Distribuitorul francez Carrefour a început să reducă preţurile cu aproximativ 10% în medie, la un număr de aproximativ 500 de produse, în ideea de a-i ajuta pe cumpărătorii francezi să facă faţă costului ridicat al vieţii, a declarat miercuri un purtător de cuvânt de la Carrefour, citat de Reuters și Agerpres.

Cumparaturi la Carrefour in FrantaFoto: SYSPEO / Sipa Press / Profimedia

Reducerile de preţuri acoperă produse alimentare şi de igienă de la 400 de mărci şi 100 de produse vândute sub marcă proprie.

Potrivit unei liste consultate de Reuters, produsele vizate de reduceri sunt mărci care variază de la băuturile carbogazoase Orangina, berea Heineken, apa minerală Badoit şi până la deodorantele Dove şi pasta de dinţi Colgate.

Această rundă de reduceri de preţuri vine după ce marile companii alimentare din Franţa au promis că vor reduce preţurile la sute de produse începând din luna iulie. Săptămâna trecută, ministrul francez al Finanţelor, Bruno Le Maire, a ameninţat că vor fi impuse sancţiuni financiare dacă firmele nu îşi respectă promisiunile.

În luna mai el amenințase retailerii din domeniu alimentar cu introducerea unei taxe clawback” pentru a întoarce către bugetul de stat o parte a profiturilor din industria alimentară dacă aceasta nu va accepta noi discuții despre reducerea prețurilor.

De ce a presat guvernul francez retailerii să reducă prețurile

Executivul condus de Elisabeth Borne și-a exprimat furia că prețurile cu amănuntul la alimente rămân ridicate, în pofida scăderii celor la materiile prime. În lunile precedente inflația în cazul produselor alimentare a ajuns în Franța la 15%, un nivel record pentru această țară.

Prețurile la alimente au crescut subit în Franța după ce companiile alimentare și vânzătorii cu amănuntul au convenit o creștere medie de 10% a prețurilor de la raft în timpul negocierilor din luna martie, ambele părți afirmând că măsura este necesară pentru a acoperi costurile de producție ridicate.

Dar în contextul în care creșterea prețurilor la alimente este mai mare decât inflația generală, Le Maire a cerut în mod repetat redeschiderea negocierilor pentru a asigura că scăderea prețurilor la materiile prime se reflectă și în buzunarele consumatorilor.

„Dacă industria alimentară nu se întoarce la negocieri (...) vom folosi toate măsurile la dispoziția noastră, inclusiv taxe, pentru a recupera din profiturile înregistrate pe nedrept pe spatele consumatorilor”, a declarat ministrul francez înaintea unei întâlniri cu marii jucători de pe piața de retail ce a avut loc în luna mai.

Cu o reţea de 14.000 de magazine în aproape 40 de ţări, Carrefour a generat vânzări de 90,8 miliarde de euro, având peste 500.000 de angajați la nivel mondial.