Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău și Muzeul Naţional de Istorie a României, în colaborare cu Consulatul General al României la Cahul și Primăria orașului Cimișlia inaugurează Expoziția „Basarabia 1812-1947. Oameni, locuri, frontiere”, în clădirea Casei de Cultură din orașul Cimișlia. Expoziţia marchează două sute de ani de la anexarea jumătăţii estice a vechiului Principat al Moldovei de către Imperiul Rus, informeaza organizatorii.

Deschiderea oficială a expoziției va avea loc pe data de 28 august 2012, ora 16:00, în incinta Casei de Cultură din orașul Cimișlia, str. Ion Păpușoi, nr. 2 în prezența domnului Petre Guran, directorului Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău, doamnei Gențiana Șerbu, Consulul general al României la Cahul, domnului Gheorghe Răileanu, primarul orașului Cimișilia și a altor oficialități locale.

Expoziția este însoțită de un catalog care, în cele 156 de pagini ale sale reunește, pentru prima dată, documente şi imagini privitoare la Basarabia în contextul evoluţiei frontierelor sale, prezentarea concentrându-se pe textele tratatelor şi protocoalelor încheiate în urma congreselor şi conferinţelor de pace, a oamenilor şi locurilor din acest important spaţiu geopolitic. Sursele documentare care au fost utilizate provin din fondurile Muzeului Naţional de Istorie a României, Arhivei Ministerului Afacerilor Externe al României, Arhivelor Naţionale ale României, Arhivelor de Stat ale Turciei din Istanbul, Bibliotecii Naţionale a României şi colecţiilor private amintite.

Pe 16/28 mai 1812 s-a semnat la Bucureşti, la Hanul lui Manuc, tratatul care încheia războiul ruso-turc din anii 1806-1812, prin care Basarabia a fost anexată de Imperiul Ţarist. La 200 de ani de la acel moment, expoziţia aduce în prim plan, prin intermediul hărţilor, documentelor, imaginilor, publicaţiilor şi obiectelor, principale trasee diplomatice, evoluţia frontierelor şi societăţii acestei provincii. Principalele subiecte abordate sunt: cartografia istorică a Basarabiei înainte şi după 1812; anexarea Basarabiei prin Tratatul de la Bucureşti din 1812, realipirea sudului Basarabiei în urma Războiului Crimeei prin Congresul de la Paris (1856); pierderea sudului Basarabiei prin deciziile Congresului de la Berlin (1878), ce a urmat războiului ruso-româno-turc; unirea Basarabiei cu România (1918), tratatul de recunoaştere de către principalele Puteri Aliate a unirii Basarabiei cu Regatul României (1920), Basarabia în perioada interbelică; ocupaţia sovietică din 1940, în urma Pactului Molotov – Ribbentrop şi campania de eliberare a Basarabiei (1940-1941); Conferinţa de pace de la Paris 1946-1947 şi Tratatul de pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate.