Un partid ca PRM, taxat in continuare drept extremist, exclus, din start, din orice ecuatie a puterii intr-o Romanie supusa deja exigentelor care decurg din calitatea de membru UE, n-are nici un viitor.
Sarlatan cum il stim, Vadim Tudor si-a tras un glont in laba piciorului ca sa prinda macar o permisie.
Pierduse in toamna alegerile prezidentiale cu un scor mai mic decit al partidului, ceea ce parea de neconceput. Dupa alegeri, o alianta total neinspirata, din moment ce nu i-a adus nici un cistig electoral, cu Blocul National Sindical, vaduvindu-i partidul de o multime de locuri in Parlament, i-a mai adus o bila neagra.
Sindicalistii l-au parasit imediat, declarindu-se independenti, stirnind o noua frustrare in rindurile partidului. Si s-a mai intimplat ceva. Fortat de evolutia democratica a societatii romanesti, Vadim Tudor a fost nevoit, in ultimii ani, sa-si primeneasca atit discursul, vezi campania Vadim-prietenul evreilor, cit si cadrele partidului.
La nivel de lideri locali si centrali, PRM nu mai e cel pe care-l stiam in anii ‘90. Mare parte dintre radicali au fost marginalizati, liderul PRM promovind fie figuri excentrice, dar inofensive politic si ideologic, gen Ion Dolanescu, Irina Loghin sau Dumitru Dragomir, fie moderati de tipul Lucian Bolcas.
Chiar atragerea sindicalistilor lui Matei Bratianu si Dumitru Costin de la BNS s-a inscris in aceeasi politica de adaptare la o realitate care impunea mai multa moderatie. Dar toate acestea s-au intors, incetul cu incetul, impotriva sa.
Frustrarile, dublate de pretentiile tot mai mari ale oamenilor de partid de a obtine si avantaje din politica (PRM lincezeste totusi de vreo zece ani in opozitie), au adus partidul in pragul sciziunii, daca nu al pulverizarii. Cum prost nu e, Vadim Tudor si-a dat seama ca are nevoie de o strategie de avarie. Un nou context, o noua oportunitate.
Cum sa profit de el? La aceasta intrebare tribunul a gasit un raspuns care ar suna cam asa. Romania intra in citiva ani in Uniunea Europeana. Un partid ca PRM, taxat in continuare drept extremist, exclus, din start, din orice ecuatie a puterii intr-o Romanie supusa deja exigentelor care decurg din calitatea de membru UE, n-are nici un viitor. De fapt, nu partidul, ci eu, Vadim.
De aici, si prima tentativa de a curta o familie politica europeana, respectiv PPE. Esuata, fireste, din moment ce PRM, la nivel formal, nu se schimbase, practic, cu nimic, pe eticheta partidului producatorul, marca si compozitia produsului raminind aceleasi. O operatiune de rebranding devenise inevitabila si chiar urgenta.
Pentru ca, daca, Doamne fereste, apar anticipatele lui Basescu, macar sa-mi prinda partidul intreg.
Rebranding-ul s-a produs. Partidul Romania Mare a devenit Partidul Popular Romania Mare, Vadim Tudor s-a retras strategic pe functia de presedinte executiv, statutul si doctrina partidului fiind trase prin sablon, chipurile, european. Pe termen scurt, Vadim Tudor si-a salvat partidul. Iluzia unui viitor al PRM in Uniunea Europeana, in rindul liderilor partidului, s-a intarit.
Cu alte cuvinte, in sfirsit, PRM are sanse sa fie primit in Partidul Popular European, adica in Europa. In plus, si Vadim Tudor s-a mai schimbat. E totusi uman, nebunul, din moment ce, iata, si-a sacrificat orgoliul si pozitia, demonstrind, astfel, ca e capabil sa se gindeasca si la noi. E rezon, baiatul, mergem cu el, inainte.
Dar problema lui Vadim Tudor e ca, cel mai probabil, de aici incolo, nici el nu stie ce-l mai asteapta. Sacrificiul de parada s-ar putea sa-i fie fatal. Glontul pe care si l-a tras, simbata, in laba piciorului l-ar putea salva de la moartea politica, dar nu si de la o condamnare pe viata la marginea politica, definitiva a Romaniei.
