În această săptămână, miniştrii de externe din ţările membre ale NATO vor stabili programul apropiatei reuniuni ce va marca cea de-a 70-a aniversare a organizaţiei, având în vedere că statele membre caută să evite eventuale ciocniri şi să elimine temerile potrivit cărora reuniunea "ar putea deraia", potrivit Financial Times, citat de Rador.

Sediul NATO (interior)Foto: Hotnews

În vederea reuniunii programate la Londra în luna decembrie, miniştrii vor discuta un proiect de program cât se poate de strict - efort care, potrivit diplomaţilor, e făcut din dorinţa de a se evita antagonismul dintre preşedintele SUA, Donald Trump, şi statele europene, un antagonism care a afectat "conclavul" liderilor de anul trecut.

Reuniunea survine într-un moment de crescânde tensiuni apărute în sânul alianţei occidentale. În această lună, preşedintele francez Emmanuel Macron şi-a iritat unii confraţi atunci când a declarat că alianţa se află "în moarte cerebrală" din cauza lipsei de coordonare dintre statele membre, în special pe tema continuelor incursiuni ale Turciei, stat membru al NATO, în Siria.

Jonathan Eyal, expert în securitate europeană la Royal United Services Institute, cu sediul la Londra, a declarat că reuniunea de la Londra "va schimba cu totul conceptul şedinţelor la nivel înalt ale organizaţiei. În pofida tuturor diferendelor, la majoritatea acestor reuniuni, ideea este aceea că adunarea în aceeaşi cameră a tuturor liderilor va ajuta la detensionarea conflictelor. Dar, de această dată, majoritatea guvernelor par să trateze evenimentul cu nervozitate".

Unii diplomaţi din ţările membre ale NATO se tem că reuniunea va face mai mult rău decât bine dacă se va ajunge la neînţelegerile care au apărut la summitul de la Bruxelles. Cu acea ocazie, dl Trump i-a criticat dur pe aliaţii europeni pentru că cheltuiesc mai mult pentru armatele lor şi a condamnat public Germania din cauza conductei de gaze Nord Stream 2 convenite cu Rusia.

"Oamenii au fost traumatizaţi", a spus un oficial. "Nimeni nu doreşte ca o asemenea experienţă să se repete, mai ales germanii".

Un diplomat din alt stat membru a recunoscut că se teme ca evenimentul de la Londra "să nu deraieze. Sigur, dacă ne uităm la ce se întâmplă acum, pot apărea probleme".

Până acum, proiectul agendei de la Londra prevede o recepţie oferită de Regina Elisabeta I la Palatul Buckingham, pe 3 decembrie, dar fără vreun dineu oficial ulterior.

Dl Trump şi ceilalţi lideri urmează ca, în ziua următoare, să participe la o şedinţă de lucru în hotelul de lux Grove, prevăzut şi cu teren de golf, aflat la nord-vest de centrul Londrei. Nu este prevăzut niciun prânz comun, participanţii fiind liberi să poarte discuţii bilaterale, să viziteze studioul din apropiere unde s-au filmat seriile Harry Potter sau să-şi facă cumpărăturile de Crăciun. Distanţa faţă de oraş i-a făcut pe unii diplomaţi din statele membre ale NATO să-şi încrunte sprâncenele. Spre deosebire de propria pagină web a hotelului Grove, oficialii britanici susţin că hotelul e în Londra, având în vedere că el se află în interiorul lanţului rutier M25 din capitală. Diplomaţii altor ţări consideră că amplasamentul hotelului va micşora şansele demonstranţilor de a organiza proteste împotriva dlui Trump, de felul celor izbucnite în luna iunie, cu ocazia vizitei sale de stat în Marea Britanie.

O principală temă a reuniunii va fi împărţirea cheltuielilor între cele 29 de state membre NATO - o veşnică preocupare a dlui Trump, care, în timpul campaniei sale prezidenţiale din urmă cu trei ani, a calificat organizaţia drept "vetustă". Organizatorii evenimentului au subliniat că, săptămâna trecută, Administraţia SUA a cerut ca, în vederea menţinerii trupelor americane pe teritoriul său, Coreea de Sud să-şi sporească de cinci ori cheltuielile.

NATO speră să preîntâmpine orice critici ale aliaţilor, avansând noi cifre din care să reiasă că tot mai multe ţări sunt pe cale ca, până în 2024, să cheltuiască pentru apărare o sumă echivalentă cu 2% din PIB-ul lor.

Liderii alianţei urmează să discute şi despre mediul strategic actual la nivel mondial, despre eforturile împotriva terorismului şi despre spaţiul cosmic - un alt subiect adus în discuţie de dl Trump care, anul trecut, a anunţat înfiinţarea unor forţe americane spaţiale.

NATO afirmă că programul reuniunii va fi scurt în mod deliberat, având în vedere că reuniunea se va axa mai ales pe aniversarea înfiinţării organizaţiei, în 1949.

Dl Trump nu a organizat niciun eveniment la Washington pe data de 4 aprilie, eveniment care ar fi marcat împlinirea a 70 de ani de la fondarea Tratatului Nord-Atlantic. În schimb, secretarul de stat Mike Pompeo i-a salutat pe miniştrii de externe.

"Este vorba despre reuniunea unor lideri menită să marcheze cea de-a 70 aniversare", a spus un oficial NATO, referindu-se la evenimentul din Regatul Unit. "De această dată nu este vorba despre un summit în adevăratul înţeles al cuvântului".

Reuniunea îl va pune totodată pe dl Macron faţă în faţă cu liderii din Europa Centrală şi de Est care s-au arătat nemulţumiţi de criticile sale la adresa NATO, considerând că asemenea critici slăbesc alianţa în ochii Moscovei. Un organizator a spus că, la Londra, intervenţia preşedintelui francez a provocat reacţii diverse. "Pe de-o parte, există opinia potrivit căreia asta va atrage mai mult atenţia asupra reuniunii or, noi tocmai asta vrem", a subliniat persoana. "Pe de altă parte însă, mulţi se întreabă: 'Cum de a îndrăznit'?"

Alegerile generale din Regatul Unit, programate pe 12 decembrie, sunt o altă problemă "fierbinte", existând posibilitatea ca dl Trump să încerce să intervină în campania electorală.

După cum sublinia un diplomat european, "Dacă Trump se află într-o Londră aflată în apropierea alegerilor, ce are să spună el - nu doar despre NATO, ci despre orice altceva?"