INTERVIU Regizorul Marcel Țop: Actorii sunt copiii paradisului. Isi sacrifica viata personala si o daruiesc celorlalti

de Alina Neagu     HotNews.ro
Miercuri, 26 decembrie 2012, 20:49 Actualitate | Cultură


Marcel Țop
Foto: marceltop.wordpress.com
Este unul dintre cei mai imprevizibili tineri regizori romani. Se reinventeaza la fiecare spectacol si crede ca un regizor care nu provoaca "nu mai are nimic de spus". "Cabinierul" si "O zi de vara", in regia lui Marce Top, se joaca in aceasta stagiune la Teatrul Nottara, dar si "Don Juan - I want more" pe scena Godot Cafe Teatru si "Amadeus" la Opera Nationala. In interviul acordat HotNews.ro, Marcel Top vorbeste despre drumul de la copilul orfan din Baia Mare la intalnirea cu Marcel Iures, despre teatru si despre "laboratorul" din spatele scenei: "Actorii sunt copiii paradisului. Indiferent ce ar face, ei raman inocenti, prin ceea ce fac, isi sacrifica viata personala si o daruiesc celorlalti. Pentru mine, actorul de teatru e o fiinta aproape supra-umana."

 
Stiu ca sunteti imprevizibil de la un spectacol la altul...


Eu in general lucrez in locuri foarte diferite, in teatre foarte diferite si cu actori foarte diferiti, si ca varsta, si ca stil, ca sa spun asa.  E un fel de filosofie de viata a mea. Un mare regizor englez, Peter Brook, zicea ca, in teatru, diavolul e plictiseala. Eu aplic metoda asta - am lucrat la Opera Nationala, am lucrat la Green Hours, la Teatrul Act, la Teatrul de Comedie. Nu ma feresc de a aborda cai diferite, teatre diferite si piese diferite.

Am luat foarte in serios treaba asta cu diavolul e plictiseala in teatru. Repetitia, sa te repeti... pentru unii reprezinta o reteta a succesului, atunci cand iti iese ceva, sa repeti acel ceva, aceeasi lungime de unda, pentru ca ti-a iesit prima oara. Mie imi place pericolul.  Imi place sa risc. Spectacolul meu de debut era "Natural born fuckers" si a fost socant in 2005, la Teatrul Act. Proiectul de aici, de la Nottara ("Cabinierul" - n.red.), s-a nascut din intalnirea mea cu Alexandru Repan. E o piesa care cred ca se potriveste foarte mult Teatrului Nottara, pentru ca e un teatru cu traditie si piesa asta pe care am ales-o fiind o piesa despre teatru si despre actori, si nu numai despre actori, ci despre toti oamenii care sunt implicati in procesul creatiei, de la masinisti pana la regizori tehnici, scenografi etc. Pentru asta, ma gandeam ca ar fi bine sa gasesc un teatru cu memorie. Si Teatrul Nottara are memorie si o istorie, o poveste lunga.  Oamenii in general idealizeaza statutul actorului. Au impresia ca actorii sunt niste oameni extrem de fericiti, care n-au problemele celorlalti, si-asa mai departe. Nu-i asa. Teatrul e o lume care are niste reguli hai sa spunem uosr diferite de lumea de afara. Multa lumea mi-a spus "S-ar putea sa fie un pericol sa faci spectacolul asta, sa ii arati pe oamenii din teatru asa cum sunt ei, cu problemele lor, nu idealizati, nu romantiati, cu slabiciunile lor, cu imoralitatea lor, inocenta intr-un fel. Era un mare poet englez, Byron, care spunea ca actorii sunt copiii paradisului. Indiferent ce ar face, ei raman inocenti, prin ceea ce fac, isi sacrifica viata personala si o daruiesc celorlalti. Spectacolul asta e un fel de elogiu adus actorului si omului de teatru.


Cum ati ajuns sa faceti teatru? Ne povestiti?


