Prezentati de "vedete" (mai mult sau mai putin) ale Televiziunii Nationale care se chinuiau sa fie spirituale si sfarseau, de destule ori, prin a fi doar ridicole, concurentii primei zile, de joi, a Cerbului de Aur s-au prezentat onorabil - mai ales moldoveanca Nelly, reprezentanta de origine romana a Canadei, Angelica Ganea, si Eleonor (Malta).

Eleonor s-a remarcat mai ales in interpretarea puternica a cantecului Nicolei "Iti multumesc", in timp ce Nelly s-a prezentat cu "Imi place" a lui Pepe, iar Angelica Ganea s-a confruntat cu piesa Monicai Anghel "Spune-mi".

Insa si trupele romanesti au facut figura buna: Slang - datorita muzicii elaborate cu tonalitati puternice de jazz, Spin - cu al lor pop rock si Mandinga - cu verva de influenta latino-americana.

Pink, cam fara sare si piper

Mult-asteptatul si mediatizatul concert al americancei Pink a fost destul de putin impresionant. Dupa o deschidere cu "Hello, f*** Romania" - si indemnand la "deranjarea ordinii" prin muzica, Pink a sustinut un recital de fix 75 de minute, fara bis-uri si fara ca publicul sa le prea ceara.

Concertul a inceput cu "Trouble" si "God is a DJ", de pe cel mai recent album al lui Pink, "Try This", urmat de un cover dupa piesa "What's Up" a trupei 4NonBlondes (una dintre componentele acestei formatii, Linda Perry, a fost principalul colaborator al cantaretei la albumul "Missundazstood" din 2001).

A continuat cu un colaj din Janis Joplin si una dintre acele piese autobiografice de pe "Missundazstood" - "Family Portrait" - in care Pink vorbeste despre dificultatea de a creste "in cel de-al treilea razboi mondial", al familiei ei.

Finalul a fost "Get the Party Started" si cateva remarce despre "deceptia" suferita de artista ca nu a dat peste Dracula la Castelul Bran.

Ultima seara de concurs

Ieri, un alt recital mult-asteptat era cel al lui Nino d'Angelo, care trebuia sa incheie sesiunile de concurs ale Cerbului de Aur. Concurentii romani ai ultimei zile urmau sa fie Cristian Nistor, Mihai Andrei Mos si Razvan Crivaci.

Julie& Ludwig, cei care, de curand, au calificat automat Malta la editia de anul viitor a Eurovision-ului, isi vor incerca fortele cu "Tell Me Why", al Monicai Anghel si Marcel Pavel, iar chinezoaica Jin a preferat un hit al formatiei VH2 - "Daca n-ai iubi".

Cine va castiga va decide juriul, din care fac parte anul acesta Marie Laure Brillet (directorul CFI pentru Europa Centrala si de Est), Thomas Headstrom (directorul EMI pentru Europa de Est), Jeroen Depraetere (directorul Evenimente Speciale EBU), Nuno Figueira (directorul departamentului Divertisment RTP - Portugalia), David Junk (directorul Universal Music pentru Rusia si Europa de Est), Aura

Urziceanu si Monica Anghel.

Solistul german si-a intrerupt vacanta in Spania

Intre timp, a fost gasita si solutia pentru recitalul de sambata seara. Dupa anularea concertului pe care Ronan Keating trebuia sa-l sustina in penultima zi a Cerbului de Aur si vehicularea mai multor variante de inlocuire, artistul ales de organizatori s-a dovedit a nu fi nici Mel C, nici Michael Bolton si nici trupa Status Quo, ci fostul membru al Modern Talking, Thomas Anders.

El le-a fost propus de cei de la TVR de Guido Janssens, cel care-a adus-o la Brasov pe Pink.

"Cred ca Thomas Anders este o varianta mult mai potrivita pentru publicul din Romania decat oricare dintre celelalte", a declarat Irina Radu, directoarea festivalului. Solistul german, care va sosi la Brasov insotit de band-ul sau format din 12 persoane si va sustine un concert de 90 de minute, si-a intrerupt vacanta in Spania pentru a da curs invitatiei romanesti, sustin organizatorii.

Pasionat de muzica din copilarie, cand a luat si lectii de pian, Thomas Anders si-a construit o cariera de succes alaturi de Dieter Bohlen, in cadrul trupei Modern Talking, formata in 1984. Trupa s-a despartit in 1987, reunindu-se apoi in 1998 (cand au scos albumul "Back for Good", foarte bine vandut) si despartindu-se definitiv in 2003.

Cei care au cumparat bilete pentru concertul lui Ronan Keating vor avea astfel posibilitatea sa aleaga daca isi iau banii inapoi sau daca vor urmari recitalul lui Thomas Anders. Banii vor putea fi ridicati de la casele de bilete incepand de luni, se arata intr-un comunicat al TVR.