Parlamentul European de la Strasbourg, transformat în centru de depistare şi consultanţă COVID-19

de Redactia     HotNews.ro
Marţi, 7 aprilie 2020, 0:54 Actualitate | Coronavirus


Parlamentul European
Foto: Hotnews
Clădirile Parlamentului European de la Strasbourg vor găzdui un centru de depistare şi un centru de consultanţă COVID-19, a anunţat luni secretarul de stat francez pentru afaceri europene, Amélie de Montchalin, scrie Agerpres, citând AFP.

"Am făcut posibil împreună cu preşedintele David Sassoli ca Parlamentul European să transforme clădirile de la Strasbourg, pe perioada crizei, într-un centru de depistare şi consultanţă COVID-19", a declarat secretarul de stat francez într-un interviu acordat cotidianului regional Dernieres Nouvelles d'Alsace.

Preşedintele Parlamentului European, italianul David Sassoli, a declarat joi că a pus la dispoziţia autorităţilor de la Bruxelles propriul centru de îngrijire a pacienţilor şi o flotă de 100 de vehicule şi este "gata să facă acelaşi lucru pentru centrele din Luxemburg şi Strasbourg, dacă este nevoie".

Dacă majoritatea activităţilor parlamentare se desfăşoară la Bruxelles, sediul Parlamentului European, conform tratatelor UE, se află la Strasbourg, unde europarlamentarii se reunesc în sesiuni plenare timp de o săptămână pe lună. În mod excepţional, sesiunile din lunile martie şi aprilie nu au avut loc la Strasbourg din cauza epidemiei de coronavirus, care afectează în mod deosebit regiunea Alsacia din Franţa.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















409 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    Sa l (Marţi, 7 aprilie 2020, 1:01)

    briciu [utilizator]

    Tina asa macar 100 de ani !!!


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by