În dimineaţa zilei de 14 iulie 1947, la orele 6.30, un grup de fruntaşi naţional-ţărănişti era surprins de Siguranță pe un câmp din apropierea comunei Tămădău, situată la 46 de km de capitală, în timp ce încerca să se îmbarce în două avioane I.A.R.-39, cu intenția de a fugi în Occident.

Inscenarea de la TamadauFoto: TVR

Din grup făceau parte: Ion Mihalache, vicepreşedinte PNŢ, cu soţia, Nicolae Penescu, secretar general PNŢ, cu soţia, Nicolae Carandino, directorul ziarului „Dreptatea”, cu soţia, Ilie Lazăr, doctorul Constantin Gafenco, inginerul Gheorghe Popescu, Dumitru si Eugen Borcea. Aceștia au fost arestați, iar tentativa lor de fugă a fost prezentată de presa comunistă ca un act de înaltă trădare îndreptat împotriva intereselor țării.

Numai că despre această intenție a țărăniștilor aflaseră și comuniștii, prin agenții infiltrați în proximitatea conducerii opoziției. Ceea ce a urmat a fost o veritabilă capcană întinsă de Siguranța acaparată deja cu totul de comuniști, care au transformat totul în pretext pentru scoaterea în afara legii a PNȚ și condamnarea liderilor acestuia.

Planul fugii peste graniță fusese pus la punct încă din 6 iulie când Grigore Gafencu, prin fiul fruntaşului ţărănist Emil Haţieganu, anunțase disponibilitatea a două avioane I.A.R. Prea bătrân pentru o astfel de încercare, Iuliu Maniu refuzase să plece, trimițând în locul său pe Ion Mihalache, el urmând să rămână în țară. Liderii țărăniști urmau să fie ajutați de aviatorii Lustig Romulus şi Gheorghe Preda şi de şoferii Aurel Popa şi Petre Rusu.

În prealabil, fuseseră avizați cu privire la operațiune și diplomaţii din statele în care delegaţia urma să ajungă. Avioanele trebuia să aterizeze mai întâi în Turcia, de unde ar fi plecat spre Elveţia, apoi în Franţa şi Marea Britanie.

Din acest punct intră în joc poliția secretă condusă de Teohari Georgescu. Unul dintre aviatorii care și-au oferit disponibilitatea era agent al siguranței. Siguranța i-a lăsat pe țărăniști să-și pună în aplicare planul, până în momentul urcării în avioanele de la Tămădău, când au fost înconjurați de agenţi ai Ministerului de Interne, care au făcut uz de arme, somându-i să se predea. Agenții i-au fotografiat pe fugari cu bagajele încărcate în avioane, imaginile fiind publicate în presa comunistă în zilele următoare.

Toţi cei 14 au fost arestaţi şi încarcerați la Ministerului de Interne. Tentativa de fugă în Occident a fost prezentată de propaganda comunistă ca un act de trădare naţională, ce urma să aibă grave consecințe asupra României.

La 19 iulie 1947, Adunarea Deputaţilor ridica imunitatea parlamentară a naţional-ţărăniştilor, totodată fiind interzisă activitatea ziarului „Dreptatea”, oficiosul PNŢ. Întreaga conducere a PNȚ, în frunte cu Iuliu Maniu și secretarul său, Corneliu Coposu, a fost arestată, potrivit punct.news.