Volumul Povestiri mortale de Mihai Gainusa, aparut la Polirom

de D.S.     HotNews.ro
Miercuri, 29 aprilie 2009, 18:30 Actualitate | Cultură


Povestiri mortale, de Mihai Gainusa
Foto: Polirom
Volumul de proza scurta Povestiri mortale de Mihai Gainusa a aparut astazi la Editura Polirom. Volumul contureaza un prozator care si-a gasit mijloace proprii de exprimare literara si pentru care ludicul, ironia si umorul de buna calitate constituie ingrediente absolut necesare. Desi tonul jucaus al corealizatorului „Cronicii Circotasilor” nu se dilueaza de-a lungul lecturii, miza este, nu rareori, una serioasa, iar autorul e atent si la efecte stilistice care sa o accentueze. Dincolo de toate insa, fiecare povestire cuprinsa in volum are o morala care se aplica nu doar spatiului romanesc, ca in cartile anterioare, ci este universal valabila. In Povestiri mortale, Mihai Gainusa nu propune o comedie sociala, ci se axeaza pe comedia umana, in general, vazuta din perspectiva unui „circotas” cu privire si talent de prozator.

„Remarcabila e siguranta cu care Mihai Gainusa face relatia dintre umorul primar, bazat pe jargon si dictionar etnic, si umorul referential.” (Tudor Octavian)

Mihai Gainusa (n. 6 noiembrie 1970, Sibiu), absolvent al Scolii Superioare de Jurnalism si bursier media la Strasbourg si Paris, este cunoscut atit prin show-ul de divertisment „Cronica Circotasilor” de la Prima TV, cit si prin contributiile radiofonice de la Radio 21 si apoi Kiss FM, toate realizate impreuna cu Serban Huidu. In ultimii ani, dincolo de contributiile sale media, Mihai Gainusa s-a remarcat si ca autor de beletristica, prin volumele de proza scurta Trialoguri circotase si Cotcodaceli, dar si prin romanul Fara cap si fara coada, care s-a bucurat de un mare succes de public.

Cartea va fi lansata la Iasi, in cadrul Tirgului de carte „Librex 2009”, simbata, 9 mai, la ora 15.00, la standul de lansari al tirgului, la Sala Polivalenta. Alaturi de autor, vor prezenta cartea Serban Huidu si George Onofrei. Va fi prezenta si echipa „Cronicii Circotasilor”: Dezbracatu’, Hrubaru, Pustiu’, Mistretu’, Toni si Bebelusele Oana si Delia.

Tot la Iasi, vineri, 8 mai, in Aula Magna a Universitatii „Alexandru Ioan Cuza”, la ora 17.30, va avea loc o intilnire a echipei „Cronicii Circotasilor” cu studentii la Jurnalism. Intilnirea va fi prilejuita de o discutie pe tema „Divertismentul de televiziune in Romania secolului XXI”, moderata de Andrei Giurgia. Evenimentul va avea loc cu sprijinul Asociatiei Studentilor la Jurnalism din Iasi.

Cartea va mai fi lansata in urmatoarele orase: Bucuresti, Cluj, Sibiu si Constanta, informeaza editura Polirom. 






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















505 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    interesant (Sâmbătă, 2 mai 2009, 19:30)

    constantin [anonim]

    Chiar sunt curios cum scrie.Initial m-am gandit ca este un umor gen "rusinica" dar am citit interviul vreau sa gust.


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by