General-locotenentul Eugen Badalan a fost numit, luni, printr-un decret al presedintelui Romaniei, sef al Statului Major General al Armatei.

El era sef al Statului Major al Fortelor Terestre dar a fost inaintat la gradul de general cu patru stele si il inlocuieste pe generalul Mihail Popescu, trecut in rezerva la propunerea ministrului Apararii.

Generalul (r) Mihail Popescu ocupa un loc eligibil pe listele Uniunii PSD+PUR pentru Senat.

Generalul Popescu i-a predat succesorului sau atat functia, cat si drapelul de lupta al SMG, decorat ordinul National Steaua Romaniei in grad de Cavaler.

Controverse

Prezenta fostului sef al armatei Mihail Popescu pe listele PSD-PUR pentru Senat a starnit controverse.

Ministrul apararii, Ioan Mircea Pascu, declara recent ca generalul Popescu nu incalca legea dat fiind ca listele nu aveau inca valoare juridica iar seful Statului Major General al Armatei Romane nu avea sa isi pastreze prerogativele si pe perioada campaniei electorale.

Ca militar activ, generalul Mihail Popescu nu avea dreptul sa fie membru de partid si - pe de alta parte - legea interzice partidelor sa plaseze pe listele lor candidati care nu sunt membri de partid.