Ne-am intalnit cu Amos Oz cu o zi inainte de a parasi Romania, in longe-ul hotelului in care a fost cazat. Desi turul de forta prin care trecuse in ultimele trei zile il obosise, era uimit de modul in care a fost primit, de numarul mare de cititori care au tinut sa il intalneasca, de discutiile pe care le purtase in ultimele zile. Intalnirea fata in fata ne-a descoperit o prezenta deschisa, un verb extrem de articulat si, totodata, o persoana mult mai interiorizata decat te-ai fi asteptat. Amos Oz nu ofera raspunsuri fluviu, fraze baroce si expresii interminabile. Discursul lui este cald, lucid, si succint. Nici putin, dar nici prea mult. Daca am fi citit cu mai multa atentie romanele si eseurile sale, am fi inteles ca, intr-adevar, urma sa ne intalnim cu o persoana care, desi locuieste intr-o tara in care fiecare are ceva de spus despre orice, ii place cel mai mult sa observe si sa isi imagineze. Am vorbit cu Amos Oz despre relatia dintre Israel si Europa, despre tensiunea dintre Israel si Iran, despre “Ordinul Linguritei”. Raspunsurile sale au venit cu puterea, transparenta si ascutimea unui cristal.
Andrei Gaitanaru: Președintele Nicolas Sarkozy spunea în urmă cu puține luni că un stat Israel fundamentat religios este un non-sens. Este ca şi cum am vorbi în Europa contemporană despre despre un stat catolic. Preşedintele francez sugera că soluţionarea conflictului israeliano-palestinian ar putea fi formarea un stat comun şi laic. Cineva ar putea răspunde că soluţia este un non-sens, câtă vreme unul dintre sensurile numelui Israel este “Cel ce l-a vazut pe Dumnezeu. O minte jucăuşă ar putea răspunde că numele de Israel are si o vocatie laică, pentru că el înseamnă, în acelaşi timp, “cel ce l-a învins pe Dumnezeu”. Putem vorbi despre statul israelian dintr-o perspectiva laica?
Amos Oz: Da, ne-am putea gândi la un Israel secular. De fapt, chiar şi azi majoritatea israelienilor sunt seculari, nu religioşi, contrar imaginii curente din media. Majoritatea israelienilor sunt seculari. Însă, nu este o separaţie suficientă între Sinagogă şi Stat. Iar singura cale de a obţine o separaţie imediată între Stat şi Sinagogă este cea de a provoca un mic război civil. Iar noi nu ne dorim un război civil. Multe ţări europene au separat Statul de Biserică provocând un război civil teribil. Noi nu vrem acest lucru. În Israel probabil că va fi un proces de evoluţie. Însă, la final, cred ca Statul va fi secular, iar Synagoga va fi independentă.
Andrei Gaitanaru: Credeţi că ar fi posibil un tip de convivialitate între israelieni şi palestinieni în limitele unui stat comun?
Amos Oz: Nu în viitorul privizibil. Nu este rezonabil să asumi faptul că două tabere angajate în mai mult de 100 de ani de conflict, de vărsare de sânge, de ură şi de suspiciune ar putea fi puse împreună într-un pat nupţial. Este improbabil. Este ca şi cum cineva ar sugera că România şi Ungaria ar putea deveni o singură naţiune. Ar putea, eventual, în cursul evoluţiei unităţii europene, să devină membri ai aceleiaşi familii. Acelaşi lucru s-ar putea întâmpla Israelului şi unei Palestine independente din imediata vecinătate a Israelului. Ar putea dezvolta o piaţă comună, ar putea dezvolta chiar o federaţie, dar nu cred că ar putea fi aşezate împreună în acelaşi pat. Cu siguranţă nu acum.
Andrei Gaitanaru: Una dintre ideile care au entuziasmat minţile cititorilor dumneavoastră este cea a “Ordinului Linguriţei” – acea fraţie din care să facă parte toţi cei dispuşi să stingă incendiul răului fie şi cu o linguriţă de apă. Întrebarea mea este: e nevoie de un astfel de Ordin în condiţiile în care avem la dispoziţie trei monoteisme abrahamice a căror legi fundamentale sunt iubirea de Dumnezeu şi iubirea aproapelui? Cu alte cuvinte, nu ar fi suficient să fii un bun creştin, un bun evreu şi un bun islamic pentru a evita fanatismul şi pentru a practica empatia şi generozitatea?
Amos Oz: Depinde de modul în care defineşti un „bun creştin”, un „bun islamic” şi un „bun evreu”. Am văzut atât de mulţi fanatici în creştinism, in islam şi în iudaism. Aşa că religia, în sine, nu oferă imunitate în faţa fanatismului. Ceea ce ne trebuie este decizia individuală de a evita fanatismul, o dedicare individuală pentru toleranţă, o dedicare individuală pentru pluralism, o dedicare individuală pentru curiozitate şi generozitate. Se pare că, pentru acestea, cele trei monoteisme nu sunt suficiente, pentru că, de-a lungul istoriei, toate religiile, în diferite timpuri, s-au dovedit a nu fi suficient de tolerante.
