Cea de-a XVIII-a editie a Festivalului International de Film al Bucurestilor, DaKINO, se deschide pe 24 noiembrie cu documentarul "Generation 68", realizat de Simon Brook. Punand in legatura miscarile sociale din Franta, Germania, Cehoslovacia si Statele Unite, cineastul a intervievat mai multe personalitati culturale in legatura cu participarea lor la cele mai importante miscari sociale din istoria contemporana. Pe langa Milos Forman, Peter Brook (tatal sau) sau Jean-Claude Carriere, cineastul a stat de vorba si cu Vaclav Havel.

Prin amabilitatea lui Simon Brook, va prezentam mai jos, integral, interviul pe care Simon Brook i l-a luat lui Vaclav Havel in 2007, interviu publicat recent de cotidianul "Le Monde", intr-un numar special consacrat anului 1968.

Simon Brook se va numara, intre 24 si 29 noiembrie, printre invitatii Festivalului DaKINO, festival care incepand din acest an isi consacra sectiunile paralele filmelor politice. (Traducerea si prezentarea, Iulia Blaga).

Ultima oara cand venisem la Praga fusese in 1985. Lucram ca asistent de regie la filmul "Insuportabila usuratate a fiintei", de Philip Kaufman, adaptarea romanului lui Milan Kundera, si am profitat de o pauza de filmare pentru a petrece cateva zile in Cehoslovacia. Pentru nevoile productiei vazusem enorm de multe fotografii si filme de arhiva din 1968, care se ocupau si de invazia sovietica, asa ca Praga anului 1985 nu mi se parea foarte diferita. Drapelul sovietic plutea peste un oras gri, trist, invadat de schele in legatura cu care cehii se amuzau sa spuna ca rusii reusisera sa bage pana si cladirile si bisericile dupa gratii.

Tot din pricina unui film revin la Praga in aceasta vara a lui 2007, si multe s-au schimbat in ultimii 20 de ani. Cehoslovacia nu mai exista, nici Uniunea Sovietica, iar Vaclav Havel, omul care a prezidat tara in timpul acestei tranzitii, Revolutia de Catifea, s-a retras din viata politica. Am reusit sa obtin un interviu cu fostul presedinte pentru documentarul la care lucrez pentru Arte, despre aspectul cultural al anului 1968, in intreaga lume.

Simon Brook

Azi, Vaclav Havel ma primeste in biroul sau aflat la doi pasi de Teatrul National. A terminat de curand o piesa noua, prima in 18 ani, lucru care ii da multa bunadispozitie. In costum sobru, foarte elegant, nu-si arata cei 70 de ani. Ochii ii stralucesc inteligent si arboreaza surasul amuzat al cuiva care stie sa aprecieze comicul si absurdul cotidianului.

- Presedinte, dizident, scriitor... Cum va prezentati?

O sa vorbesc in ceha, pentru ca sunt mai in largul meu asa...Ma numesc Vaclav Havel, tocmai am implinit 70 de ani. M-am nascut intr-o familie burgheza de intreprinzatori, motiv pentru care, in toata perioada comunista, am fost victima teoriei luptei de clasa si n-am putut studia liber.

La sfarsitul anilor 1950, am inceput sa scriu piese de teatru. Despre creatia mea s-a spus ca se inscria in miscarea teatrului absurdului, dar eu in niciun caz nu ma inscriu. Eu descriu intr-un mod crud si ironic ceea ce vad in jurul meu. Exploatez in felul meu dimensiunile absurde ale lumii contemporane.

Multumita teatrului, am trait in anii 60 o perioada magnifica in calitate de autor, dramaturg si regizor. Atunci m-am angajat in viata publica. In timpul perioadei de normalizare, am fost interzis cu strictete.

Am participat la nasterea Chartei 77 (miscarea pentru apararea drepturilor omului si respectarea de catre URSS a angajamentelor luate prin acordurile de la Helsinki, din 1975), precum si la alte actiuni de dizidenta, inainte de a fi incarcerat in 1979 pentru cinci ani.

Apoi au sosit marile schimbari istorice: Cortina de Fier a cazut, si am fost ales presedinte al Republicii Cehia. Am ramas presedinte vreme de 13 ani. Acum am iesit la pensie si sunt fericit ca nu mai trebuie sa dau interviuri...de asta data fac o exceptie.

- Unde erati in anul 1968?

La acea data aveam pasaport. Il obtinusem datorita unei anume relaxari a climatului politic, si am profitat de el pentru a calatori. Am trait primavara lui 1968 in Statele Unite si la Paris.