E o poveste lunga. Eu sunt de loc din Baia Mare. Aveam cam 14-15 ani cand am ramas singur, ai mei murisera. M-am salvat de institutiile astea care au grija de minori... Si o intamplare m-a adus la teatru, cand nu stiam incotro s-o iau. M-am intalnit cu un actor, Paul Antoniu, un actor de la Teatrul din Baia Mare, care m-a recrutat intr-o trupa de teatru cand eram in liceu, in clasa a IX-a. Si mergand in trupa asta de teatru, dupa vreun an de zile m-au luat intr-un spectacol profesionist. Si treptat, am fost adoptat asa de Teatrul din Baia Mare. Apoi s-a repetat experienta, m-au distribuit si in alte spectacole si pana la urma am ajuns sa pun eu in scena o piesa cu actorii din teatrul de acolo. Asta datorita directorului Anton Tauf, care e un mare actor - acum e la Teatrul National din Cluj Napoca. Mai mult decat atat, am luat un premiu cu spectacolul asta - Jocul vietii si al mortii in desertul de cenusa. Dupa experienta asta, am fost sfatuit sa ma duc la Facultatea de Teatru. Asa am ajuns in Bucuresti unde nu cunosteam pe nimeni si venisem fara niciun fel de acoperire - nici macar financiara. N-am reusit din prima la facultate, am dat trei examene in acelasi an. Am cazut in prima sesiune, apoi am intrat la Actorie si dupa aceea s-a mai facut o sesiune la Regie, cu un loc sau doua care ramasesera si am intrat.

A fost o nebunie, o aventura. Am lucrat in facultate, a fost foarte greu pentru ca eram singurul care nu avea nicio sustinere si mi se spunea de multe ori ca daca nu am nici bani, nici relatii o sa imi fie ingrozitor de greu, fiind o facultate cu profil artistic. Pana la urma am avut sansa, in anul 4 de facultate, sa vina Marcel Iures sa vada un examen de-al meu. I-a placut foarte mult si m-a chemat la el la teatru (Teatrul Act - n.red.) sa vin sa montez un spectacol. Marcel Iures a fost intr-un fel nasul meu, teatral. Pana la urma a iesit, a avut un efect in randul publicului mai ales si al celor care scriu de asta si dupa aceeam usor-usor, proiectele s-au tinut lant. Au urmat Teatrul de Comedie, am lucrat la Green Hours, am fost invitat la Atena, sa pun Shakespeare in scena, si acum Teatrul Nottara. Eu am avut sansa asta a intalnirilor. Dar in general, principiile dupa care se alege un proiect al unui regizor tanar sunt departe de a fi obiective. E adevarat ca exista si exceptii, iar generatia asta a noastra se lupta din rasputeri sa isi gaseasca un loc, un sens. Pentru mine a fost un miracol cand am reusit sa montez "Amadeus" la Opera Nationala, unde stiam ca e asa, mai conservator. Si am reusit sa-i cuceresc prin textul pe care l-am propus si prin abordare. Pana la urma, nu e dracul chiar atat de negru. "Amadeus" se joaca acum cu sala plina, e ceva special acolo, e o imbinare intre teatru si opera.

La orice spectacol faci, trebuie sa iti asumi riscul. De exemplu, eu sunt considerat un regizor controversat. Si cand fac un spectacol la Opera Nationala, vin cei care imi stiu spectacolele de la Green Hours sau Act, underground, si zic "ce-i asta?". Si in acelasi timp vin cei care m-au injurat si pana acum si zic "uau!". Ii port tot timpul de la o extrema la alta. Ce e fantastic, si ma bucur ca se intampla asta, e ca nu ii las indiferenti prin spectacolele pe care le fac. Mi se pare suspect cand toata lumea zice ca e prost sau toata lumea zice ca e bine. Un regizor tanar trebuie sa provoace, un regizor care nu intriga e un regizor pensionar, care nu mai are nimic de spus. Desi e un risc, pentru ca in momentul in care iti formezi un public, daca ii oferi altceva decat cu ce l-ai obisnuit, are impresia ca il tradezi. De fapt nu e asa, il obligi sa se reimprospateze pe el.
 

V-ati gandit vreodata sa si jucati in spectacolele dumneavoastra?