Andrei Gaitanaru: Spuneaţi în Cum sa lecuieşti un fanatic că aţi fi dispus să luptaţi într-un alt război, dacă securitatea familiei şi a ţării dumneavoastră ar fi ameninţată. În ultima vreme, s-a tot vorbit despre iminenţa unui atac al Israelului asupra Iranului. Dacă aţi fi chemat, aţi fi dispus să participaţi într-un astfel de conflict?
Amos Oz: Cu siguranţă nu. Cred că un atac militar israelian asupra Iranului ar fi o mare greşeală. Cred că iranienii au know-how-ul de a produce o bombă atomică. Israelul poate bombarda instalaţiile nucleare, însă nu poate bombarda know-how-ul. Iranienii vor construi în cele din urmă o bombă şi, probabil, se vor răzbuna. Aşa că sunt total împotriva unui asemenea demers militar.
Andrei Gaitanaru: Putem spune că tensiunea dintre Israel şi Iran este o altă tragedie? Este acestă ceartă o încleştare dintre “o dreptate şi o dreptate”?
Amos Oz: Cu siguranţă nu. Israelul nu a rănit vreodată Iranul în vreun fel, iar ura iraniană – ura oficială, nu cea a oamenilor de rând – este cu adevărat manifestarea unui fanatism religios şi a unei uri rasiale. Nu a fost vreodată un conflict între Israel şi Iran. Israelul nu a luat niciodată ceva Iranului, nu a făcut vreodată ceva Iranului, aşa că aceasta nu este cu siguranţă „dreptate împotriva dreptăţii”, „drept împotriva dreptului”. Drept împotriva dreptului este o descrierea care se potriveşte doar conflictului israeliano-palestinian, nu celui israeliano-iranian.
Andrei Gaitanaru: Tot în Cum să lecuieşti un fanatic spuneaţi că evreii şi arabii, Israelul şi Palestina sunt victimele aceluiaşi tiran, Europa. Cineva ar putea spune că Europa este leagănul liberalismului, al drepturilor omului, al introspecţiei filosofice, teologice sau psihanalitice, al literaturii, al imaginaţiei – într-un cuvânt, că este cel mai empatic spaţiu cultural. Ar mai putea adaugă faptul ca nedreptăţile comise de Europa faţă de evrei sau de arabi au trei surse: prima, rodul unei frici faţă de străin – aşa cum susţine, de exemplu, Jean Delumeau în cartea sa Frica în occident; a doua, rezultatul unor politici mercantile, bazate pe obţinerea profitului; a treia sursă, emergenţa unor ideologii de care au fost afectaţi nu doar evreii şi lumea arabă, ci întreaga Europă. Putem ţine cont de aceste observaţii? Şi, dacă da, mai putem vorbi despre un fanatism european?
Amos Oz: Cu siguranţă nu sunt un duşman al Europei. Şi sunt pe deplin conştient de imensa contribuţie a Europei pentru civilizaţia umană şi de minunata contribuţie pozitivă a ideilor europene, a curentelor europene şi a acţiunilor europene faţă de omenire. În ceea ce îi priveşte pe evrei şi pe arabi, şi unii şi alţii, în două feluri diferite, au fost victime ale Europei de-a lungul istoriei. Arabii, prin colonialism, imperialism, exploatare şi umilire. Evreii, prin persecuţie, discriminare şi, în cele din urmă, printr-un teribil genocid. Aşa că disputa dintre evrei şi arabi este foarte mult un conflict între două victime ale Europei. Aceasta nu este o descrierea a Europei, ci este o descriere a conflictului dintre israelieni şi arabi. O descriere a Europei ar fi mult mai comprehensivă şi ar lua în consideraţie şi alte aspecte.
Andrei Gaitanaru: O întrebare care are legătură cu refuzul de a menţiona în Tratatul de la Lisabona rolul jucat de creştinism, iudaism şi islam în istoria Europei. Putem gândi Europa ca fiind un club iudeo-creştin? Sau, mai de grabă, este ea este un muzeu al monoteismelor abrahamice care îşi pierde din ce în ce mai mult sensul într-o lume a fanatismlui de tip secular?
Amos Oz: Ne confuntăm cu tot felul de fanatisme, nu doar cu fanatismul religios. În anumite părţi ale lumii, principalul fenomen fanatic este religia. În alte părţi ale lumii, este diferit. Observăm un fanatism secular, ideologic, politic şi, uneori, chiar şi ecologic. Avem de-a face cu toate formele de fanatism. Europa ar putea şi ar trebui să joace un rol activ în a-i duce împreună pe evrei şi pe arabi prin înţelegerea amândurora şi prin a fi înţelegătoare şi cu unii, şi cu alţii. Europa poate avea o mare contribuţie pentru pacea din Orientul Mijlociu, oferind ajutor şi empatie atât pentru evrei, cât şi pentru arabi. Nu ar trebui să mai alegeţi între a fi pro-Israel sau a fi pro-Palestina. Pur și simplu trebuie să fiți pro-pace.
Citeste tot interviul, comenteaza si urmareste video discutia pe
