Trupa rusească de dans modern Todes Ballet a inclus România pe lista ţărilor ce vor face parte din turneul său de primăvară, urmând să susţină un spectacol la Sala Palatului din Bucureşti pe 6 aprilie, informează Agerpres. Condusă de coregrafa Alla Duhova, trupa de dans modern Todes Ballet este recunoscută la nivel mondial pentru colaborările cu Michael Jackson, Mariah Carey, Ricky Martin, Boyz II Men şi alte vedete internaţionale.

În cei 25 de ani de existenţă, Todes a susţinut spectacole cu casa închisă pe scene din întreaga lume, din Rusia până în America şi din Israel până în Coreea de Sud.

Un succes de răsunet a fost şi spectacolul susţinut în această vară în Monaco cu ocazia Sporting Summer Festival Monte Carlo 2011.

Biletele vor fi puse în vânzare la jumătatea lunii ianuarie.

Evenimentul este organizat în cadrul unui parteneriat intercultural de către organizaţia non-profit 'Alianţa pentru Promovarea României - România, Te Iubesc' sub licenţa promoterului bulgar Degris Ltd.