Incepand de maine, Salonul de Carte Bookfest propune publicului timisorean patru zile de sarbatoare a cartii la Centrul Regional de Afaceri, din Bulevardul Eroilor de la Tisa, nr 22, vizavi de Sala Olimpia. Peste 30 de expozanti, cele mai importante edituri si distribuitori de carte din Romania, vor fi prezenti la intalnirea cu cititorii, cu o oferta de peste 25.000 de volume si o agenda plina de evenimente atractive si reduceri cuprinse intre 10 si 80% fata de pretul de lista.

Cele 35 de evenimente programate in timpul Salonului de Carte Bookfest vor prilejui publicului intalniri memorabile dar si sesiuni de autografe de la personalitati marcante ale culturii romanesti contemporane: Lucian Boia, Mircea Cartarescu, Dan C. Mihailescu, Cristian Tudor Popescu, Aurora Liiceanu, Ioana Nicolaie, Serban Foarta, Viorel Marineasa, Adriana Babeti, Mircea Mihaies, Cornel Ungureanu, Robert Serban, Brindusa Armanca, Marcel Tolcea, Dan Negrescu, Daniel Vighi, Tudor Cretu si multi altii.

Cei mai importanti scriitori sunt la Bookfest Timisoara

Istoricul Lucian Boiavine sambata la Bookfest Timisoara ca sa vorbeasca cu vizitatorii despre cel mai recent volum, Un joc fara reguli. Despre imprevizibilitatea istoriei, cel mai bine vandut titlu la targul Gaudeamus Bucuresti de anul trecut. Scriitorul roman de origine germana Jan Cornelius va discuta cu cititorii despre noul sau volum Eu, Dracula si John Lennon, Povestirile unui traitor si uluit observator in Romania comunista si in mirificul Occident iar Mircea Cartarescu va prezenta la Bookfest Timisoara, in premiera nationala, cea recenta carte a sa, Peisaj dupa isterie.

Cristian Tudor Popescu va prezenta publicului timisorean cel mai recent volum al sau intitulat Viata si Opera, o savuroasa colectie de proza scurta fresca a societatii romanesti atat dinainte cat si de dupa 1989.

In aceeasi zi, vizitatori vor avea ocazia de a se intalni cu scriitoarea Aurora Liiceanu care isi va prezenta, impreuna cu Adriana Babeti si Adrian Serban, cea mai recenta carte, Madlena.Vocea din dulap. Scriitorul timisorean Robert Serban va prezenta tot duminica savuroasa colectie de povestiri Scriitori la politie in care personalitatile lumii culturale isi povestesc interactiunile mai mult sau mai putin fericite cu angajatii Ministerului de Interne.

Concert de jazz, jocuri educative si expozitie de fotografie

Printre lansarile de carte si intalnirile cu scriitorii prezenti, publicul timisorean se poate delecta si cu momente de destindere. Astfel, vineri, de la ora 19:00, la spatiul de evenimente, formatia Vadim Cruscov Jazz Band va incanta vizitatorii Bookfest. Formatia, compusa din Vadim Cruscov - Voce, Aurel Dragalina - Pian, Mircea Ardeleanu Jr. - Chitara bas, Szabo Csongor-Zsolt - Tobe si percutie, va interpreta piese din The Great American Songbook, standarde de swing si pop-jazz, piese din repertoriul lui Frank Sinatra, Dean Martin, Nat King Cole, Louis Armstrong, Louis Jordan, Aurelian Andreescu si altii. Studentii Facultatii de Arte si Design din cadrul Universitatii de Vest au pregatit, chiar la intrarea in spatiul Salonului de Carte Bookfest Timisoara, o spectaculoasa expozitie de fotografie, intitulata ”Imaginea experimentala intre culoare si nonculoare„. Expozitia va fi vernisata joi, 6 aprilie, ora 12:oo.

Tot la intrarea in spatiul Bookfest Timisoara, echipa Happy Color va fi prezenta pentru a promova diferite jocuri educative si de societate, pentru toate varstele si pentru toate gusturile: jocuri de strategie, jocuri de memorie, de logica, jocuri de indemanare si de fantezie, cu rol educativ in formarea copiilor, stimularea imaginatiei si intarirea relatiilor. Echipa Caravanei cu Jocuri este formata din traineri experimentati care participa permanent la targuri si expozitii internationale de profil, pentru a fi in contact cu ultimele noutati din domeniu. Din cadrul echipei mai fac parte voluntari ￯ tineri talentati, pasionati de jocurile educative si de societate.

Programul complet al evenimentelor cat si eventualele modificari aduse acestuia pot fi consultate si pe site-ul www.bookfest.ro

La fel ca la toate evenimentele Bookfest, intrarea publicului va fi libera atat in cadrul Salonului de Carte, cat si la toate evenimentele programate pe durata acestuia. In toate cele patru zile, Bookfest Timisoara va putea fi vizitat intre orele 10:00 si 20:00.

Salonul de Carte Bookfest Timisoara este organizat de Asociatia Editorilor din Romania si Primaria Municipiului Timisoara.

Parteneri: Camera de Comert, Industrie si Agricultura Timis, Biblioteca Judeteana Timis si Universitatea de Vest din Timisoara.

Parteneri media: TVR Timisoara, Radio Romania Timisoara, HotNews, Press Alert, Banatul Azi, Zile si Nopti Timisoara.

Bookfest este cel mai important salon de carte din Romania si singurul eveniment al industriei editoriale care a reusit sa capete o dimensiune internationala marcanta. La Salonul International de Carte Bookfest de anul trecut (Bucuresti, 1-5 iunie 2016) au fost prezente peste 200 de edituri, programul celor cinci zile cuprinzand peste 300 de evenimente, de la lansari si dezbateri pana la proiectii cinematografice si evenimente interactive. Invitat de onoare al acestei editii a fost Israel, fiind prezente nume precum Zeruya Shalev, Fania Oz-Salzberger, Meir Shalev, Dror Mishani, Gil Hovav, Rony Oren. Incepand din 2012, Bookfest s-a extins si in alte orase din Romania: Timisoara, Cluj-Napoca, Iasi, Tirgu Mures, Brasov, doua editii Bookfest de Craciun la Bucuresti, cat si o editie la Chisinau in 2016.