UBB Cluj-Napoca şi Universitatea din Bucureşti, singurele universități românești din clasamentul Shanghai

de A.O.     HotNews.ro
Luni, 19 august 2019, 13:23 Actualitate | Educatie


Universitatea din Bucuresti
Foto: unibuc.ro
​Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) ocupă poziţia 701-800 la nivel internaţional, prima din România, în clasamentul Shanghai al universităţilor (Academic Ranking of World Universities) dat recent publicităţii, urmată de Universitatea din Bucureşti (UB) pe poziţia 901-1000, cele două fiind singurele două instituţii de învăţământ superior din România incluse în respectivul top.

"În lume există aproximativ 30.000 de universităţi. Dintre acestea, iată, 1.000 au trecut pragul academic al unei vizibilităţi şi al unui impact internaţional. Mă bucură faptul că UBB a trecut acest prag, rămânând astfel în liga mare şi prima din România. Trebuie însă spus că ambele universităţi prezente în clasament, UBB şi UB, au scăzut faţă de anul trecut. Acest lucru reproduce rezultatele din celelalte clasamente majore ale universităţilor şi trebuie să fie un semnal de alarmă pentru guvernanţi. Noi am făcut prin forţe proprii maximum care se poate face din partea noastră. Nu putem cere mai mult de la colegi, copleşiţi de ore, birocraţie (exemple - evaluări peste evaluări impuse naţional), impredictibilitate legislativă şi în mecanismele academice (de exemplu în competiţia de granturi) şi reglementări revolute. În plus, când tai locurile la master şi doctorat de la aceste universităţi, aşa cum au făcut recent guvernanţii, le afectezi tocmai această zonă de generare de cunoaştere/publicaţii", precizează prorectorul UBB pentru cercetare, competitivitate-excelenţă şi publicaţii ştiinţifice, Daniel David, într-un comunicat de presă dat publicităţii luni.

Acesta adaugă faptul că, în opinia sa, este nevoie de o îmbunătăţire urgentă a legislaţiei, o creştere a finanţării şi un program specific de susţinere a excelenţei în marile universităţi cu potenţial internaţional din centrele academice tradiţionale.

Cunoscut şi ca Rankingul Shanghai al universităţilor, Academic Ranking of World Universities/ARWU 2019 este unul dintre cele mai prestigioase clasamente internaţionale ale universităţilor prin prisma indicatorilor de excelenţă - de educaţie şi de cercetare - folosiţi în analiză.

Clasamentele sunt realizate şi publicate anual de Academic Ranking of World Universities, începând din anul 2009.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















3030 vizualizari

  • +1 (3 voturi)    
    Daniel David se bucura degeaba. (Luni, 19 august 2019, 13:52)

    Habermas [utilizator]

    Bucuria lui este una care tradeaza mediocritate.

    Nici o universitate Romaneasca nu este in top 500 (ce sa mai zic de top 100 ...), deci Romania NU EXISTA dpdv academic. Tot ce este loc 501-1000 este doar anticamera la adevaratul top care este 1-500.

    Iar daca vreti sa vorbim de Performanta ca sistem national, atunci Romania ar trebui sa aiba macar 1-3 universitati in top 100.
  • 0 (0 voturi)    
    lacheul tudorel (Luni, 19 august 2019, 13:53)

    iodixit [utilizator]

    are vreun amestec de iasul nu-i in clasament?
    • +1 (1 vot)    
      cu siguranta are. (Luni, 19 august 2019, 14:19)

      Habermas [utilizator] i-a raspuns lui iodixit

      In simularea tip Shanghai University Ranking facuta de Ad Astra in 2007 pe Universitatile Romanesti, UAIC din Iasi era pe locul 1.

      La UAIC este un nucleu de mafioti PSD-isti mositi imediat dupa revolutie de un Bucurestean, fostul secretar al Universitatii, securistul sef Davideanu (ulterior camuflat la vedere ca director al Muzeului Universitatii). Acesta si-a plasat rudele (adusi la Universitatea din Iasi pe muschii lui) in posturi caldute si a girat si protejat toata mafia de "cadre universitare" gen fii, fiice, gineri, nepoti, amante si catei care sufoca UAIC (si pe adevaratii profesionisti care sunt tinuti sub control de aceasta mafie cripto-neo-comunista). Bonus pentru el: astfel UAIC este slabita si deci nu poate ameninta pozitia dominanta a Bucurestiului lui de bastina (sau ma rog, Buzaul de bastina - pentru cunoscatori).
  • -1 (1 vot)    
    criterii (Luni, 19 august 2019, 14:15)

    codrean [utilizator]

    Cele de cercetare predomina in aceste clasamente, n-avem cum sa fim mai sus cu mijloacele de cercetare si specialistii in domeniu (pregatire, specializare in cercetare de varf) pe care-l au Universitatile noastre.
  • 0 (0 voturi)    
    predictii (Luni, 19 august 2019, 15:22)

    ber [utilizator]

    UBB s-a mai descurcat dupa 1990 sa se dezvolte, dar UB a fost vaduvita de fonduri din cauze politice. In plus, cercetarea a fost tot timpul subfinantata, banii fiind directionati unde au vrut politicienii. In aceste conditii, elevii buni se orienteaza spre universitatile straine care le pun la dispozitie invatamant de calitate si campusuri confortabile, civilizate.
    Lasa ca acuma, dupa ministru-rector de la Suceava, dupa perpetua Andronescu, o sa puna psd-ul un ministru-rector de la Craiova. Acuma o sa vedem viziune!


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...


Dosare blocate la tribunal



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by