predau cursuri online pentru elevi / studenți:

  • În 9 state membre UE cursurile online se predau centralizat sau mixt: Croația, Cehia, Grecia, Estonia, Franța, Ungaria, Lituania, Malta, Polonia.

  • În 23 state membre învățarea la distanță are loc cel mai adesea descentralizat elevii au la dispoziție platforme și resurse educaționale deschise: Austria, Bulgaria, Croația Cehia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Ungaria, Irlanda, Italia, Letoni, Lituania, Luxemburg, Malta, Polonia, Portugalia, România, Slovacia, Slovenia, Spania.

  • În 9 state membre sunt folosite servicii cloud.

  • În 16 state membre au loc emisiuni TV de predare a lecțiilor la diverse discipline: Austria, Belgia, Bulgaria, Croația, Cipru, Cehia, Franța, Grecia, Ungaria, Letonia, Lituania, Portugalia, România, Slovacia, Slovenia, Spania

  • În 7 state membre, școlile au parte sprijinul editorilor și ai companiilor EdTech

Miniștrii educației spun că principalele probleme cu care se confruntă școlile în această perioadă sunt legate de tehnologie, computere și alte dispozitive, GDPR.

Ce au decis țările europene cu privire la desfășurarea evaluărilor și examene de absolvire a școlii (bacalaureat)

  • în 14 state membre nu s-a luat încă nicio decizie sau s-au amânat fără o dată exactă.

  • 9 din țările UE au stabilit o dată a examenelor de absolvire pentru sfârșitul lui mai/iunie/iulie/august.

  • În patru state UE examenele au fost anulate în întregime sau parțial.

În privința învățământului professional nu au fost luate încă decizii, dar școlile pot înlocui o notă de examen cu o notă de evaluare continuă.

În privința înscrierii la școală, aceasta a fost amânată și fără prezența personală a copilului.

În cazul universităților, decizia ține de fiecare instituție de învățământ superior în parte, în baza autonomiei universitare. Universitățile pot organiza examenele de admitere online și studenții se pot înscrie la facultate de la distanță. Examenele sunt organizate online.