Peste o sută de părinţi ai unor copii cu vârste cuprinse între 2 şi 6 ani vor primi, lunar, printr-un proiect cu finanţare europeană derulat de Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj, pachete cu îmbrăcăminte şi încălţăminte, precum şi suma de 100 de lei, cu scopul de a încuraja frecventarea de către cei mici a creşei şi grădiniţei, pentru a preveni astfel abandonul şcolar ulterior.

Copii la gradinitaFoto: Agerpres

Potrivit inspectorului general al IŞJ Cluj, Valentin Cuibus, ideea a apărut în urma constatării unei legături între frecventarea creşei şi grădiniţei de către cei mici şi rata abandonului şcolar, scrie Agerpres.

"Părinţii au o reţinere de a-şi aduce copiii la creşă şi grădiniţă, aspect care este legat, mai târziu, de a-şi trimite copiii în învăţământul primar, la şcoală, iar o parte din ceea ce se întâmplă în zona abandonului şcolar se datorează lipsei de pregătire anterioară. Ne-am gândit să plecăm chiar de la creşă, să îi luăm de la 2-3 ani ani şi să vină în proiectul european "Şcoala face diferenţa" împreună cu părinţii, în activităţi specifice vârstei, după care cei mici să meargă la grădiniţă în aşa fel încât, ulterior, să aibă o şansă mărită de a merge la şcoală şi să se evite riscul de abandon şcolar. Avem şi motivaţii pentru părinţi, care vor primi prin proiect câte 100 de lei pe lună pentru fiecare copil, plus un pachet cu rechizite, îmbrăcăminte, încălţăminte şi materiale de igienă, cu condiţia ca cei mici să frecventeze creşa sau grădiniţa", a spus Valentin Cuibus.

Potrivit expertului 'educaţie şcoală după şcoală' din cadrul ISJ Cluj, Lavinia Mureşan, pachetul oferit copiilor va cuprinde încălţăminte, haine, săpun, periuţă şi pastă de dinţi.

"Copiii vor trebuie să se obişnuiască şi să spele pe dinţi, să înveţe să se spele pe mâini şi este esenţial ca şi părinţii să participe la activităţi, deoarece o parte dintre ei au o educaţie precară, sunt extrem de tineri, şi încercăm să facem, în paralel, şi educaţia copiilor dar şi adulţilor", a afirmat aceasta.

Pe lângă părinţi şi preşcolari, proiectul se adresează, pe de altă parte, şi unor tineri sau adulţi care fac parte din grupul ţintă al programului "A doua şansă". În total, prin acest proiect vor fi sprijinite 1.170 de persoane, din care fac parte copii şi adulţi cu vârste cuprinse între 2 şi 64 de ani din şcolile comunelor Panticeu, Suatu, Aşchileu Mare şi Ceanu Mare, la care se adaugă Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Cluj-Napoca.

Proiectul numit "Şcoala face diferenţa", care are o finanţare totală de 9,3 milioane de lei (2 milioane de euro), din care 8 milioane de lei reprezintă fonduri europene a fost lansat joi de IŞJ Cluj. Proiectul are o durată de implementare de 3 ani.