Societatea romaneasca vrea altceva. S-a plictisit de aceleasi fete, drame, discursuri. Ar dori o politica diferita, cu alte figuri, mai proaspete. Cu alte teme, cu alta deschidere.

Este aici nu numai erodarea fireasca a unei guvernari monotone si controversate, cenusii, lunga de patru ani, dar si schimbarea radicala a orizontului de asteptare produsa in ultimii ani, din partea unei populatii acum mai bine informata, mai calatorita, mai pretentioasa, care isi identifica mai exact interesele. Este mai greu de manipulat si mintit ca altadata.

Au trecut peste ea patru randuri de alegeri. Romania priveste acum mai mult decat in urma cu cinci-sase ani spre Europa, ca la destinul ei. Ca la singura solutie la problemele pe care le are. Cele mai multe au fost produse de reformele mult prea limitate si facute fara convingere.

Degeaba s-a lansat in Parlament presedintele Iliescu intr-un atac impotriva terapiei de soc, saptamana asta, in discursul sau de adio. A fost adeptul si practicantul tenace al unui gradualism fara riscuri pentru el si anturaj. A redus ritmul schimbarilor la cadenta pe care el insusi putea sa o tina, care sa il mentina la putere impreuna cu cei pe care i-a reprezentat dupa 1989.

Birocratia vechiului regim, aparatul PCR, directorii care treptat s-au transformat in capitalistii improvizati de azi. Reforme s-au facut, dar cu piciorul pe frana. Nu din grija pentru saracime si pentru a asigura pacea sociala, cum s-a spus oficial. Nu din teama de tulburari.

Ci s-a actionat astfel pentru a da ragaz si mijloace nomenclaturii sa controleze pretinsa economie de piata in expansiune.

Si, bineinteles, sa se imbogateasca. Asta a fost de fapt misiunea, pariul pe care si le-a asumat Ion Iliescu. Trebuie sa spun ca in cea mai mare masura a si reusit. Acestei logici, romanii ii datoreaza ultimul loc in Europa la multe capitole. Discursul de adio tinut in Parlament, unul de bilant, nu pomeneste nimic despre asta.

Dar se lauda cu integrarea in NATO, patru ani mai tarziu decat ar fi trebuit. Se lauda cu demersurile pentru integrarea in UE, uitand din nou ca suntem in coada plutonului, amenintati sa fim amanati inca o data, spre 2010. Gratie, bineinteles, aceluiasi regim care, de 14 ani, conduce tara cu ochii cand spre Moscova lui Gorbaciov si Eltan, cand spre Beijing si Havana lui Castro.

Ceea ce se face ca uita Iliescu azi. Suntem primii in schimb la coruptie, saracie, cenzura etc. Este totusi regimul pe care Ion Iliescu il patroneaza de 14 ani, iar intermezzo-ul din 1996-2000 nu a fost decat aceeasi politica cu alti oameni. Tot securisti, nomenclaturisti si profitori. Romania sufera de prea putine, nu de prea multe reforme.

Ezitarile, intarzierile, diversiunile tip mineriade ne-au adus aici. Sa stam azi sa primim pomeni de la Bruxelles si sa asteptam halucinati un ipotetic an 2007, care sa ne mantuiasca.

Presedintele Iliescu, in pragul plecarii in turneul britanic, ne blagoslovea cu alte declaratii nostalgice, stil lumea a treia, antioccidentale si anticapitaliste. Mi-am amintit de declaratiile anti-NATO din 1999, am inteles cameleonismul atitudinii. Lipsa de legatura intre declaratii si politica urmata, mereu in bataia vantului, cum o da Dumnezeu. Cu conditia sa iti asigure ramanerea la putere.

Cu orice mijloace, cu orice pret. Fara angajarea vreunei raspunderi. Uitand azi ce ai spus ieri. Puterea este o obsesie bolsevica. Lenin a formulat-o prima data, si cu ea a dominat filosofia politica a extremei stangi tot secolul trecut. Uite ca inca mai are partizani infocati si azi. Iliescu este un leninist intarziat.

Ca un pandant, toamna asta, o campanie insidioasa, construita mai mult pe zvonuri, dar si pe declaratii ale liderilor PSD, vrea sa acrediteze ideea ca Occidentul nu ar dori venirea la putere a Aliantei DA. Ca Occidentul s-ar teme de incapacitatea liderilor Aliantei DA de a gestiona procesele integrarii in UE.

Ca s-ar teme de abilitatile ei de a conduce economia si a continua reformele! Ca ne-am intoarce la haosul de dupa '96 daca Alianta DA castiga. Iliescu si oamenii lui, facand din Occident aliatul cel mai pretios in alegeri, e un spectacol de vazut. O adevarata magie, o demonstratie de iluzionism politic. E tot un fel de sperietoare, ca multe altele. O tehnica de campanie bine stiuta.

Se agita pericolele mari care vin daca Opozitia castiga. Se bazeaza pe conservatorismul populatiei, care macar stie la ce sa se astepte de la cei care au puterea. Schimbarea implica totdeauna necunoscut si imprevizibil. Orice om normal se teme de asa ceva. Ajunge pentru strategii de campanie sa apese pe acest aspect, teama de necunoscut, si se obtine efectul dorit, electoratul voteaza cu Puterea.

Acum se agita frica sa nu ne rupem de Occident. Inteleg de aici ca PSD ar fi singurul partid capabil sa guverneze, ca tara asta a secatuit de talente politice si cele cateva pe care le avem s-au strans toate la varful PSD. Cine voteaza Alianta DA ne loveste in ce avem noi mai scump, Europa! Europa a luat locul tatucului bun, Iliescu.

Daca pleaca Iliescu, care ne-a ferit de relele capitalismului, macar sa ramanem cu Europa. Dar uite ca si aici suntem loviti de pretentiile Aliantei DA la guvernare. Pentru ca, daca votam Alianta DA, adio Europa! Si o luam asa, mai spre Rusia... E o sperietoare nu numai cu rol subliminal.

Ni se spune de la obraz ca cei care odata strigau "noi nu ne vindem tara" si au agitat pericolul intoarcerii burgheziei si a mosierilor, cu toate nenorocirile care decurg de aici, cei care ne-au tinut ani in sir un vehement discurs anticapitalist, ei bine, ar fi devenit peste noapte cei mai mari aparatori, ca sa nu zic singurii, ai valorilor occidentale prin amarata asta de tara. Zau!