Desenele animate au fost inventate în epoca de piatră. Iar ca totul să fie și mai firesc, aflăm că tehnica folosită era cea a deconstruirii mișcării în imagini succesive. Am putea fi tentați să concluzionăm că Marcel Duchamp nu a adus nimic nou picturii. Asta dacă nu ni s-ar spune că nu era vorba despre o reprezentarea statică a mișcării, ci despre una animată. Privite la lumina vibrată a torțelor, imaginile rupestre păreau a se mișca.

Reprezentarea unui bizon in pestera LascauxFoto: YouTube.com

Teoria a fost avansată de arheologul Marc Azema, de la Universitatea Toulouse–Le Mirail, și de artistul francez Florent Rivère în cadrul unui studiu publicat în numărul lunii iunie a revistei Antiquity. Potrivit celor doi cercetători care investighează de 20 de ani tehnicile de animație din Epoca de piatră, în urmă cu 30.000 de ani, oamenii din Paleolitic foloseau efecte de animație în picturile lor. Pentru a reda mișcarea aceștia o deconstruiau în imagini succesive. Rezultatul obținut era cel al impresiei că trunchiul, capul, gâtul sau coada animalelor reprezentate se mișcă. ”Majoritatea picturilor din peșteri ne arată animale în acțiune. Este clar că artiștii Epocii de piatră au încercat să redea animalele în mișcare. Cel mai bun exemplu este imaginea unui bizon cu opt picioare, realizat prin suprapunerea a două imagini ale animalului aflat în ipostaze diferite. În acest fel este creată impresia că bizonul aleargă”, a declarat Marc Azema, potrivit sciencenews.org.

În Franța există 53 de figuri, în 12 peșteri, realizate prin suprapunerea a două sau mai multe imagini. În faimoasa peșteră de la Lascaux Cave pot fi văzute 20 de reprezentări ale unor animale care au mai multe capete, picioare sau cozi.

Citeste tot articolul pe Medievalia.ro