Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Franta renunta la "contractele de integrare"

de L.A.     HotNews.ro
Marţi, 1 iulie 2008, 17:21 Actualitate | Diasporă

O varianta preliminara a Pactului european pentru imigratie si azil prezentata de Franta, in ianuarie, incuraja introducerea unor asemenea contracte, prin care imigrantii care doreau sa se stabileasca pe termen lung in tarile UE si-ar fi luat angajamentul sa invete limba si sa adere la valorile tarii gazda.

O varianta noua, din 16 iunie, obtinuta de Reuters, nu mai contine referirea la aceste contracte, invitand doar statele membre UE sa promoveze integrarea imigrantilor "in modul care li se pare potrivit". "O mare parte dintre statele membre au simţit că astfel de contracte obligatorii nu ar fi soluţia corectă", a declarat unul dintre oficialii europeni referitor la acest plan, care va fi discutat de miniştrii UE în Franţa săptămâna viitoare.

Diplomaţii sunt de părere că unele state cu opinii mai liberale în privinţa muncitorilor imigranţi doresc de asemenea ca textul francez să încurajeze imigraţia pentru a umple golurile cu forţă de muncă calificată, şi nu numai cu cea înalt calificată.

Comisia Europeană argumentează că este nevoie de mai mulţi imigranţi pentru a compensa procesul de îmbătrânire a populaţiei în cadrul UE, dar statele membre au fost foarte reticente faţă de politicile comune privind migraţia economică, argumentând că aceasta ţine de protecţia naţională.

Conform propunerilor franceze, liderii UE vor milita pentru limitarea imigraţiei ilegale şi vor expulza mai mulţi imigranţi ilegali, conform angajamentelor anterioare referitoare la adoptarea politicilor comune privind azilul şi datele biometrice pentru vize, până în 2010.

Peste 200.000 de imigranţi ilegali au fost arestaţi în UE în prima jumătate a lui 2007, dintre care mai puţin 90.000 au fost expulzaţi.





















Material sustinut de Banca Transilvania

Intreb BT: Credite pentru companii, sustinute cu garantii si fonduri ale grupului Bancii Europene de Investitii. Doi specialisti raspund intrebarilor antreprenorilor joi, de la ora 11:00

Care sunt conditiile de finantare pentru creditele sustinute cu garantii ale grupului Bancii Europene de Investitii? Care sunt programele de finantare, cu surse si garantii ale grupului Bancii Europene de Investitii, pe care le deruleaza in prezent Banca Transilvania? Care sunt avantajele si dezavantajele unor astfel de credite? Doi specialisti din cadrul BT Adrian Popa, analist business, si Nicolae Barbu, coordonator Birou Gestiune Programe Externe de Finantare raspund intrebarilor antreprenorilor pe tema creditelor sustinute cu garantii ale grupului Bancii Europene de Investitii, joi, 22 februarie 2018, incepand cu ora 11:00.

225 vizualizari




Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version