Pachetul celor patru legi care vizeaza dezvoltarea pietei ipotecare, aferent programulul PAL incheiat de Romania cu Banca Mondiala, este finalizat. Conform programului, termenul de adoptare a legislatiei primare, care vizeaza modificarea Legii creditului ipotecar, este luna martie, urmand ca pana in septembrie sa fie adoptata si legislatia aferenta pietei secundare.

In prima etapa, cea care ar trebui sa fie adoptata in aceasta luna, se va modifica Legea nr. 190/1999 privind creditul ipotecar si Legea bancilor de credit ipotecar. In cea de-a doua etapa, vor fi adoptate Legea obligatiunilor ipotecare si cea a securitizarii creantelor.

Principalele modificari pe care le aduce noul act normativ Legii creditului ipotecar se refera la „clarificarea si unificarea modului de inscriere a ipotecii pe bun viitor in Cartea funciara", explica directorul Domenia Credit, Carmen Retegan.

Pana acum, inscrierea unei ipoteci pe un imobil viitor era la bunul plac al judecatorilor de Carte funciara, in sensul ca aceste inscrisuri se faceau fie doar pe teren, fie pe teren si constructia provizorie etc., iar fiecare notariat solicita numarul de acte considerat necesar.

Prin aparitia noii legi, toate aceste aspecte se vor clarifica, inclusiv reglementarea stricta a actelor necesare inscrierii bunului in Cartea funciara.

Dupa cum explica Retegan, una dintre persoanele implicate activ in reglementarea pachetului de legi, modificarea Legii creditului ipotecar va face o distinctie neta intre creditul ipotecar comercial (creditul ipotecar pentru investitii imobiliare, prin care se finanteaza imobile cu alta destinatie decat rezidentiala - birouri etc.) si creditul ipotecar rezidential.

Legea bancilor de credit ipotecar reglementeaza aparitia institutiilor de credit specializate. Astfel, bancile de acest tip vor putea actiona deopotriva pe piata primara a creditului ipotecar, ca imprumutator, si pe piata secundara, in calitate de emitent de obligatiuni ipotecare, neacordandu-se insa acestora posibilitatea atragerii de depozite bancare.

Legea obligatiunilor ipotecare „are ca pilon de baza asigurarea confortului investitorilor in acest tip de obligatiuni garantate cu credite ipotecare.

S-au avut in vedere urmatoarele elemente: reglementarea institutiei agentului cu functia de reprezentare a detinatorilor de obligatiuni, impunerea unor cerinte stricte de includere si de raportare a portofoliului de creante cu care se garanteaza emisiunea, precum si segregarea portofoliului afectat emisiunii de masa credala in cazul falimentului emitentului", comenteaza Carmen Retegan.

Ramane de vazut daca apartul guvernatmental va fi de acord cu un tratament fiscal preferential asupra acestor obligatiuni, asa cum se intampla in alte state. Legea securitizarii creantelor va reglementa modul in care activele bancilor se vor refinanta, in sensul ca in cazul obligatiunilor ipotecare, pachetele de credite vandute de banci vor fi trecute in afara bilantului.

Punerea in parctica a acestui pachet de legi va avea efecte benefice atat asupra pietei de capital din Romania, cat si asupra posibilitatii de refinantare a bancilor si companiilor ipotecare.

Ghiseul cu informatii

De Martisor, creditele nenominalizate se dau pe 15 ani

Creditul de nevoi personale lansat de Volksbank la 1 martie se acorda fara avans si fara giranti, iar perioada de rambursare a creditului se poate intinde pe 15 ani, pentru o suma de pana la 20.000 de euro sau echivalent in lei.

Beneficiarii acestui tip de credit pot fi persoane fizice, precum si persoane fizice autorizate (medici, avocati, notari publici, contabili autorizati, evaluatori, lichidatori, executori judecatoresti etc.). Garantia creditului o reprezinta ipoteca pe o locuinta (a titularului de credit sau a unei terte persoane). Rata dobanzii este 9% pe an pentru creditele in euro.

In garantie, poate fi adus si un autoturism, conditii in care valoarea maxima a creditului este de 8.000 de euro, rata dobanzii de 9,5%, iar perioada maxima de rambursare a creditului este de sapte ani.

Active in crestere la HVB Bank

Conform rezultatelor preliminare, HVB Bank Romania inregistra la finalul anului 2004 active totale in valoare de 41.646 miliarde lei, cu 97,40% mai mari decat in 2003, si un profit net de 788 miliarde lei, cu 70,60% peste cel din anul precedent.

Randamentul la capital a fost de 56%, raportul costuri administrative / venituri nete operationale 39%, iar indicele venitului per angajat 6 599 milioane lei. La finalul anului trecut, banca deservea 27.500 de clienti prin intermediul a 12 sucursale, avand 311 angajati. „Sunt foarte multumit de evolutia bancii in 2004.

Rezulatele confirma inca o data tendinta de crestere inregistrata de HVB Bank in ultimii ani si reprezinta un pas important in dezvoltarea bancii", declara Dan Pascariu, presedinte al HVB Bank Romania, care precizeaza ca, in urma rezultatelor obtinute, cota de piata a bancii din punctul de vedere al activelor a crescut la 4,63%.

Leul nou la telefonul BRD

Groupe Société Générale a demarat o campanie de informare a clientelei cu privire la trecerea la leul nou si la adaptarea ofertei de produse si servicii BRD la noua moneda.

Informatiile privitoare la trecerea la leul nou sunt oferite atat prin serviciul telefonic gratuit Vocalis (0800 803 803), cat si prin intermediul site-ului bancii, care gazduieste un ghid al leului nou si o lista de intrebari frecvente privitoare la denominare.