Ce presupune autodiversificarea și de ce ajută la crearea unei relații mai bune cu mâncarea pe termen lung? Explicăm diferențele dintre diversificarea cu piureuri și autodiversificare (numită și diversificarea naturală), avantajele și dezavantajele fiecăruia, dar și modul de combinare și de tranziție între metode.

Bebelușii autodiversificați au o relație mai bună cu mâncarea pe termen lungFoto: © Akarat Phasura | Dreamstime.com

O modă intodusă în anii 2000

Când vine vorba de diversificarea alimentației unui bebeluș, există multe metode diferite. În plus, niciuna nu e „mai corectă” decât alta. Cu toate acestea, discuția dintre piureuri (diversificarea condusă de părinte) și autodiversificarea (un fel de „ochii văd, inima cere”, o alimentație diversificată în funcți de dorințele bebelușului) tinde să primească cea mai mare atenție. Metoda tradițională a piureurilor a fost alegerea părinților noștri, dar autodiversificarea, (cunoscută și sub numele de diversificare naturală) a câștigat popularitate de când a fost introdusă de Gill Rapley în 2001.

Ce este autodiversificarea

Autodiversificarea presupune o metodă de hrănire care le permite bebelușilor să se hrănească singuri cu alimente în completarea meselor de lapte, fără a fi hrăniți cu lingurița. Alimentele le sunt oferite sub formă de bucățele mici, ușor de apucat și dus la guriță, mai degrabă decât piureuri oferite de către părinți cu lingurița.

În urmă cu 20 de ani, specialiștii recomandau părinților să înceapă diversificarea alimentației unui bebeluș de la vârsta de 4 luni. Dar la această vârstă, bebelușii nu sunt pregătiți din punct de vedere al dezvoltării să apuce mâncarea și să se hrănească singuri. Ca rezultat, hrănirea cu lingurița a alimentelor transformate în piure a fost singura modalitate sigură de a le oferi alimente complementare bebelușilor.

Pediatrii recomandă acum începerea alimentelor solide la 6 luni. Majoritatea sugarilor ajunși la vârsta de 6 luni pot apuca mâncarea, o pot aduce la gură, pot mesteca și înghiți. Aceste abilități sunt dovada că bebelușii pot începe să practice independența în timp ce se încă primesc mesele de lapte (matern sau formulă).

Diferențele între diversificare și autodiversificare

Indiferent de metodă, scopul completării meniului unui bebeluș (înțărcării) este de a face tranziția acestuia la consumul de alimente solide și de a satisface nevoile nutriționale după vârsta de 6 luni. Dacă sunteți nerăbdători să vedeți reacțiile de bucurie de pe fața bebelușului după primele înghițituri ale unui aliment nou, faceți piureuri și serviți-i-le cu lingurița. Fotografiile bebelușilor fără dinți și murdari de la gură până în creștetul capului sunt neprețuite. Podeaua murdară și spălatul de după? Parte a procesului.

Dar pentru mulți dintre părinții de astăzi, această distracție capătă o nouă înfățișare. Tot mai mulți părinți aleg astăzi să introducă alimente complementare folosind autodiversificarea. Această metodă sare peste lingură cu totul, creând experiențe alimentare cu bucățele de alimente pe care sugarii le pot apuca și duce singuri la guriță. Studiile o recomandă tocmai pentru că respectă instinctele naturale de dezvoltare ale micuților și îi ajută în dezvoltarea mai multor abilități de viață. Doar că trebuie așteptat momentul de începere, iar acest moment este dictat de bebeluș.

Iată câteva diferențe între cele două metode:

2: Care sunt avantajele autodiversificării

În primul rând, există beneficiile pentru întreaga familie. Studiile au descoperit că familiile care practică autodiversificarea tind să mănânce mai des împreună. De asemenea, aceste familii găsesc că mesele sunt mai calme și mai puțin stresante. Mamele care au optat pentru autodiversificare spun că simt mai puțină presiune și își fac mai puține griji în legătură cu mâncarea decât cele care au ales diversificarea. Aceste rezultate reprezintă, mai degrabă, indicii despre tipul de părinți care aleg autodiversificarea, decât despre metodă în sine. Un părinte cu o abordare mai relaxată a orelor de masă și care apreciază mesele împreună cu familia, ar putea fi mai potrivit pentru a alege autodiversificarea.

