Maria Cioncan s-a nascut in localitatea Maieru din judetul Bistrita-Nasaud, pe 19 iunie 1977, o localitate cu o populatie de 7500 de locuitori.

Inaintea Mariei, comuna era cunoscuta prin locul copilariei romancierului Liviu Rebreanu care marturisea: "In Maieru am trait cele mai frumoase si mai fericite zile ale vietii mele." Dupa Jocurile Olimpice din 2004, locuitorii micii asezari au primit-o pe Maria ca pe un erou.

De mic copil, Mariei ii placea sa alerge, ea strabatand drumurile si dealurile din jurul satului alaturi de sora sa. Copilaria Mariei a fost una dificila. Provenind dintr-o familie modesta, ea isi amintea greutatile intr-un interviu acordat ziarului Clujeanul:

"Parintii mei nu aveau posibilitati sa ma ajute. Mama e casnica, iar tata lucra la o cariera de piatra. Viata la tara nu e atat de usoara cum cred unii; uneori imi venea sa las totul balta. Dar a doua zi o luam de la capat."

Maria s-a indreptat spre atletism in 1991, la varsta de 14 ani. Prima pereche de incaltari a primit-o de la Gabriela Szabo, alta alergatoare celebra a Bistritei. Antrenorul Stefan Beregszaszi a acceptat s-o indrume, ceea ce i-a schimbat total viata si cariera Mariei.

"Domnul profesor a avut grija de mine inca de la inceput. Ii spun Tati pentru ca s-a comportat cu mine ca un parinte. Lui ii datorez toate rezultatele pe care le-am obtinut", a descris Maria relatia cu Beregszaszi

S-a indreptat spre probele pe distante medii, preferata ei fiind cea de 1500 de metri. Aici a reusit prima mare performanta: locul 1 la Cupa Europei, in 2002.

In 2003 a devenit campioana nationala in probele de 800 metri si 1500 metri.

Adevarata recunoastere a venit in vara lui 2004. Olimpiada de la Atena consemna absentele campioanelor Gabriela Szabo si Violeta Beclea Szekely, de aceea atletismul romanesc nu avea pe cine sa se bazeze in cursele pe distanta medie. Dar, de nicaieri, a aparut Maria Cioncan care a obtinut bronzul la 1500 metri.

"Aceasta medalie imi va schimba viata. Nu voi mai umbla in opinci", declara ea imediat dupa incheierea finalei. Pe podiumul de premiere, Maria nu si-a putut stapani lacrimile, plangand cateva minute bune.

Medalia i-a adus 33.000 de euro din partea Comitetului Olimpic Roman. Primaria clujeana a adaugat 100 de milioane de lei si promisiunea ca Mariei i se va atribui un apartament prin programul ANL. In 2006, primarul Clujului, Emil Boc i-a inmanat diploma de Cetatean de onoare al municipiului Cluj-Napoca.

La aceste recompense se adauga una din partea antrenorului Stefan Beregszaszi, care i-a daruit elevei sale propria sa masina.

In 2005 a obtinut locul 2 la Cupa Europei, tot la 1500 metri, dar a ratat participarea la Campionatul Mondial de la Helsinki din cauza unei rupturi musculare.

Maria Cioncan se pregatea pentru Campionatele Mondiale din vara, programate in Japonia, la Osaka. In momentul accidentului, ea revenea de la pregatiri, pe care le sustinea aproape in fiecare an in Grecia.

Dupa retragerea din activitate, Maria isi dorea sa devina antrenoare. In acest sens, in 2004 a absolvit cursurile Facultatii de Educatie Fizica si Sport. Se inscrisese la cursuri pentru Masterat, specializarea Stiinta Sportului. Isi dorea sa-si dea apoi si doctoratul in acest domeniu.

Un stupid accident de masina a incheiat visurile unei fete care si-a croit drumul dintr-un sat din judetul Bistrita Nasaud pana pe podiumul de premiere al unei Olimpiade. Pe 19 iunie ar fi implinit 30 de ani.