Se râde cu lacrimi în reprize vulcanice de haz spumos, iar hohotele devin emoții, în momente cu o încărcătură sensibilă profundă. Seducători, cu un umor irezistibil și cu profunzimea care i-a făcut legende, Ion Caramitru și Horațiu Mălăele se înfruntă încă o dată la Național, secundați de extraordinarul violoncel al lui Adrian Naidin, care potrivește, la rându-i, rime și versuri. Spectacolul "Caramitru-Mălăele, câte'n lună și în stele" revine pe scena Salii Mari luni, 22 octombrie, de la ora 20:00.

"Caramitru – Mălăele, câte-n lună și în stele" Foto: TNB.ro

"Nu pot fi ce-am fost și nu sunt ce voi fi...", spune Adrian Naidin. "Întâlnirea cu cei doi mari actori ai teatrului românesc este, pentru mine, o binecuvântare. Caramitru recitând răscolitor, iar Mălăele interpretând genial alte texte și poezii. Eu culeg lacrimile și râsetele lor și le trec prin filtrul sufletului meu, transformându-le în sunete, în muzică. Râsul-plânsul, două ipostaze ale neamului românesc", spune violoncelistul Adrian Naidin.

Ion Caramitru și Horațiu Mălăele, au urcat pe scenă pentru prima dată în această formulă în toamna anului trecut, în cadrul Festivalului Național de Teatru de la București. Aplauzele au validat de fiecare dată o rețetă irezistibilă cu har, forță și subtilitate, cei doi actori reușesc să ridice publicul în picioare, în reprize viguroase de un haz spumos, sau să-l oblige la reflecție în momente de profunzime dramatică. Cea mai aplaudată producție a acestui an, prezentată în premieră într-un turneu național, spectacolul "Caramitru-Mălăele, câte'n lună și în stele" s-a jucat cu casa închisă la fiecare reprezentație și a fost reluat în ediții speciale la insistențele iubitorilor de teatru.

"Horațiu Mălăele este cel mai bun produs al teatrului românesc din ultimii 20 de ani. O personalitate complexă ca actor, ca regizor de teatru și ca regizor de film mai nou", spune Ion Caramitru, explicând de ce și-a dorit să-l apropie pe Mălăele de Teatrul Național din București.

Admirația este reciprocă: "Marele artist Caramitru este alcătuit dintr-un material maleabil și ductil, ce poate lua forma oricărui act artistic de interes public", spune Horațiu Mălăele.

Prețul unui bilet:

Categoria 1: 100 lei

Categoria 2: 80 lei

Categoria 3: 60 lei

Categoria 4: 30 lei