Beneficiile autodiversificării pentru bebeluși sunt:

• un control sporit la viteza de introducere a alimentelor; va gusta mai repede ceea ce îl atrage, decât dacă i se va oferi ceva ce nu-i place și nici nu cunoaște;-
• un control mai bun al apetitului pe termen lung. „Pofta vine mâncând” se aplică perfect în cazul bebelușilor autodiversificați;
• va avea o dietă mai variată;
• va avea o greutate sănătoasă pe termen lung; cel mai bun lucru în autodiversificare este că bebelușul va învăța să se oprească atunci când nu mai simte foame, ceea ce în diversificare nu este cazul pentru că porția este gândită de părinte;
• va fi mai puțin mofturos la masă când va mai crește; alegându-și alimentele pe care le place, un copil care a avut parte de autodiversificare va știi ce îi place și ce nu;
• va avea parte de alimente mai sănătoase (bucățele de fructe, legume, brânzeturi, carne), mai degrabă decât alimente preparate pentru sugari (piureuri în care pot fi prea multe grăsimi – unt, lapte –, introduse pentru a-i conferi o textură semi-lichidă, spre exemplu).

Ce alimente pot primi bebelușii în autodiversificare

Aproape orice aliment poate fi oferit copiilor în autodiversificare. Majoritatea familiilor încep cu fructe, legume și carne. Alimentele bogate în fier sunt recomandate, în special pentru sugarii care consumă lapte matern. Exemple de alimente potrivite în autodiversificare includ:

• broccoli (buchețele mici) moale, fiert la abur sau în apă;
• bucăți mari de paste făinoase fierte;
• fâșii de carne de pasăre, porc (fără grăsime), pește (fără oase) gătite lent;
• feliuțe moi de banane sau fâșii de avocado moale;
• cartof fiert, tăiat în bastoane;
• omletă, bucățele;
• fâșii subțiri de pâine prăjită.

Diversificarea. Ce presupune și ce avantaje are

Metoda tradițională de diversificare a alimentației unui copil presupune piureuri și servirea acestora cu lingurița. Se începe la 6 luni cu o piureuri de consistență semi-lichidă, urmând ca până la vârsta de 9 luni consistența acestora să crească până la a fi înlocuite de mâncare solidă. Așa cum am arătat mai sus, există o mulțime de avantaje și dezavantaje ale acestei metode. Se potrivește părinților care vor să știe cât mănâncă bebelușul (dezavantajul e că porția oferită poate fi mai mult decât are nevoie copilul – „hai, încă o linguriță!” – ceea ce poate face bebelușul să nu învețe răspunsul corect la senzația de sațietate); se potrivește părinților care nu vor multă mizerie la masă și celor care vor să-și știe bebelușul hrănit înainte de a se așeza ei la masă să mănânce (dezavantajul este lipsa meselor în familie). În plus, piureurile pot face mai dificilă introducerea unei mari varietăți de alimente, mai ales în același timp. Multe piureuri oferite în diversificare sunt preparate dintr-un singur aliment, mai ales la început. Mai mult, atunci când sunt făcute din mai multe alimente, aromele acestora se amestecă, putând face dificilă acceptarea individuală a alimentelor mai târziu.