Am si jucat, am jucat mult in facultate, la colegii mei. E fascinant sa joci, e o adrenalina superba. La repetitii e un anumit tip de efervescenta, ceva cu totul special care se creaza intre cei care lucreaza la un spectacol. La primul meu spectacol la Teatrul Act m-au distribuit colegii mei, am jucat de 12-14 ori dupa care n-am mai vrut. Adica regizorul din mine... deveneam un factor de stres pentru ceilalti. Am mai recidivat, am jucat la Comedie intr-un spectacol. Dar prefer partea asta a regizorului si laboratorul ala, care se numeste repetitie. Actorul, in momentul in care iesede la repetitie, se simte in siguranta. Si mi s-a intamplat sa imi dau seama ca foarte multi artisti buni, de calitate, sunt niste introvertiti de fapt. Atunci cand zici "actor", "regizor", te gandesti "asta e un om de lume, vorbeste cu toata lumea, e un animal social". De fapt, e o aparenta care inseala. Si atunci te intrebi "de ce sa faci exhibitionism cu sentimentele in fata a sute de oameni?". Pentru ca nu-si apartine in momentul ala. De-asta, pentru mine, actorul de teatru e o fiinta aproape supra-umana.


Ce alti regizori romani de teatru va plac? Trageti cu ochiul la ce fac colegii dumneavostra? Si cu ce actori visati sa lucrati si nu ati apucat sa o faceti pana acum?

La regizorii romani care imi plac, fara niciun fel de rezerva, Andrei Serban. Pentru ca are capacitatea asta de a nu se cantona intr-un stil si a nu se repeta. E un regizor plin de surprize. In al doilea rand, tot din punctul asta de vedere, imi place Alexandru Dabija. Recent am vazut un spectacol al lui cu Marcel Iures, dupa Ivan Turbinca, si e o sarbatoare. Despre actori... imi aduc aminte ca in clasa a X-a mergeam la Teatrul din Cluj si Marius Bodochi era o vedeta a teatrului, avea o energie speciala. Si imi spuneam in momentul ala ca imi doresc sa ajung regizor si sa lucrez cu acest actor. Si visul meu s-a intamplat dupa cativa ani si nu numai ca am lucrat impreuna, dar am devenit si foarte buni prieteni. Si la fel s-a intamplat si cu Alexandru Repan. Pentru mine, Alexandru Repan e unul dintre ultimii "grei" in viata, din categoria Gheorghe Dinica, Stefan Iordache, care din pacate s-au dus. Alexandru Repan are si un anumit stil de viata si o aristocratete a artistului pe care n-o mai prea intalnesti in ziua de azi. La fel mi-am dorit si dupa ce l-am vazut pe Claudiu Bleont intr-un spectacol senzational, "Cersetorul", si mi-am spus ca mi-as dori sa-l cunosc. La fel s-a intamplat in '97, cam asa, cand am vazut un reportaj cand s-a deschis Teatrul Act. Eram cu cineva, stiam deja ca vreau sa ma fac regizor, si am spus "Acolo vreau sa lucrez, la Marcel Iures". Si in mod paradoxal, s-a intamplat.

Si cu cine as mai vrea sa lucrez... sunt o multime. Imi doresc sa lucrez si cu actori tineri in aceeasi masura si in general nu simt nicoio diferenta... Un actor talentat, chiar daca are 70, 80 de ani ramane tanar, ramane copil inauntrul lui. Si daca ajungi sa descoperi asta. Bine, unii sunt copii mai capriciosi, altii mai permisivi. Diferenta e cum te apropii de ei, de unii mai greu, de altii mai usor. Sunt si foarte multi actori tineri, buni... Cu unii dintre ei am lucrat - Tudor Aaron Istodor, Radu Iacoban, Maria Dinulescu, Toma Danila, Diana Cavaliotti, si mai sunt si altii, o gramada. Si bineinteles din categoria grea, adica categoria din care face parte si maestrul Alexandru Repan, Doamne, cati sunt! Am lucrat cu doamna Ileana Stana Ionescu, care m-a uimit prin cat de receptiva poate fi la varsta ei fata de un regizor pe care aproape nu-l cunostea, nu vazuse nimic facut de mine. Oameni care s-au pastrat tineri si deschisi. Teatrul e o arta care se regenereaza mereu, iar daca nu se regenereaza, daca nu se intampla intalniri intre tineri si varstnici, atunci teatrul e mort.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















