Adevarul - Gusa, Pavelescu si Sandru - in lupta cu nomenclatura PCR

de     Adevarul
Vineri, 8 aprilie 2005, 0:00



Deputatii independenti Cozmin Gusa, Aurelian Pavelescu si Lavinia Sandru au depus, joi, la Biroul Permanent, o propunere legislativa privind interzicerea accesului la demnitati si functii publice, pentru o perioada de zece ani, pentru persoanele care au facut parte din nomenclatura comunista. Cei trei parlamentari cer ca initiativa legislativa sa fie dezbatuta in procedura de urgenta.

Gusa, Pavelescu si Sandru propun ca nomenclaturistii PCR sa nu poata candida, sa nu poata fi alesi pentru diverse demnitati si sa nu poata fi numiti in functii publice. Persoanele care indeplinesc demnitati si functii publice si au facut parte din nomenclatura ar urma sa devina incompatibile la o luna dupa intrarea in vigoare a legii.

Situatia de incompatibilitate este constatata in urma verificarilor realizate din oficiu de Ministerul Justitiei sau "prin recunoasterea expresa a persoanelor aflate in aceasta situatie", iar mandatele sau contractele de munca ale acestora inceteaza de drept, fiind aplicate din oficiu procedurile legale pentru vacantarea demnitatilor sau functiilor respective.

Autorii precizeaza ca propunerea legislativa nu ii priveste pe "simplii membri ai PCR, recunoscuti in mod unanim ca fiind ei insisi victime ale sistemului totalitar" si nu se refera nici la organele Securitatii, "activitatea acestora facand obiectul legii speciale privind deconspirarea Securitatii ca politie politica".

Potrivit lui Aurelian Pavelescu, sub incidenta Legii antinomenclatura intra urmatorii demnitari: Ion Iliescu, Viorel Hrebenciuc, Octav Cozmanca, Nicolae Vacaroiu, Serban Mihailescu, Ioan Rus, Dan Ioan Popescu de la PSD, precum si Corneliu Ciontu de la PPRM.

Din tabara puterii, legea i-ar viza, conform aprecierilor lui Pavelescu, pe George Copos, Theodor Stolojan, Emil Boc si Vasile Blaga, cat si pe unii membri ai UDMR pe care insa nu i-a nominalizat.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


90 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by