Consiliul National de Conducere al Aliantei D.A. a discutat si aprobat miercuri seara, la nivel de principiu, modificarile care vor fi aduse Regulamentului Camerei Deputatilor pentru schimbarea presedintelui acestui for legislativ.

Potrivit purtatorului de cuvant al PNL, deputatul Eugen Nicolaescu, principala modificare vizata este legata de schimbarea din functie a presedintelui Camerei Deputatilor, prin aceeasi procedura care se aplica atunci cand acesta este ales in aceasta calitate.

In opinia lui Nicolaescu, presedintele Camerei Deputatilor ar trebui sa poata fi revocat in aceeasi modalitate in care este si ales, respectiv de jumatate plus unu din numarul deputatilor.

"Trebuie sa avem o conducere a Camerei Deputatilor in concordanta cu majoritatea din Parlament", a explicat deputatul liberal intentia liderilor Aliantei PNL-PD de a modifica Regulamentul Camerei Deputatilor in acest scop.

El a mai spus ca modificarea va viza probabil celebrul articol 25 din Regulament, declarat neconstitutional de Curtea Constitutionala, la initiativa presedintelui Camerei, Adrian Nastase.

Articolul prevede ca operatiunile de debarcare din scaun a sefului deputatilor pot demara atat la solicitarea grupului parlamentar care l-a propus, cat si la initiativa unei treimi din numarul total al deputatilor, insa numai in conditiile in care sunt de culori politice diferite.

Nou termen pentru amendamente

Nicolaescu a precizat ca aliatii vor cere Biroului Permanent prelungirea termenului de depunere de amendamente la Regulament de la 19 martie la 31 martie. In plus, PNL si PD vor sa atribuie, prin Regulament, o importanta politica Comitetului Ordinii de Zi, nu una administrativa, iar sedintele comisiilor de specialitate sa fie publice, cu exceptia constrangerilor cerute de lege.

Deputatul liberal a precizat totodata ca si celelalte partide componente ale coalitiei guvernamentale, PUR si UDMR, s-au declarat de acord, la nivel de lideri de grupuri parlamentare, cu schimbarile cerute de Alianta la Regulamentul Camerei.

Doar mort, Nastase se da schimbat

Presedintele Camerei Deputatilor, Adrian Nastase, nu pare deloc deranjat de intentiile PNL si PD de a schimba Regulamentul institutiei pentru a-l da jos din functie. "Este evident ca opinia publica a inteles care e intentia reala a PNL si PD. Presedintele Camerei e ales pentru un mandat de patru ani.

Numai in situatii cu totul exceptionale, cum ar fi decesul, se poate pune problema schimbarii lui. Una e revocarea, care vine ca o sanctiune, si alta e schimbarea politica. Aceasta idee aberanta, care este sustinuta in continuare de PNL si PD, se completeaza foarte bine cu operatiunile de epurare politica din teritoriu", a remarcat Nastase.