2533 vizualizari

  • -2 (12 voturi)    
    betia de cuvinte (Joi, 27 decembrie 2012, 9:34)

    ikon [utilizator]

    Cu tot respectul pentru exceptionala meserie, "copii paradisului+ sacrificatul de viata" sunt idei prea pompoase si diabetizant de dulcegi.
    Indiferent de la cine vin. In rest, mult succes!
    • +1 (7 voturi)    
      parere (Joi, 27 decembrie 2012, 19:18)

      ortoclorbenzilidenmalondinitril [utilizator] i-a raspuns lui ikon

      Un regizor care isi iubeste si isi respecta actorii... Unii oameni sunt indreptatiti sa rosteasca vorbe mari, pentru ca sunt capabili sa le simta, sa le gandeasca, sa le traiasca.
    • +1 (5 voturi)    
      parere de spectator (Joi, 27 decembrie 2012, 23:32)

      Un spectator [utilizator] i-a raspuns lui ikon

      Am vazut patru spectacole semnate de Marcel Top (spectacolul Cabinierul de vreo trei ori).Si imi permit sa am o parere, sa apreciez sau nu acest interviu.Cand Marcel vorbea despre "copii paradisului"practic folosea un citat din piesa scrisa de Ronald Harwood.E incredibil cum pot unii sa arunce calificative la adresa unui artist atat de aparte fara sa-i fi vazut cel putin un spectacol.Sau stiu eu, cititi de pe google, articole despre spectacolele sale...In spectacolul Cabinierul despre asta e vorba "copii paradisului"si DA, sacrificiu, despre un actor a carui viata personala e praf si sfarseste murind pe scena(asa cum li s-a intamplat si li se intampla multora).Dati vina pe Ronald Harwood pentru dulcegarie si diabet.(Are la activ dou premii Oscar-Pianistul lui Polanski e.t.c.)Cat despre alte tampenii care au fost spuse de unii pe aici despre actori...mitocanisme de cel mai jos nivel.Un sfat:mergeti la teatru!Si nu va mai aduceti aminte de actori doar de la tv cand mai moare cate unul...neam prost!
  • 0 (14 voturi)    
    Comment sters de user (Joi, 27 decembrie 2012, 9:39)

    GigiBanosu [anonim]

    • -1 (11 voturi)    
      ? (Joi, 27 decembrie 2012, 19:25)

      ortoclorbenzilidenmalondinitril [utilizator] i-a raspuns lui GigiBanosu

      Opinie de abonat la ziare de scandal, nu de om care merge pe la teatru...
  • 0 (8 voturi)    
    chiar asa (Joi, 27 decembrie 2012, 11:19)

    MeMeMe [utilizator]

    Se duc si ei la servici, unde pana mea sacrificiu.
  • -1 (13 voturi)    
    :) (Joi, 27 decembrie 2012, 13:07)

    rakkone [utilizator]

    Cred ca, dupa politicieni, actorii/artistii si-au dezvoltat cea mai complexa limba de lemn, aceleasi fraze gaunoase la toti, aceleasi idei egocentrice, rasinile lor nu put ca la restul muritorilor, ei fac un bine si un favor umanitatii ca exista si noi, prostii astilalti, nu reusim sa intelegem pe de-a intregul sacrificiul lor si de aceea este necesar sa ni-l reaminteasca in fiecare interviu ca acesta.
  • -3 (5 voturi)    
    daca astia,,muncesc'' (Joi, 27 decembrie 2012, 13:38)

    kkciosuldelahamangia [utilizator]

    de ce nu incep reprezentatiile de spectacole, la ora 8 dimineata ?
  • -3 (3 voturi)    
    bine (Joi, 27 decembrie 2012, 16:32)

    baronul stanganbuch [utilizator]

    ca andrei serban n-are loc sa monteze in Romania, dar au loc marcel tzop si restul...
  • +2 (10 voturi)    
    Moarte artistilor! (Joi, 27 decembrie 2012, 16:34)

