Sâmbătă, 27 octombrie, de la ora 19.00, celebra soprană Marina Krilovici, care a cântat alături de Tito Gobbi, Placido Domingo, Luciano Pavarotti şi José Carreras, revine în România pentru un concert extraordinar pe scena Operei Naţionale Bucureşti. După ce în luna iunie a sărbătorit împreună cu publicul din Atena o frumoasă vârstă împlinită, soprana cu una dintre cele mai valoroase voci pe care le-a dăruit vreodată România adresează publicului român o invitație de nerefuzat chiar în sala unde și-a început cariera și unde a stârnit numeroase aplauze.

Marina KriloviciFoto: Opera Nationala Bucuresti

Potrivit ONB, soprana, acompaniată de pianistul de origine greacă Dimitris Yakas, va interpreta fragmente din operele „Carmen” (Georges Bizet), „Samson şi Dalila” (Camille Saint-Saëns), „Werther” (Jules Massenet) şi lieduri îndrăgite semnate de compozitori celebri ca Robert Schumann, Henri Duparc, Gabriel Fauré, Richard Strauss, Franz Liszt, etc.

Născută la Bucureşti, Marina Krilovici şi-a însuşit arta cântului de la profesoara sa, Lidia Vrăbiescu-Vaţianu. Încă din timpul studenţiei la Academia de Muzică "Ciprian Porumbescu" a câştigat Premiul I şi Medalia de aur la numeroase concursuri internaţionale: George Enescu, s'Hertogenbosch, Bruxelles şi Montreal. Fiind dotată cu un timbru special, muzicalitate şi talent extraordinar, a devenit solistă a Operei din Bucureşti, pe scena căreia a strălucit în numeroase roluri.

Cronicile entuziaste şi oportunităţile oferite de câştigarea premiilor prestigioase i-au deschis porţile carierei internaţionale, fiind invitată să cânte pe cele mai mari scene ale lumii: Hamburg, Viena, Chicago, Metropolitan Opera din New York, Covent Garden din Londra, Roma, Berlin, Paris, Lisabona, La Fenice, München, Montreal etc, având ca parteneri pe Tito Gobbi, Placido Domingo, Luciano Pavarotti, José Carreras, Renato Bruson, Kostas Paskalis, Nicolai Ghiaurov, Nicola Ghiuselev, Fiorenza Cossotto, Shirley Verrett, Nicola Martinucci şi mulţi alţii. A cântat sub bagheta marilor dirijori Georg Solti, Claudio Abbado, Nello Santi, Horst Stein, Lorin Maazel, Riccardo Muti.

În afară de marile succese în roluri ca Mimi din La Bohème, Tosca și Madama Butterfly din operele omonime, Manon din Manon Lescaut (G. Puccini); Michaela din Carmen (G. Bizet); Leonora din Il Trovatore, Amelia din Un Ballo in Maschera, Lady Macbeth din Macbeth, Aida din opera omonimă, Amelia din Simone Boccanegra (G. Verdi); Adriana Lecouvreur din opera omonimă (F. Cilea), Marina Krilovici a abordat cu măiestrie şi repertoriul german în roluri ca Donna Anna din Don Giovanni (W.A. Mozart), Herodias din Salomé (R. Strauss), Fricka din Der Ring des Nibelungen (R.Wagner), un bogat repertoriu vocal-simfonic şi de lied.

Marina Krilovici a fost căsătorită cu marele bariton Kostas Paskalis, cu care a interpretat spectacole de neuitat ca Tosca, Cavalleria rusticana, Simon Boccanegra, Macbeth etc . La începutul anilor '90 Marina Krilovici s-a stabilit în Grecia, ţară pe care o consideră a doua sa patrie şi unde a fost membru permanent al Operei Naţionale din Atena, interpretând roluri memorabile. A cântat la Teatrul Herodion Atticus şi la Megaron Mousikis, fiind primită cu multă admiraţie şi căldură de către public. S-a dedicat cu mare entuziasm carierei de profesoară. Predă la Conservatorul "Athenaeum Maria Callas", dăruind şi împărtăşind cu tânăra generaţie vasta sa experienţă, marea sa dragoste pentru muzică şi viaţă. Mulţi dintre studenţii săi strălucesc astăzi pe mari scene ale lumii.

În prezent este solicitată ca membru al juriului la concursuri internaţionale, susţine numeroase cursuri de măiestrie, inclusiv în România, unde se reîntoarce de fiecare dată cu entuziasm şi emoţie. Următorul master-class de canto susţinut de soprana Marina Krilovici va avea loc în perioada 28 octombrie – 4 noiembrie 2012 la Opera Naţională Bucureşti.

Marina Krilovici va canta acompaniata de pianistul Dimitris Yakas.

Născut în Atena (1957), Dimitris Yakas a studiat pianul la Şcoala Naţională de Muzica din acelaşi oraş. Şi-a continuat studiile la Ecole Normale de Musique din Paris (pian, muzică de cameră, pedagogie muzicală şi acompaniament).

Între anii 1982-1991, Dimitris Yakas a fost maestrul corepetitor al Operei Naționale din Paris, apoi a devenit colaborator principal al Operei Naţionale din Grecia şi al Sălii de concerte Megaron (Atena). A colaborat cu dirijori importanţi precum: Kent Nagano, M. Viotti, R.Bonynge, D.Renzetti, J.Arnel, A. Allemandi. De asemenea, a acompaniat artişti în cadrul unor premiere mondiale care poartă semnătura unor compozitori greci ca Mikis Theodorakis: Medea - Bilbao 1991, Thanos Mikroutsikos: The Return of Helena - Atena 1993, Arghyris Kounadis: Bacchae- Atena 1996; şi a participat în calitate de pianist la cursurile de măiestrie susţinute de J. Pilou, Ch.Ludwig, D.Evangelatos, Anna Tomowa – Sintow , Alison Pearce, dar şi la concerte susţinute de M.Krilovici, J.Pilou, A.Baltsa, D. Evangelatos, D. Kavrakos, El.Vidal, A.Cognet, D.Theodossiou.