Centrul Cultural „Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului” din Mogoșoaia găzduiește, în Galeria Cuhnia,pe parcursul lunii mai, expoziția „GÂNDURI și studii”. Autoarea lucrărilor este Maria‐Ilinca Țoța, o artistă care, deși tânără, a dobândit deja vizibilitate în lumea artei plastice bucureștene, aflându‐se la a treia expoziție personală.

Maria-Ilinca ȚoțaFoto: Hotnews

Studentă a Universității din București în domeniul Arte Vizuale (programul de studii Artă Sacră), Ilinca a obținut, în urma unei candidaturi dificile, finanțarea federală rusă pentru șapte ani, spre a urma cursurile programului de studii Pictură de Șevalet al prestigioasei Academii Imperiale de Artă din Sankt Petersburg (Ilia Repin), considerată cea mai serioasă școală de pictură de șevalet din lume.

”Pasionată de frumos, punându‐mi întrebări și încercând să le aflu răspunsurile, am realizat câteva lucrări pe care le‐am adus laolaltă sub semnul acestei expoziții Gânduri & studii, bucurându‐mă de oportunitatea de a expune într‐un loc atât de încărcat de istorie, precum Palatul Brâncovenesc de la Mogoșoaia. Expoziția de față este alcătuită din încercările mele de a înțelege formele și de a învăța ce se ascunde sub percepția aparentă a ochiului, de a descoperi ceea ce se vede în profunzime. Am adus pe simeze schițe si studii după motive anatomice, dar și căutările mele pentru rezolvarea unor probleme compoziționale și cromatice. Pot spune ca cel mai mult mă bucură parcursul, procesul realizării unei lucrări, problemele care apar și soluțiile la care mă provoacă, toate fragmentele care se asamblează spre a‐și găsi locul rânduit, să se încadreze în puzzle‐ul final.”, declară Maria‐Ilinca ȚOȚA.

Expoziția de față a fost gândită ca o selecție a celor mai reprezentative studii de grafică ale autoarei, de către curatorul Mădălina MIREA, coordonator al programului cultural al Centrului de Cultură de la Palatul Mogoșoaia. Lucrările au fost grupate într‐o secțiune repartizată în cele două buzunare laterale ale Cuhniei Voievodale – una cu portrete și nuduri (studii anatomice) și una cu schițe de drapaj. Spațiul central găzduiește o lucrare de dimensiuni ample (300x200cm), încadrată de schițele și studiile adiacente, folosite în timpul pregătirii piesei centrale.

Deschiderea oficială a expoziției va avea loc sâmbătă 8 mai, ora 15:00.