    Un spectator [utilizator]

    Ikon nu e nimic pompos si diabetizant, dimpotriva, omul a facut un spectacol in care ii prezinta pe actori in culise, asa cum sunt ne-pomposi si ne-diabetizanti sau nu ai inteles ideea?Se exprima destul de clar...E mai poet ce-i drept, da' cu ajutorul unora o sa-i treaca si poezia.Ce ramane de spus, "plecati bai artistilor, intelectualilor de p'aci ca tzara are nevoie de tinichigii, ca daca ne enervam va treziti si cu o bata in cap, mama voastra de filozofi"NOI MUNCIM, NU GANDIM!".
  • +1 (5 voturi)    
    arta cere sacrificii. (Joi, 27 decembrie 2012, 21:52)

    nimicul [utilizator]

    Unii actori din unele piese curajoase, menite sa schimbe ceva mai mult in jursunt ca si cei din linia intai, condusi de generalul regizor. Isi sacrifica timpul, energia,...sau mai bine spus se daruiesc. Bineinteles nu toti actorii sunt artisti si la fel pot spune si despre regizori...
  • +2 (10 voturi)    
    apel catre agitatori (Joi, 27 decembrie 2012, 22:32)

    Vitelu [utilizator]

    Bai puiuti de securisti , lasati omul sa se exprime, invatati si voi sa apreciati munca, nu furaciunile si hotia spirituala ce domina viata artistica din Romania.
    Sa va dea Domnul liniste ,ca aveti nevoie.
    • -1 (3 voturi)    
      asa (Vineri, 28 decembrie 2012, 2:19)

      baronul stanganbuch [utilizator] i-a raspuns lui Vitelu

      e ma, si ponta se exprima, n-avem incotro, varanul se exprima prin gura lui si noi il lasam, ce sa facem, n-avem incotro, doar sa nu fim pui de securisti. Si uite asa ne umple de valori ca de paduchi.
      • +1 (5 voturi)    
        si-asa (Vineri, 28 decembrie 2012, 11:21)

        alinoprea [utilizator] i-a raspuns lui baronul stanganbuch

        Ca sa nu cumva sa ne umplem de valori, hai sa dam cu paru in toti cei care par putin mai rasariti decat noi.
  • +3 (7 voturi)    
    ceva in plus (Vineri, 28 decembrie 2012, 11:38)

    alinoprea [utilizator]

    In timp ce multi dintre colegii mei se gandesc cum sa faca mai multi bani pt.ei si familiile lor, si povestesc despre concediile si revelioanele petrecute la Viena, New York sau mai stiu eu unde, exista si acesti artisti- fie ei regizori, actori, scriitori, pictori, care au de spus... ceva in plus. Altceva decat bani, politica.
    Pentru mine e o gura de aer.
  • +2 (4 voturi)    
    un om frumos (Vineri, 28 decembrie 2012, 19:21)

    ajolie_301269531890236 [utilizator]

    interviul este plin de sensibilitate si lasa sa se vada o parte din sufletul frumos al regizorului.

    cativa insi implicati in aceste comentarii chiar stiu ce a regizat marcel top si e placut sa citesti lucruri adevarate care rezoneaza cu simtamintele.
    unii vorbesc din auzite, in necunostinta de cauza. pacat!

    ceea ce m-a fascinat intotdeauna (fie ca vorbim de regizori de teatru, film sau oameni care aduc un plus de valoare culturii roamnesti) a fost puterea acestora de a se reinventa. acest lucru il face si marcel top cu fiecare punere in scena.

    eu abia astept sa vad 'hamlet' montat de el! sunt convinsa ca este altfel; va fi o gura de aer proaspat in clasicul nostru teatral si astfel ne va face sa ne indragostim din nou de shakespeare. si de teatru.

    mult succes!


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by