Marea Britanie este îngrijorată în ceea ce priveşte transmiterea COVID-19 în supermarketuri mai ales atunci când oamenii nu poartă măşti, a declarat luni ministrul responsabil pentru campania de vaccinare, Nadhim Zahawi, citat Reuters.

HotNews.roFoto: Hotnews

„Suntem îngrijoraţi pentru că, spre exemplu, în supermarketuri trebuie să ne asigurăm că oamenii chiar poartă măşti şi respectă sistemul cu sens unic, iar atunci când au depăşit capacitatea unei funcţionări în siguranţă, oamenii trebuie să aştepte la intrare”, a declarat acesta pentru Sky News.

Zahawi nu a spus însă că aplicarea regulilor ar trebui să fie responsabilitatea supermarketurilor, ci a fiecărei persoane.

„Apelul nostru se îndreaptă către toată lumea, către fiecare dintre noi. Regulile acestea nu sunt nişte limite pe care să încercăm să le forţăm. Regulile acestea există pentru a încerca şi pentru a ne asigura că ţinem acest virus sub control”, a spus el.

„Cel mai important lucru care trebuie făcut acum este să ne asigurăm că... oamenii respectă regulile atunci când intră în supermarket”, a mai spus el.

Zahawi a lăudat totodată supermarketurile pentru „treaba extraordinară” pe care au făcut-o în slujba comunităţilor lor şi pentru faptul că au oferit spaţii pentru campania de vaccinare.

Ministrul britanic responsabil cu vaccinarea a mai spus că Mare Britanie va oferi vaccinuri anti-COVID-19 celor aflaţi în primele patru categorii prioritare - circa 15 milioane de persoane - până la mijlocul lunii viitoare odată cu intensificarea campaniei de vaccinare.

Accelerarea campaniei de administrare a vaccinurilor a căpătat o importanţă din ce în ce mai mare pe măsură ce Marea Britanie se confruntă cu o creştere a numărului de cazuri şi decese, care au ajuns la niveluri record, din cauza unei noi tulpini a virusului, situaţie ce ameninţă să copleşească serviciile de sănătate în anumite regiuni din ţară.

„Este o desfăşurare masivă a celui mai mare program de vaccinare din istoria ţării”, a spus Zahawi.

Citește și: