Vineri, comitetul de experți independenți ai Administrației SUA pentru Alimente și Medicamente (FDA – Food and Drug Administration) s-a exprimat sâmbătă în unanimitate în favoarea autorizării unei a doua doze de vaccin Johnson& Johnson, la două sau trei luni după prima, pentru persoane de peste 18 ani, după cum a informat și HotNews.

HotNews.roFoto: Hotnews

A doua doză

Vaccinul J&J a fost permanent considerat ca având o eficacitate mai redusă decât cele două vaccinuri ARNm (ARN-mesager). Unele estimări apreciază eficacitatea lui J&J împotriva spitalizării cu Covid-19 la 68%, în vreme ce vaccinurile ARNm au avut estimări în jurul a 90%. Datele recente sugerează că protecția oferită de vaccinurile ARNm poate începe să scadă la șase luni după prima doză, în special la persoanele mai în vârstă sau vulnerabile.

Aceste date au stimulat decizia pentru stimulare cu o a treia doză. Dar această scădere nu apare la vaccinul în doză unică J&J, acesta părând a-și menține eficacitatea împotriva infecției și formei severe de boală.

În loc să argumenteze că o a doua injecție poate restabili nivelul de protecție ridicată – cum a fost cazul pentru booster cu a treia doză de ARNm – reprezentanții lui J&J au argumentat pentru că o a doua doză poate îmbunătăți protecția generată de prima. Compania a prezentat date care arată că o a doua doză administrată la la cel puțin două luni după prima ridică eficacitatea vaccinului împotriva bolii simptomatice de la 53% la 75% și mărește nivelul anticorpilor de 3,5-6 ori, informează Ars Technica, preluată de reputata MIT Technology Review.

Compania a prezentat date și despre o a doua doză la șase luni după prima, care sugerează o creștere și mai mare a nivelului de anticorpi. Dar rezultatele proveneau doar de la 17 persoane, iar experții au apreciat că nu sunt suficient de convingătoare pentru a recomanda a doua doză numai după această perioadă. Unii au observat că, din punct de vedere practic, pentru mulți din cei care au primit vaccinul J&J au și trecut șase luni de atunci.

Comitetul independent al FDA – Vaccines and Related Biological Products Advisory Committtee, VRBPAC – a votat cu 19-0 în favoarea autorizării de către FDA a unei a doua doze de vaccin J&J după două luni. Au existat și discuții dacă ar trebui considerată booster sau parte din imunizarea primară.

Combinații

După vot, comitetul a discutat rezultatele unui recent studiu privind combinațiile de vaccinuri („mix-and-match”). Cercetătorii au făcut cunoscute rezultate preliminare ale unui mic studiu care a testat nouă combinații de vaccinuri primare și booster. Principalul rezultat a fost că un regim cu vaccinare mixtă (booster cu un alt vaccin decât cel inițial) este la fel de bun, dacă nu mai bun, decât unul care include un singur tip de vaccin. Datele au indicat că un booster cu vaccin ARNm Moderna a oferit cea mai puternică protecție, indiferent de primul vaccin, iar un booster cu J&J a dat cea mai redusă protecție, în special la cei care au primit inițial tot J&J.

Prezentarea datelor a generat o discuție urmărind să determine care ar fi datele pe care ar dori să le vadă VRBPAC pentru a autoriza opțiuni mix-and-match – mai ales autorizarea ca oamenii vaccinați cu J&J să primească un booster cu ARNm. Comitetul a analizat o serie de subiecte și perspective. Unii au sugerat că sunt necesare mai multe date de siguranță și un termen mai lung. Alții au spus că sunt de pe acum convinși de datele privind mix-and-match.

Un reprezentant de la Center for Disease Control and Prevention (CDC) a subliniat că agenția nu urmărește recomandarea unor anumite combinații mix-and-match; dorește mai degrabă să determine dacă astfel de combinații ar trebui aprobate în general. O astfel de flexibilitate ar fi utilă dacă un tip de vaccin ar fi mai greu disponibil sau pentru persoane care sunt îngrijorate sau riscă un efect secundar de la un anumit vaccin.

Peter Marks, director al Centrului FDA pentru Evaluare și Cercetare Biologică, a precizat la mai multe subiecte din întâlnirea de sâmbătă că agenția este hotărâtă să găsească o cale pentru creșterea eficacității vaccinurilor prin mix-and-match.