Aceste experiente m-au marcat si m-au influentat foarte mult. Am trait in paralel Primavara de la Praga si evenimentele care se petreceau in acea vreme in Occident.

- Era perioada miscarilor revolutionare. Ati participat la ele?

Sa aud pe cineva vorbind inflacarat despre revolutie mi se parea un pic ridicol, grotesc si in acelasi timp periculos. Dar, in acelasi timp, observam un ansamblu de atitudini morale si estetice la generatia baby-boom, care nu avea experienta celui de-al doilea razboi mondial, si care se revolta impotriva establishment-ului.

Am participat la manifestatii ale miscarii hippie, mergeam la mitinguri impotriva razboiului din Vietnam, iar luna mai 1968 am petrecut-o la Paris.

Nu ma interesa aspectul revolutionar - noi, cehii, suntem sceptici cu revolutiile, data fiind istoria noastra. Ceea ce ma interesa era tocmai aceasta atitudine morala si estetica, ea a m-a influentat foarte mult.

- Ce experiente importante ati trait in Statele Unite? Pe cele ale contraculturii?

Era fascinant, nu pentru actiunile spectaculoase ori pentru programele politice, ci fascinant pentru atmosfera, pentru emotii.

Din Statele Unite mi-am cumparat primul album Velvet Underground, trupa lui Lou Reed: apreciam un soi de "non-sentimentalitate" care era proprie muzicii sale. Am adus cu mine, de asemenea, afise psihedelice, pe care inca le pastrez, dupa 40 de ani.

Aceste lucruri imi faceau o placere enorma si ma impresionau intr-un mod foarte personal. Cu toate acestea, nu m-am apucat de droguri si nici nu mi-am schimbat viata intr-un mod sau altul. Nu. M-am simtit imbogatit de aceasta miscare estetica si etica.

Am fost sedus de vointa acestor oameni de a imbunatati legaturile sociale, de incercarea de a construi un soi de constiinta comunitara. In acelasi timp, miscarea dadea frau liber fanteziei.

Toata lumea purta pandantive, flori etc. In numele pacii si armoniei, fiecare isi dezvolta si infaptuia propriile idei.

-Ati spus adineaori ca erati in mai 1968 la Paris?

Da, am petrecut ceva timp la Paris, la intoarcerea din Statele Unite, si am fost martorul unei pasionante greve generale. Au existat momente de violenta, de distrugeri, dar nu asta m-a marcat.

Ce m-a fascinat a fost aspectul poetic al acestei asa-zise revolutii, precum si faptul ca acest aspect poetic placea tuturor celor care nu participau la revolutie. Erau incantati ca nimic nu functiona si ca totul era paralizat.

Cand am ajuns la aeroportul Orly, am fost nevoit sa-mi caut valiza prin lungi culoare interminabile, insotit de un agent. Imi spunea: veniti sa vedeti pistele de aterizare. Am fost sa vedem pistele de aterizare goale si mi-a spus: priviti, arata ca niste pasari moarte.

Pe scurt, societatea era fascinata de acest simbol al modernitatii oprite dintr-o data in loc. Am fost mult mai interesat de acest aspect poetic decat de violenta sau de frazele revolutionare.

- Dar nu a fost si Primavara de la Praga tot o forma de revolutie?

In Cehoslovacia, miscarea studentilor era complet opusa. Ea nu credea nici in strigatele revolutionare, nici in tezele despre revolutie. Aceasta miscare a fost foarte pragmatica. Contrar celor de la putere, studentii nu foloseau cuvantul "socialism".

El nu semnifica nimic, nu avea un continut, era doar un drapel pe care toata lumea trebuia sa-l agite. Iar aceasta generatie tanara refuza sa ridice drapelele, ea detesta constructiile ideologice.

- Erati in cautarea unei utopii?

Pentru mine, utopie si ideal sunt doua cuvinte foarte diferite. Utopia este un fel de constructie definita, de lume mai buna decat a noastra, la care trebuie sa te conformezi cu pretul unui efort violent.

In vreme ce idealul este o valoare care se ridica undeva la orizont si pe care te straduiesti cat poti s-o atingi, dar care se indeparteaza. Suntem constienti ca acest ideal la care aspiram cu valori ca dreptatea, egalitatea sau respectul pentru natura nu va fi niciodata cu totul atins, dar spre el ni se indreapta toate eforturile.

Si trebuie ca mereu sa ne straduim sa-l atingem chiar daca stim ca n-o sa putem niciodata spune: iata, am ajuns...