Ultima saptamina a insemnat, deopotriva, chin si bucurie. Chinul provocat de dureroasa despartire, bucuria produsa de trezirea planetei la credinta. L-am plins pe Papa Ioan Paul al II-lea inainte de a pleca in marea calatorie pentru ca ne-a facut sa ne simtim mai singuri. I-am multumit in acelasi timp pentru ca ne-a facut sa ne simtim mai oameni.
Spiritul sau atit de luminos a legat in aceste zile milioane de suflete, indiferent de continent, religie, limba sau culoarea pielii.
Pentru prima oara, atit de multi oameni si-au dat mina pentru a contrazice parca veacuri de granite si ura.
Emotia produsa la scara planetara de plecarea Papei Ioan Paul al II-lea in lumea marilor spirite este un miracol Dumnezeiesc. Numai asa se explica pelerinajul milioanelor de oameni in cetatea eterna, in aceste zile. De la Iisus Hristos incoace, nimeni nu a mai reusit sa uneasca atit de puternic umanitatea in numele Domnului.
OMUL in alb de la Vatican ne-a ajutat sa-l redescoperim pe Iisus. Si invataturile sale. A avut puterea sa intoarca obrazul. Nu a putut sa-l urasca pe turcul care l-a ranit cu un glont in stomac. L-a iertat, l-a luat parinteste in brate si au implorat impreuna Divinitatea. E doar una dintre pildele cristice pe care Papa si-a insusit-o umil si a servit-o drept lectie semenilor.
La fel a procedat cu toate celelalte mesaje preluate de la Invatatorul sau intru binele lumii. Prin forta lectiilor lui Hristos si a aurei sale de parinte al spiritualitatii moderne, Papa Ioan Paul al II-lea a devenit un veritabil ambasador al Cerului pe Pamint.
A facut o altfel de politica. Politica lui Dumnezeu. A pacii si iubirii de oameni. Cea mai influenta dintre toate. Numai astfel a putut primi harul de a face minuni.
Pentru ca doar minuni se pot numi performantele sale de neegalat: impulsul dat prabusirii comunismului (acest Anticrist ce bintuie inca Romania gratie unor ramasite expirate care ne fac si astazi viata amara); incurajarea infratirii dintre toate Bisericile planetei in numele unui singur Dumnezeu; normalizarea relatiilor cu Israelul prin vizita la Zidul Plingerii si recunoasterea rolului Tarii
Sfinte in istoria credintei.
Dar poate cea mai mare minune este solidaritatea tinerilor in jurul credintei. Explozia de emotie juvenila care a marcat momentul trecerii Papei in lumea celor drepti a uimit mapamondul. E semnul ca puterea lui Dumnezeu poate invinge si intr-o lume invadata de puterea banilor murdari, de droguri, trafic de carne vie si comert cu raul.
E semnul ca omenia de esenta divina poate invinge dusmania, egoismul, orgoliul, luxul ignorant. Atasamentul tinerilor, lacrimile lor sincere, iubirea lor nebanuita ne-au demonstrat ca Papa Ioan Paul al II-lea n-a batut degeaba meridianele pentru cauza sfinta a credintei si iubirii de oameni. Viitorul lumii suna bine daca e pe miinile unor astfel de copii iubitori de iubire.
Astazi, cel mai iubit pamintean ne paraseste. Nu si spiritul sau. Ne va ramine mereu in suflet. Viata, dar si moartea sa ne-au demonstrat ca umanitatea poate fi mai unita si mai buna. Ca diferentele dintre oameni nu conteaza daca lumea face si politica lui Dumnezeu. Cea pe care a servit-o atit de bine Papa Ioan Paul al II-lea.
Si pe care vor trebui s-o serveasca si mai bine succesorii sai pentru ca spiritul planetei sa evolueze pe calea cea buna.
Oricum, de acolo de sus, surisul blind al Sfintului Parinte ne va veghea iubitor pentru ca noi sa progresam. Asa cum bine spunea George Bush, sa-i multumim lui Dumnezeu. Pentru ca ni l-a dat pe Papa Ioan Paul al II-lea.
