Artistele Elena Lupu si Oana Forgaci Pavelescu semneaza expozitia de pictura "Amprente", deschisa miercuri, 2 septembrie, la Galeria Simeza (bd. Magheru nr. 20), la ora 19, pe care au pregatit-o in colaborare, informeaza comunicatul remis Hotnews.ro.

Cele doua pictorite si-au unit talentele pentru a oferi publicului expozitia cu tema "Amprente", pe Simeza bucuresteana. Pe chipurile si nudurile expuse, "amprentele" prefigureaza urme, umbre si pete de culoare decorative. Ele imbina armonios elemente de limbaj plastic cu cele mai intense trairi si framantari interioare, ce se reflecta pe chipurile oamenilor.