Metoda combinată. Avantaje și dezavantaje

Există și varianta de a opta atât pentru diversificare, cât pentru autodiversificare! Mulți părinți încep cu diversificarea, apoi bebelușii aleg audiversificarea. Iată beneficiile alegerii metodei combinate:

• Învățarea autohrănirii este o abilitate importantă pe care toți bebelușii trebuie să o stăpânească. Cu diversificarea combinată, puteți oferi oportunități de auto-hrănire în același timp în care folosiți însă hrănirea cu lingurița care vă conferă confort.
• Hrănirea cu lingurița din când în când poate ajuta unii părinți să înțeleagă mai bine cât de mult mănâncă bebelușul. Poate fi, de asemenea, o modalitate de a umple orice lacune nutriționale care s-ar putea ivi atunci când îl lăsați pe bebeluș să-și „conceapă” meniul.
• Cu metoda combinată, bebelușul poate gusta din mâncarea pe care restul familiei o mănâncă (atenție, serviți-i-o în bucățele mici), apoi se poate bucura de piureuri după masă, dacă este necesar sau dorit.
• Combinația dintre hrănirea cu lingurița și autodiversificare facilitează introducerea unei varietăți mai mari de alimente.

Ca dezavantaje, metoda combinată ar putea fi confuză pentru unii bebeluși obișnuiți cu un orar strict de masă. În plus, alegerea unei combinații între diversificare și autodiversificare ar putea aduce multă mizerie la masă, dar ar putea fi și mare consumatoare de timp – dacă pregătiți și piureuri și alimentele potrivite unui bebeluș în autodiversificare.

Gagul și înecul. Riscuri există, indiferent de metoda aleasă de diversificare

O preocupare, indiferent de metoda de diversificare a alimentației, este sufocarea. Bebelușii au niște reflexe de protecție împotriva sufocării. Se numește reflexul de gag sau reflexul de vomă. Reflexul de vomă este cel mai adesea confundat cu înecul, însă este necesar să știm că cele două sunt foarte diferite și să învățăm să le deosebim.

Reflexul de vomă este natural și reprezintă un mecanism care protejează împotriva înecului. Acest reflex este foarte sensibil la bebeluși, activându-se foarte aproape de partea din față a limbii la fiecare întâlnire cu alimentele solide, cel puțin în primele săptămâni de diversificare. Bebelușul ar putea pur și simplu să împingă cu limba către exterior mâncarea din guriță, ar putea scoate sunete de greață, sau ar putea arăta ca și cum urmează să verse. Bebelușul nu va fi deranjat de aceste lucruri și dacă reacția adultului care îl supraveghează va fi una normală și lipsită de panică. Bebelușii învață să mestece, iar acest reflex de vomă se declanșează tocmai pentru a nu permite mâncării de a se duce pe calea greșită.

Înecul însă este un pericol real, indiferent de metoda de diversificare. Diferențele dintre gag și înec sunt următoarele:

• copilul respiră, are căile respiratorii libere (GAG) – căile sunt blocate, copilul nu respiră (ÎNEC)
• face sunete și mișcări de vomitat (GAG) – nu scoate niciun sunet/tușește sau are gura larg deschisă (ÎNEC)
• fața și gâtul au o culoare normală (GAG) – buzele și fața se albăstresc/învinețesc (ÎNEC)
• NUMĂRĂ PÂNĂ LA 10 (GAG) – acordă-i primul ajutor și sună la 112

Alimentele considerate a fi un risc de sufocare pentru sugari sunt:

• mere crude
• boabe de porumb
• legume crude, tari
• boabe la fel de mari sau mai mari decât zmeura
• roșii cherry întregi
• cuburi de carne tare
• boabe întregi de struguri
• bezele
• floricele
• ananas crud
• semințe și nuci
• cârnați sau mezeluri
• biscuiți tari și chipsuri

Evitați alimentele care prezintă un risc de sufocare! Pe lângă acestea, nu dați miere crudă până la vârsta de 1 an, din cauza riscului de botulism, o boală rară care poate fi fatală.

Alege ceea ce se potrivește familiei voastre

Alegerea modului de a începe diversificarea alimentației unui bebeluș este o decizie importantă, dar părinții trebuie să fie încrezători în capacitatea lor de a alege ce este mai bine. Și, dacă constantați că nu sunteți mulțumit de metoda pe care ați ales-o inițial, puteți schimba și adapta din mers.

Sursa foto: Dreamstime.com