​​Dezbatere: 30 de ani de la evenimentele din 1989

„1989 - anul schimbării?“ - Oliver Jens Schmitt în dialog cu Virgiliu Țârău, miercuri, 9 octombrie, Librăria Humanitas de la Cișmigiu

de D.S.     HotNews.ro
Luni, 7 octombrie 2019, 17:41 Actualitate | Cultură


Dezbatere: 1989 - anul schimbării?
Foto: Humanitas
Miercuri, 9 octombrie, de la ora 19, sunteți invitați la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, la o dezbatere cu tema „1989 – anul schimbării?“, o întâlnire cu Oliver Jens Schmitt, profesor de istorie sud-est-europeană la Universitatea din Viena, președinte al secției istoric-filozofice al Academiei Austriece de Științe, în dialog cu Virgiliu Țârău, profesor la departamentul Studii Internaționale și Istorie Contemporană, Facultatea de Istorie și Filozofie, Universitatea Babeș-Bolyai. Discuția va fi moderată de Matei Gheboianu, lector la Facultatea de Istorie, Universitatea din București.

Această dezbatere este conexă conferinței internaționale „Thirty Years After – Post Communism, Democracy and Illiberalism in Central and Eastern Europe“, organizată de Facultatea de Istorie, Universitatea din București, și face parte din seria de evenimente pe care Humanitas le organizează lunar, pe tot parcursul anului 2019, dedicate împlinirii a 30 de ani de la evenimentele din 1989.

Accesul este gratuit, în limita locurilor disponibile, pe baza unei rezervări prin Eventbook*.

OLIVER JENS SCHMITT este profesor de istorie sud-est-europeană la Universitatea din Viena. Născut în Elveţia, la Basel, în 1973, a studiat bizantinistică, neoelenistică şi istorie esteuropeană în oraşul natal, precum şi la Viena, Berlin şi München. Domeniile sale de interes şi cercetare cuprind fascismul în Europa de Est, cu accent pe România, societăţile urbane din estul Mediteranei în secolul al XIX-lea, societatea şi politica în Imperiul Otoman târziu, evoluţiile socio-culturale în spaţiul balcanic albanez, istoria imperiului maritim al Veneţiei şi istoria Balcanilor în Evul Mediu târziu. Din 2017, este preşedintele Secţiei filozofic-istorice a Academiei Austriece de Ştiinţe. Printre titlurile sale, traduse în mai multe limbi, se numără: Levantiner: Lebenswelten und Identitäten einer ethnokonfessionellen Gruppe im osmanischen Reich im „langen 19. Jahrhundert“ (2005 – Levantinii: Universuri de viaţă şi identităţi ale unui grup etno-confesional în Imperiul Otoman în „lungul secol al XIX-lea“); Kosovo: Kurze Geschichte einer zentralbalkanischen Landschaft (2008 – Kosovo: Scurtă istorie a unui ţinut central-balcanic); Skanderbeg: Der neue Alexander auf dem Balkan (2009 – trad. rom. Skanderbeg: Noul Alexandru din Balcani, 2014); Korčula sous la domination de Venise au XVe siècle (2011 – Korčula sub dominaţia veneţiană în secolul al XV-lea); Die Albaner: Eine Geschichte zwischen Orient und Okzident (2012 – Albanezii: O istorie între Orient şi Occident). Biografia lui Corneliu Zelea Codreanu (Căpitan Codreanu: Aufstieg und Fall des rumänischen Faschistenführers, 2016) a apărut la Humanitas, în 2017, într-o versiune mult lărgită şi îmbogăţită cu noi ilustraţii, pe care autorul o consideră ediţia definitivă a lucrării. Tot la Editura Humanitas, Oliver Jens Schmitt a publicat, în 2018, volumul România în 100 de ani. Bilanțul unui veac de istorie.


Citeste mai multe despre   





Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















122 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by