"Sunt impresionat de liderul dvs... Mi-a dat sfaturi foarte bune privind Republica Moldova si regiunea Marii Negre... Sunt mandru sa va numesc prieten". Aceste cuvinte au fost rostite de presedintele Statelor Unite ale Americii, George W.

Bush, in Biroul Oval, in fata presei si a cabinetului american, la adresa lui Traian Basescu, care statea stanjenit si emotionat langa el, pe un scaun in fata semineului. Presedintele Americii a tinut sa reasigure Romania ca nu trebuie sa se mai teama pentru securitatea ei, pentru ca ea este aparata de NATO si, in plan bilateral, de SUA.

Stirea a facut inconjurul lumii, fiind preluata doar de cei interesati, adica de romani. Orice intalnire a unui lider roman cu presedintele SUA este in sine un fapt pozitiv pentru Romania. In situatia in care SUA sunt angrenate intr-un razboi mondial, a gasi 30 de minute pentru a discuta despre Romania inseamna totusi ceva, si asta intr-o perioada scurta de timp.

Abia asta-vara premierul Nastase era primit in acelasi Birou Oval, statea pe acelasi scaun pe care s-a asezat si Basescu si, referindu-se la discutia cu el, acelasi George W. Bush spunea: "Am avut o discutie ca intre prieteni".

In anii '90, daca un presedinte american ar fi rostit asemenea vorbe despre un lider roman, asa cum s-a intamplat cu polonezii sau ungurii, probabil ca destinul Romaniei s-ar fi schimbat mult mai repede in bine. In 2005 insa, lumea a devenit mult mai pragmatica.

Procesul de integrare europeana a schimbat fata batranului continent, iar Europa si-a exemplificat vorbele in cel mai elocvent mod cu putinta: platind. Romania, membra NATO din 2004 si cu negocierile de aderare incheiate, a primit si urmeaza sa primeasca miliarde de euro de la contribuabilul european.

In anii '90, romanii simteau instinctiv nevoia de a-si integra tara in structurile occidentale, neavand incredere in clasa politica din propria tara. Atunci, NATO si SUA pareau calea cea mai rapida de a intra in Occident, ceea ce, pana la urma, s-a dovedit a fi fost real. Astazi insa, vorbele, chiar foarte frumoase, nu au greutate daca nu sunt sustinute de actiuni concrete.

America a oferit Romaniei securitate, dar explozia economica a relatiilor bilaterale nu s-a mai produs. Presedintele Basescu si-a construit politica externa pe o asa-numita axa Washington-Londra-Bucuresti si si-a manifestat interesul deosebit pentru regiunea Marii Negre.

Cum presedintele roman intai a definit teoretic axa la Bucuresti, si apoi a plecat s-o verifice pe teren, surprizele nu au intarziat sa apara. La Londra, premierul Tony Blair a fost rezervat cu declaratiile in privinta axei cu romanii.

Daca si la Washington presedintele Bush ar fi fost la fel de ermetic, intregul demers de politica externa al presedintelui Basescu s-ar fi prabusit, punandu-l intr-o situatie dificila. De aceea, presedintele Romaniei a venit la Washington oferind totul fara sa mai ceara ceva in schimb.

Spre sansa sa, America a acceptat sa primeasca sprijinul neconditionat al Romaniei pentru politica externa si militara a SUA in Orientul Mijlociu si in zona Marii Negre. Sprijinul Romaniei nu e mare, dar nu costa nimic, costurile fiind suportate integral de Bucuresti. Faptul ca America a acceptat oferta lui Basescu este pozitiv, fiindca SUA nu accepta pe oricine ca aliat.

De oferit, insa, America nu a mai oferit nimic Romaniei fata de momentul noiembrie 2002, cand s-a lansat invitatia aderarii la NATO. Astfel, presedintele Basescu nu vine cu nimic concret la Bucuresti in privinta bazelor americane din Dobrogea. Sigur ca ele se vor realiza la un moment dat, dar atunci cand interesul american o va cere.

In privinta FMI - organism financiar unde SUA au o mare influenta -, rezultatele nu sunt deloc stralucite. Fondul nici n-a vrut sa auda de acceptarea unui deficit bugetar de 0,7 la suta, ramanand la 0,4 la suta. Lipsa unui acord cu FMI-ul ar putea insa sa toarne gaz pe foc la discutarea Tratatului de aderare a Romaniei la UE in Parlamentul European pe 13 aprilie.

In privinta unor proiecte economice bilaterale, fie ele cat de marunte - dar facute cu bani americani, asa ca intre aliati - nici macar nu s-a adus vorba. Washingtonul nu a facut nici macar gesturi simbolice, asa cum ar fi fost, de exemplu, acceptarea judecarii la Bucuresti a ucigasului lui Teo Peter. Atitudinea Americii in relatia cu Romania este ireprosabila.

America nu a oferit nimic in plus, fiindca nu ea a solicitat ajutorul Romaniei, si nici nu i s-a cerut ceva in schimb. Astfel, din punctul de vedere al intalnirii din Biroul Oval, Basescu a castigat mai mult si Romania mai putin. In privinta Americii, aceasta a ramas tot acolo unde se afla si inainte ca presedintele Basescu sa-i jure credinta.

Un fapt pozitiv tot a ramas dupa aceasta vizita la Washington si pentru Romania: temerile unor tari europene mari ca SUA ar avea intentia sa transforme Romania intr-o Polonie a Sudului - prin mari investitii economice care sa permita si un sprijin politic puternic pentru interesele americane - s-au risipit.

Asa ca Europa ar putea fi convinsa sa pastreze acelasi nivel ridicat de intelegere fata de problemele Romaniei.