Reprezentantii celor 25 de state membre ale Uniunii Europene au semnat ieri la Roma proiectul Constitutiei Uniunii Europene, iar reprezentantii statelor candidate au semnat actul final al acestui document. Pentru ca documentul sa intre in vigoare, fiecare stat membru al Uniunii trebuie sa ratifice Constitutia in Parlament sau prin referendum national pana cel tarziu in octombrie 2006.

Ceremonia semnarii Tratatului Constitutiei Uniunii Europene a avut loc la Roma, la Palatul Conservatorilor, in acelasi loc unde la 25 martie 1957 s-a semnat Tratatul de constituire a Comunitatii Economice Europene, care ulterior a devenit Uniunea Europeana.

Dupa intonarea imnului Uniunii Europene - "Oda Bucuriei" de Beethoven - a urmat "fotografia de familie" si fiecare reprezentant al celor 25 de state membre UE a semnat textul Tratatului Constitutiei UE. Ulterior, statele candidate la aderare - Romania, Bulgaria si Turcia - au semnat Actul Final al Conferintei Interguvernamentale - act aditional al Constitutiei.

De remarcat ca din partea Romaniei la reuniune au participat presedintele Ion Iliescu si ministrul de Externe Mircea Geoana, cu toate ca in toate celelalte delegatii nationale se aflau sefii de Guverne. Croatia a participat la ceremonia de la Roma in calitate de observator si nu a semnat nici unul dintre documente.

Dupa ce va intra in vigoare (cel mai devreme la sfarsitul anului 2006), Constitutia Europeana va inlocui tratatele constitutive ale Uniunii Europene cu un singur text fundamental, care defineste competentele si rolul Uniunii atat in interior, cat si in exterior.

Constitutia Europeana este impartita in patru parti: prima defineste Uniunea - valorile, obiectivele, prerogativele, procedurile si institutiile sale; a doua cuprinde Carta Drepturilor Fundamentale; a treia descrie politicile si modul de functionare a UE, iar a patra sectiune cuprinde prevederile finale, inclusiv procedurile de adoptare si revizuire a Constitutiei.

Prin Constitutie, UE se inzestreaza cu personalitate juridica unica in dreptul intern si international. Textul Tratatului Constitutiei Europene a fost tradus in toate limbile statelor UE.

Constitutia UE mentioneaza ca Uniunea Europeana va trebui sa aplice o politica externa comuna si o politica de aparare comuna.

Potrivit documentului, UE va avea un Minister al Afacerilor Externe, care va coordona relatiile si problemele externe ale Uniunii, insa una din cele mai mari probleme este ca potrivit Constitutiei, pentru aplicarea unei politici extrene comune trebuie ca toate statele sa fie de acord cu aceasta politica.

Daca nu exista unanimitate, Ministerul Afacerilor Externe al UE este complet lipsit de putere.

Unul dintre cele mai mari neajunsuri ale Constitutiei Uniunii Europene este faptul ca nu mentioneaza radacinile crestine ale Europei, aspect asupra caruia liderii europeni nu au cazut de acord. De altfel, seful diplomatiei Vaticanului, cardinalul Giovanni Lajolo, a deplans din nou ieri faptul ca in Constitutia europeana nu exista referiri la radacinile crestine ale Europei.

Intr-un articol publicat de cotidianul La Stampa, inaltul prelat a afirmat ca numerosi cetateni de pe acest continent - catolici, ortodocsi si protestanti - doreau foarte mult ca in preambulul Tratatului constitutional sa fie mentionate radacinile crestine ale Europei.

"Aceasta nu putea in nici un fel sa afecteze, cum credeau unii, laicitatea structurii politice", a estimat cardinalul Giovanni Lajolo.

De asemenea, intre actualii lideri ai statelor din Uniunea Europeana exista inca multe diferente privind efectul politic si administrativ al acestei Constitutii.

O parte din strategii vest-europeni argumenteaza ca forma actuala a acestui document favorizeaza crearea unei organizatii de genul "Statelor Unite ale Europei", in timp ce o parte la fel de puternica a liderilor europeni considera ca actuala Constitutie distruge orice sansa de creare a unor "State Unite ale Europei".