Cele mai bune cărți la cele mai bune prețuri îşi dau întâlnire şi în această toamnă cu publicul clujean la a doua ediţie a Salonul de Carte Bookfest Cluj-Napoca. Între 3 şi 6 octombrie, la Cazinoul din Parcul Central, pe lângă cele 15.000 de volume la care cele mai importante edituri din ţară fac reduceri considerabile, clujenii vor avea ocazia să admire şi cele mai frumoase cărţi autohtone.

Bookfest Cluj-NapocaFoto: Afis

Joi, 3 octombrie, începând cu ora 17:30, va avea loc vernisajul expoziţiei de volume câştigătoare în cadrul concursului naţional „Cele mai frumoase cărţi din România 2012”. Aflat la a doua ediţie, concursul reprezintă o platformă de dezbatere pe tema designului de carte, atât pentru profesioniştii din lumea editorială, cât şi pentru designeri. Expoziţia va putea fi admirată pe toată perioada evenimentului.

Cele mai importante edituri din România vin la Bookfest Cluj-Napoca– Grupul Editorial Humanitas, Curtea Veche Publishing, Rao, Grupul Editorial Litera, Grupul Editorial Art, Niculescu, Nemira, Herald sau Hasefer, dar şi puternice edituri locale precum Eikon, Casa Cărţii de Ştiinţă, Presa Universitară Clujeană şi Editura Ecou Transilvan.

Cum se obişnuieşte la Bookfest, vizitatorii vor putea participa la dezbateri, lansări și întâlniri cu autorii. Potrivit comunicatului remis Hotnews.ro, vineri, 4 octombrie, de la ora 18:00, Ruxandra Cesereanu își lansează romanul Un singur cer deasupra lor, alături de istoricul Ovidiu Pecican. Printre alte evenimente interesante se numără „Știință, Spiritualitate, Societate” a editurii Curtea Veche Publishing și lansarea cărții pentru copii „Aventurile lui Riki”, în prezența autoarei Ana-Maria Florea.

Devenit deja tradiție la toate edițiile Bookfest, cinematograful de artă gratuit aduce filme precum Edvard Munch – biografie a renumitului artist norvegian, care urmărește perioada 1884-1894, când acesta pune bazele expresionismului și pictează renumitul „Strigăt”. Pe lângă acesta cinefilii vor mai putea urmări și producții precum Upperdog (2009, dramă, Norvegia) și Limbo, având-o în rol principal pe Lena Endre, cunoscută și pentru rolul Erika Berger din The Girl with the Dragon Tatoo. Filmele vor fi subtitrate în limba engleză.

Intrarea în cadrul salonului, cât şi la toate evenimentele ce vor avea loc în perioada acestuia va fi gratuită. Programul zilnic va fi între orele 10:00 şi 20:00.

Evenimentul se desfăşoară sub egida Federaţiei Editorilor din România, în parteneriat cu Primăria şi Consiliul Local Cluj-Napoca, Centrul de Cultură Urbană Casino, TIMAF (Transylvania International Music & Art Festival), Ambasada Norvegiei în România.

Bookfest este cel mai important salon de carte din România şi singurul eveniment al industriei editoriale care a reuşit să capete o dimensiune internaţională marcantă. Anul trecut invitatul de onoare al Salonului Internaţional de Carte a fost Franţa, iar publicul a avut ocazia să se întâlnească cu personalităţi importante ale culturii contemporane franceze ca Bernard Pivot sau Michel Houellebecq. Anul acesta circa 95.000 de vizitatori au trecut pe la Salonul Internaţional de Carte Bookfest (29 mai - 2 iunie), luând parte la peste 300 de evenimente (lansări, dezbateri, colocvii, concerte, evenimente pentru copii, proiecţii cinematografice, evenimente interactive). Invitat de onoare a fost literatura germană prin participarea Austriei, Elveţiei şi Germaniei în cadrul proiectului Trei ţări, aceeaşi limbă. La această ediţie au fost prezente nume cu răsunet internaţional precum Cătălin-Dorian Florescu, Katharina Hacker, Michael Stavarič, Joseph Winkler, Jan Koneffke, Christian Haller, Saša Stanišić, Julya Rabinowich, Jolanda Pinel.