Joi 2 august, la orele 12.00, în Piaţa Timpului din Capitala va fi aniversat marele actor Horaţiu Mălăele. Cu ocazia zilei sale de naştere, Horaţiu Mălăele va primi în prezenţa a numeroase personalităţi din lumea teatrului şi filmului românesc o stea pe Aleea Celebrităţilor, în semn de recunoaştere şi preţuire pentru o viaţă dăruită teatrului, informeaza comunicatul Teatrului Metropolis, unul dintre organizatorii evenimentului.

“Ca actor de comedie ştie foarte bine că râsul aduce lumină, destindere pe chipul şi în sufletul omului. Râsul începe pentru el de la zâmbetul fin provocat de o simplă glumă până la cel caustic, acid, izvorât din indignarea marilor comediografi ai lumii în faţa contradicţiilor de nerezolvat ale existenţei. E mereu prezent, activ, inventiv. Un artist vrăjitor, care se mişcă cu modestie, simplitate şi cucereşte săli întregi doar prin simpla prezenţă acolo. Are umor şi improvizează tot timpul. Sunt onorat că a dat curs invitaţiei de a relua spectacolul "Podul" şi de a monta “Lautrec la Bordel” pe scena Teatrului Metropolis. Umorul lui Horaţiu are puterea de a sintetiza tristeţea unei umanităţi, dar şi frumuseţea, poezia şi sensibilitatea ei, şi tocmai de aceea se înscrie în seria scurtă a marilor comedianţi ai lumii. Este o onoare pentru mine, în calitate de director, actor şi nu în ultimul rând, de prieten, să-i acordăm o stea pe Aleea Celebrităţilor”, declară George Ivaşcu, Directorul Teatrului Metropolis.

Decernarea stelei din 2 august se va face în prezenţa domnului Sorin Mircea Oprescu, Primar General al Municipiului Bucureşti, care va înmâna actorului “Placheta Bucureştiului”. De asemenea, în cadrul evenimentului, Horaţiu Mălăele va primi o stea din aur din partea Casei de Bijuterii Sabion, bijutierul oficial al evenimentului.

„Este o mare onoare pentru noi să putem omagia cele mai importante nume din lumea teatrului şi filmului românesc prin intermediul proiectului cultural Aleea Celebrităţilor. La începutul lunii august, o nouă stea va straluci în Piaţa Timpului, cea a cunoscutului şi iubitului actor Horaţiu Malaele, la împlinirea vârstei de 60 de ani”, a declarat Daniel Stoica, acţionar Cocor SA.

Horaţiu Mălăele este actor de teatru şi film, regizor, caricaturist, pictor şi scriitor român. A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” în 1975, clasa profesor Octavian Cotescu, cu rolul Fadinard, din “Pălăria florentină” de Eugene Labiche. În 1975, începe cariera în teatru la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ, ca apoi să ajungă în Bucureşti după anii ’80 la Teatrul Nottara, apoi Teatrul Odeon, Teatrul Naţional, Teatrul Bulandra, Teatrul de Comedie, Teatrul Metropolis execelând în numeroase roluri de dramă şi comedie. Dintre numeroasele spectacolele regizate cu mare succes la public amintim: “Puricele” ,“O sărbătoare princiară”, “Poiana boilor”, “Podu'”, “Lectia”, “Măscăriciul”, “Revizorul”, “Carlo contra Carlo”, “S-a sfârşit cum a-nceput”. În 1975 debutează în filmul “Muntele ascuns”, regia Andrei Cătălin Băleanu, pentru ca apoi să fie distribuit în filme de către mari regizori români, ca Alexandru Bocăneţ, Mircea Daneliuc, Sergiu Nicolaescu etc. În 2000, joacă în “Amen”, regia Costa Gavras, pentru ca în 2008 să regizeze primul său film, “Nunta mută”. De la debut până în prezent a luat numerose premii pentru interpretare, pentru cel mai bun actor, pentru regie, premiul special al juriului. Debutează ca scriitor cu “Horaţiu despre Mălăele”, iar anul acesta a publicat volumul “Rătăcire”. Actorul scriitor caricaturist, nu ştie dacă el a ales teatrul sau teatrul l-a ales pe el şi crede că e bine să fii modest „dar să ai orgoliul modestiei tale“, după cum declara într-un interviu. Se consideră un om obişnuit care vrea doar să comunice cu lumea.

Aleea Celebrităţilor (Walk of Fame) este un proiect cultural iniţial de Teatrul Metropolis, Primăria Capitalei şi Cocor, care găzduieşte stelele celor mai cunoscuţi artişti români din lumea filmului şi a teatrului, în semn de preţuire a valorilor culturale din România. Celebrul Walk of Fame românesc a debutat în ianuarie 2011. Pe Aleea Celebrităţilor din Piaţa Timpului strălucesc deja stelele altor mari personalităţi: Florin Piersic, Victor Rebengiuc, Radu Beligan, Amza Pellea (postum), Ştefan Iordache (postum), Maia Morgenstern, Alexandru Tocilescu, Tamara Buciuceanu-Botez, Ileana Stana Ionescu, Sebastian Papaiani, Ion Caramitru, Draga Olteanu Matei, Mircea Albulescu, Mariana Mihuţ, Marin Moraru, Iurie Darie, dar şi a Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică "I.L. Caragiale".